Cum l-am cunoscut pe Ardei

Timp de 24 de ani, am refuzat să-l cunosc pe Ardei. Mi se părea mic de înălțime, duhnea dubios de zici că nu era spălat și scuipa semințe ca un țăran. Și mai era și microbist de ținea cu Manchester United, că tot se perinda ba roșu, ba galben. Iată însă că în ultima vreme, multe lucruri îmi schimbă paradigmele vieții mele. :))) Ardei e unul din ele.

Într-o zi frumoasă, mi-am cumpărat o salată, nu că aș fi mare iubitoare, dar la insistența mamei, ochii peste cap și mi-am dat ghes să încerc. Bucuroasă, le făceam cu furculița saluturi dulcelui porumb, roșiilor pline, cepei subțirii, și când colo, ce-mi văd ochii?! ARDEI!

-CE cauți aici? Parcă am închis socotelile acum ceva vreme!
Ardei, cu mâinile deasupra capului și închizând ochii rugător, imploră mieros:
-Nu daaa! Am și eu o familie, copii, verișori, unchi, părinți… uite-i mai încolo. TE ROG! M-am făcut bun. Promit. Jur! Poți să mă dai la câini dacă te-nșel.
Bănuitoare, i-am spus:
-I-auzi! Și ce garanție îmi dai tu, Ardei, că nu ești la fel de rău ca înainte? Că nu ești ca toți ceilalți?
Cu o față de cartof plouat de trei zile, Ardei îmi transmise următoarele cuvinte pline de zeamă și duh:
-Pentru că nici tu nu ești ca înainte. Și dacă eu am putut să mă fac mai bun, și tu te-ai făcut mai bună.

Pfoai, zici că m-a lovit Ardei cu tifla-n cap! Așa înțelepciune de la un Ardei n-am mai auzit. Poate ar trebui să stau de vorbă mai des cu ei. :)))

Ardei, mi-ai înmuiat papilele. Bine, fie. O să dau iama-n tine, atunci!
La care Ardei se răstignește peste salată și spune:
-Ia-mă!

ardei

Am dat totuși măslinele la o parte. Bleah.

* Nici un rău asupra ardeilor nu s-a produs, cu excepția hrănirii unui blogger umil. Trebuie să mănânce și ei ceva. Dacă nu înțelegeți ce e cu această poveste, trebuie să vă spun că eu sunt o mofturoasă incurabilă. Care pe zi ce trece e curabilă, pare-se. Iar ardeii erau dușmanii mei …printre alții. Mă bucur că i-am trecut în tabăra de prietenii de-o viață. Cum s-ar zice… de la dușmănie la prietenie nu e decât un singur pas. Sau câțiva ani de viață, sau o schimbare de gust. Așadar, dragi cititori, se poate. Chiar se poate.

Anunțuri

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s