A murit o pasăre cântătoare

În afară de faptul că scriam pe Facebook că citeam această carte acum două săptămâni, iată că apuc să și scriu despre ea, odată cu regretata și recenta moarte a autoarei, Harper Lee, odihnească-se în pace. ”Să ucizi o pasăre cântătoare” este o carte care m-a mișcat teribil, ultima care m-a impresionat (până la lacrimi) de la Viktor Frankl – Man’s Search for Meaning încoace. Iar titlul pe care l-am ales astăzi nu e doar un omagiu pentru doamna Lee, dar pentru întregile cruzimi pe care le-a suferit omenirea din cauza omenirii de-a lungul timpului. O să explic, și vă povestesc și despre film, căci e extraordinar și acesta!

to kill a mockingbird book.jpg

Harper Lee nu a scris decât o singură carte în viața ei (cu excepția unui aparent al doilea, de fapt prim manuscris al aceleiași cărți), dar aceasta a fost de ajuns pentru a lăsa o moștenire. Povestea se învârte în jurul aceleiași acțiuni: familia Finch, în orășelul Maycomb, undeva prin anii 1930 în America, unde lipsa de educație (ignoranța) și prejudiciile rasiale contrastează puternic între diverse generații. Harper Lee nu și-a scris autobiografia prin această carte, dar foarte multe aspecte sunt inspirate din viața ei, așa cum apare tatăl său ficțional, Atticus Finch, un avocat de o integritate ireproșabilă, fratele său, Jem, și prietenul din copilărie Dill, care îl întruchipează pe Truman Capote. (sigur știți filmul pentru care Philip Seymour Hoffman a câștigat Oscar-ul – Capote, odihnească-se și el în pace). Este vorba despre același personaj, care în viața reală a fost un adevărat sprijin pentru Harper Lee, deși se zvonește că succesul cărții autoarei i se datorează, de fapt, lui. Eu nu aș pune chezășie pentru asta, având în vedere că Lee l-a ajutat la rândul său pentru romanul In Cold Blood… iar faptul că el nu i-a recunoscut contribuția a fost un gest urât. Nu cred că ar fi pierdut el ocazia să se ”laude” cu o asemenea realizare de Pulitzer. Dar, cine sunt eu, o muritoare de rând, să-i critic pe acești oameni. Lăsăm asta, deci, la o parte.

Jean Louise Finch (Scout) povestește astfel prin ochii fetiței de 6 ani întâmplările ce se succed în cei trei ani în care are loc narațiunea din carte. O mică rebelă, crește fără mamă și este puternic ghidată de valorile tatălui său și aventurile fratelui său, cu care își petrece cel mai mult timpul. Atticus ajunge să apere un negru într-un tribunal public, un lucru rar într-o America încă zbuciumată după războiul civil și abolirea sclaviei. Pe alocuri, subiectele ating și probleme de feminism (timpuriu) în societate și sistemul de educație din școli. Deși surprinde doar un pasaj de trei ani din viața personajelor, Să ucizi o pasăre cântătoare reușește să transmită atât de multe… transcende timpul și se înfățișează aproape ca o poză a zilelor noastre. Aici revin la titlu – observați că se folosește conjunctivul, nu trecutul, nu o formă a infinitivului prezent, ci conjunctivul prezent. Nu cred că asta a avut un scop în spate (chiar habar nu am), dar în interpretarea mea, tocmai pentru că este folosit ”să ucizi o pasăre cântătoare” răsună atât de actual, mereu, indiferent de perioada în care ne referim. Cumva, Harper Lee îi acordă o valoare infinită acestui roman, pentru că întotdeauna va fi un păcat să ucizi o pasăre cântătoare. Absolut minunat. Doamne, puterea asta a cărților… 🙂 Una dintre puținele care pot să îngenunchieze timpul.

To kill a mockingbird (1962)
Atticus Finch, interpretat de Gregory Peck

Două scene m-au impresionat puternic în această carte, dar desigur nu vi le pot spune ca să nu stric farmecul, așa că celor care au citit deja cartea le trimit invitația de a încerca să ghicească în comentarii! 🙂 Pur și simplu nu mai știam cum să reacționez. Atunci mi-am dat seama că, într-adevăr, cartea îmi atinsese sufletul. Nu doar Scout, prin candoarea și autenticitatea ei de copilă în căutare de exemple ale adulților, dar și Atticus Finch reprezintă coloana vertebrală a acestui roman. Un model de tată și de om, în fond, despre care aveam impresia că îmi vorbește mie, că eu sunt copilul care a greșit, iar el cu blândețe tratează problema. Chiar dacă văduv, se străduiește să le dea copiilor săi o educație bună, dar mai ales cea mai importantă dintre toate: fiind exemplul grăitor și mergător al principiilor sale solide de etică. Un om, de asemenea, umil și modest, dar foarte inteligent și chibzuit, a devenit un personaj clasic și marcant al literaturii moderne americane, îndeosebi prin prisma toleranței și simpatiei față de ”negri”, care de fapt nu e decât umanitate și normalitate… așa cum trebuie să fie. Tot el pune în discuție simbolismul păsărilor cântătoare care nu fac decât să ne bucure cu trilul lor, metaforă profundă pentru tot ce este inocent, și încă pur în lume. 🙂

Nu prea am ce să vă mai spun, căci am scris destul, dar sigur se mai pot zice multe. Vă recomand această carte din tot sufletul, la fel cum am recomandat-o și pe Splendida cetate a celor o mie de sori, fiind un roman deopotrivă sensibil și puternic, cu o voce atât de actuală … chiar și azi.

