2016 sau … Fata cu Excel-uri

Deși e iarnă, fetița cu chibrituri se transformă în fata cu Excel-uri. Dacă tot am conectat frumos articolele anterioare între ele și ziceam de disciplină …iată în sfârșit și anunțatul plan pentru anul 2016!

Să trăiesc haotic în ordine. Cam asta îmi doresc pe termen lung în viața mea – adică să nu mă abat de la o disciplină personală și un stil de viață echilibrat, dar tocmai pentru că e echilibrat – să aibă și poteci nebătătorite, sălbatice, ieșite din comun. Bine… acum să nu credeți că sunt ca o nebună din aceea care își planifică viața. Ok ok, mi-am planificat bucata de 2016 din viață, sună mai normal așa? 😀 De ce? Pentru că simt că orice ambiție sau vis aș avea, fără un plan bine pus la punct și NOTAT undeva … nu voi reuși să țin progresul cu nimic. De asta există management, coordonare, monitorizare – iar eu sunt un pic obsedată de ele, folosesc cu frenezie Google Drive – cel mai simplu și accesibil. Așa că … vă prezint cu precizie câteva părți din 2016, cum nu au mai fost făcute niciodată.

Motto-ul 2016 pentru mine este: Invest in yourself și mi-am setat patru piloni de dezvoltare pe acest an, în această direcție: Sports and Healthstyle, Personal Branding, Knowledge Building și chiar cu același nume, Investing in myself. I-am ales așa pentru că acestea sunt cele mai relevante și prioritare lucruri pentru mine în acest moment, și pe ele vreau să mă concentrez. De asemenea, nu mi-am propus lucruri foarte imposibile sau grele, dimpotrivă: obiective specifice, blânde, care doar să nu mă lase în zona de comfort, ci să mă ridice un pic deasupra. Nici cât să mă facă să renunț pentru că ”e prea greu”, ci suficient cât să mă inspire.

Invest in Yourself_blurred
Ultima parte e un pic ascunsă pentru că din păcate nu vă pot dezvălui tot 🙂

Nu a fost un proces foarte greu să le aleg și să le împart așa, pentru că în ultimele 3 luni din 2015 am făcut un exercițiu asemănător și premergător acestui plan. Astfel că știu ce îmi doresc. Sigur că aceste categorii ar putea fi valabile … ORICÂND, oriunde, dar v-am mai spus: fără a le nota undeva clar și a le urmări concret … sunt doar nimicuri, vorbe în vânt. Pentru mine, numerele vorbesc. Indiferent că vorbesc despre eșec sau succes, ele spun ceva: că am încercat, că m-am ambiționat. Pe când niște vorbe și planuri vagi nu mă reprezintă deloc.

Veți observa că ele sunt împărțite numeric pe trimestre și mai apoi pe luni și zile. Sunt conștientă și de posibile fluctuații cauzate de diverse călătorii sau evenimente (iarna nu pot bicicli), astfel că au fost repartizate corespunzător. Nu vă faceți griji. 😛 De asemenea ele au un procentaj de importanță din 100%, pentru că dacă vredată voi fi pusă în fața unei alegeri între ele, să pot lua o decizie chibzuită, bazată pe ce e prioritar pentru mine. Și calculele se fac automat odată ce umplu câmpurile.

(sunt în engleză pentru că așa m-am obișnuit de atâția ani cu managementul în engleză și sper că îmi veți scuza partea asta)

Sports and Healthstyle

Nu am fost niciodată prietenă cu înotul, dar din acest an mă duc la înot. De asemenea mi-am propus și să biciclesc 1000 km cu bicicleta, să îmi înjumătățesc consumul de carne și să alerg mai mult (nici măcar nu e așa mult, de fapt). Sau doar să alerg, pentru că de la ”deloc” la ”mai mult” e totuși un salt prăpăstios. Nu îmi place să alerg, urăsc să fac asta, dar vreau să-mi distrug acest mit. Deși prefer să stau 5 ore să joc volei, nici dracu nu joacă volei amator în Timișoara, așadar o să schimb status quo-ul (sau cel puțin voi încerca) pentru alergat în 2016. Mai am și alte lucruri scrise acolo care se încadrează în acest capitol și anume să continui cu prezența maximă la Zumba, să beau mai multă apă și să îmi fac niște analize specifice neapărat, dar esențiale sunt cele menționate mai sus.