To kill a mockingbird -3 (1962)
Miss Maudie, Jem, Dill și Scout

Cât despre film, a fost filmat în anul 1962, în regia lui Robert Mulligan și îl are ca protagonist pe Gregory Peck, un actor care mie îmi place mult, mi se pare că are un aer de ”je ne sais quoi” misterios, reușind să joace și roluri mai poznașe, dar și unele mai serioase, cum e acesta al lui Atticus Finch. Copiii fac o treabă grozavă fiind….copii, strâmbându-se, dându-și ochii peste cap, fiind curioși, sunt foarte simpatici să-i vezi prinzând viața din carte. Iar bietul Tom Robinson este jucat atât de bine, parcă ar trăi durerea stigmatizării negrilor. Și poate că, în adâncul sufletului său, chiar o trăia… Eu una sincer nu am putut să nu mă uit la film după ce am citit cartea. Mi se pare că cele două se completează foarte bine, și dacă vreți să mai știți, filmul are și 3 Oscar-uri, pe care unul l-a luat, natürlich, Gregory. Nu e un film foarte vesel sau copilăresc, poate am greșit dacă m-am exprimat astfel, dar e emoționant. 🙂

Mulțumesc, Harper Lee, pentru ”Să ucizi o pasăre cântătoare”. Sper să ucid cât mai puține în viața mea. Câteva citate…

”…adică tot ce citea Atticus în fiecare seară când mă cățăram pe genunchii lui. Uite, nu mi-am dat seama că-mi place să citesc până-n clipa în care am fost amenințată să nu mai pot citi. Nimeni nu-și dă seama că-i place să respire!”
”-Vrei să zici că dacă nu l-ai apăra pe omul acesta, Jem și cu mine n-ar trebui să te ascultăm?
-Cam așa.
-De ce?
-Fiindcă nu v-aș mai putea pretinde niciodată să mă ascultați. Uite ce-i, Scout, orice avocat are, prin natura muncii sale, cel puțin o dată în viață un proces care-l afectează personal. Și cred că acesta este pentru mine un astfel de proces. S-ar putea să auzi la școală vorbe urâte în legătură cu procesul, dar te rog să faci pentru mine un lucru: ține capul sus și pumnii jos. Orice ți s-ar spune, nu-ți ieși din fire. Încearcă măcar de data asta să-ți folosești și capul…căci e un cap bun, chiar dacă opune rezistență învățăturii.”
”-Atticus, vom câștiga procesul?
-Nu, draga mea.
-Atunci, de ce…
-Numai fiindcă am fost bătuți cu o sută de ani înainte de a fi început, nu e un motiv să nu mai încercăm să câștigăm, zise Atticus.
”-Vezi, sunt atâția care-și închipuie că ei au dreptate și că tu greșești…
-E dreptul lor s-o creadă, firește, după cum tot dreptul lor e să pretindă ca opinia să le fie respectată, îmi răspunse Atticus, dar înainte de a trăi în bună pace cu ceilalți, trebuie să fiu împăcat cu mine însumi. Singurul lucru care nu poate fi statornicit prin legea majorității este conștiința omului.”
”-Nu trebuie să faci caz de tot ce știi. Nu-i cuviincios și, în al doilea rând, oamenilor nu le place să aibă de-a face cu unul care le arată că știe mai multe decât ei. Asta-i scoate din fire. Ca să-i schimbi, nu-i destul să le vorbești corect, trebuie ca ei singuri să vrea să învețe, iar dacă nu vor, mai bine ține-ți gura sau vorbește ca ei.”
”…era mare meșteră în aluzii și o gaiță incorigibilă. Pe vremea când umbla la școală, manualele nu cuprindeau nici un capitol despre îndoiala de sine, astfel că ea n-avea de unde ști ce-i asta.”
”N-am înțeles niciodată preocupările ei în legătură cu ereditatea. Eu una rămăsesem cu impresia că Oamenii Cumsecade sunt aceia care-și dau silința să se poarte cum-se-cade, dar mătușa Alexandra era încredințată – deși n-o spunea de-a dreptul – că o familie e cu atât mai cumsecade cu cât își încovoaie mai multă vreme spinarea asupra aceleiași bucăți de pământ.”
”Cineva mă tot înghiontea, dar mi-era cu neputință să-mi iau ochii de la parter, de la imaginea lui Atticus străbătând însingurat culoarul.
-Domnișoară Jean Louise!
Am privit în sfârșit în jur. Toți erau în picioare. Și lângă noi, și la balconul de vizavi, toți negrii se ridicaseră în picioare. Și tot atât de îndepărtat și slab ca al judelui Taylor, glasul părintelui Sykes ajunse până la mine:
-Ridică-te în picioare, domnișoară Jean Louise. Trece tatăl dumitale!”
Anunțuri

4 comentarii

  1. Ce frumos ai scris 🙂 Chiar înainte să aud de moartea autoarei citisem la tine despre lista de lecturi și voiam să-ți scriu că aștept cu nerăbdare un articol despre carte. Și mie mi-a plăcut foarte, foarte mult și ai prins acolo și citatul meu preferat, cel cu ”în al doilea rând, oamenilor nu le place să aibă de-a face cu unul care le arată că știe mai multe decât ei. Asta-i scoate din fire.”
    Am sorbit cartea asta, nu am putut s-o las din mână și cred că va fi una dintre cărțile pe care le voi reciti și mă voi gândi la Atticus când/dacă voi avea copii. Și pe care, absolument, o voi pune pe lista lor de lecturi obligatorii 😀

    1. Multumesc pentru apreciere, Ioana!:) Intr-adevar, daca voi avea copii, si eu le-as pune cartea pe lista de lectura! Imagineaza-ti cum ar fi sa discuti cartea asta / impresiile cu copilul tau. Cred ca ar fi.. interesant, pe putin. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s