Știu ce vă arde pe limbă să mă întrebați, dar vă răspund anticipat: nu vreau să slăbesc. Știu că mă vedeți mai BUCĂ LATĂ așa, dar nup. Sănătatea mea a pendulat mult timp în urmă, iar anul ăsta e star-ul meu. Iar asta include și sportul și analizele. Atâta tot. N-o să fiu niciodată fotomodel și nici nu vreau. Doar că am stat prost la partea asta în ultimii ani, am prioritizat alți oameni, alte lucruri, iar acum e timpul. 🙂

Personal Branding

Aici clar poate v-ați dat seama că e vorba despre blog. În principal vreau să îmi canalizez consecvența cu care scriu și apoi să … mă implic mai mult și pe paginile unor blogger-i care îmi plac. Obiectivul e de 100 articole pe WordPress și 50 pe Medium, unde scriu în engleză. Mai sunt și altele adiacente, cum ar fi să trec pe domeniul meu … dar vom vedea cum evoluează treburile. 🙂

Knowledge Building

Bineînțeles, cărțile și filmele nu pot lipsi din viața mea, așa că pentru 2016, am în plan să citesc 60 de cărți și să mă uit la 100 de filme, pe puțin. Am fost parțial dezamăgită de rata mea de citire a cărților în 2015, așa că mi-am propus să îndrept acest lucru. Și mai e ceva ce s-ar putea să vi se pară curios: să trec la nivelul 20 la Suedeză, pe Duolingo. Da, încerc să învăț suedeza. Îmi place. 🙂

Cred că în general e vorba de a nu mă opri din învățat lucruri noi, să-mi dezvlt creierul și să-mi preocup timpul obținând abilități noi. La un moment dat vreau să reiau pictatul și să-l trec la alt nivel studiind mai mult despre artă … dar nu anul acesta.

Investing In Myself

Nu în ultimul rând, călătoriile mereu vor avea loc în planificări anuale. În principiu, va fi așa: în Mai mă reîntorc în Liban, în Iunie mă duc în Franța și în toamnă dau o fugă în Olanda, și bifez astfel și 2 țări noi anul ăsta. Sper să-mi iasă. Tot aici mai apare un element foaaaarte important, dar pe care nu vi-l pot dezvălui, din păcate. Nu e oficial, nu e confirmat 100%  și aș prefera să nu fiu suflătoare. Dar când e momentul, vă spun. 🙂

Financial Management

Acesta nu e un alt pilon, dar voiam să trec în revistă că m-am gândit și la acest aspect. Mereu vreau și simt că am nevoie de lucruri, o influență proastă a consumerismului. Așa că am făcut o diferență între ce chiar am nevoie cu adevărat (e.g. un laptop) și ce e doar un moft (un hard-disk extern), ca să nu cedez impulsurilor de moment. Bine, voi mai ceda, asta știu, dar să sperăm că nu cu lucrurile importante. Banii încă nu mi i-am planificat cu totul, asta o fac mai degrabă progresiv și doar știind ce cheltuieli majore am cu câteva luni înainte (e.g. un bilet de avion) și da … îi împart pe plicuri. Prefer să nu continui. :)))

Eh, ce ziceți? Ăsta da plan! Întrebare: cum îl monitorizez? Păi n-ar mai fi farmec dacă n-aș mai avea un sheet pentru obiectivele împărțite pe săptămânile dintr-un trimestru și altul pentru a ține tracking săptămânal. Și la fiecare sfârșit de săptămână, trag linia. Mă ajută și să știu unde am avut o lipsă, să zicem, că o pot planifica drept recuperare săptămâna viitoare, sau invers, dacă am îndeplinit ”prea mult” (m-a lovit inspirația, să zicem), că pot sta un pic mai lejer următoarea perioadă.

Invest in Yourself_Q
Așa arată un Trimestru spart în obiectivele corespunzătoare, cu specificație acolo unde știu că nu o să fac activitatea X
Invest in Yourself_W
Și așa arată tracking-ul pentru o săptămână, corelată cu luna în care sunt, zile în care știu că am program / n-am program să fac câte ceva

Aceasta e arhitectura lui 2016 și cu determinare, pornesc voioasă în această călătorie. Știu doar că va fi bun de nebun! 😀 Iar eu mai publică de-atât nu pot fi!

Și, pe o notă mai amuzantă, The New York Times (pe care i-am citit mult anul trecut-2015- și au început să-mi placă enorm) a publicat o listă cu 15 lucruri pe care le poți face să devii o persoană mai bună în 2016. Preiau 3 idei de-acolo pentru ce vreau în 2016:

  1. să port chiloți confortabili, chit că-s de ”babe” – v-am scris aici poliloghia despre tăngălăi
  2. să nu mă apuc să zic vreodată ”sunt prea bătrână pentru asta”. What the FUCK, am 24 de ani, n-am ajuns încă acolo. Dar aud de la mulți în jur și mă speriu. Oameni bătrâni la suflet.
  3. să fiu boss-ul telefonului meu – asta ar fi mai degrabă ”keep on doing this”, pentru că sunt aproape independentă de nenorocitul ăsta de telefon și mor câte puțin când văd capete absorbite în ecrane. Sorry, am lucruri mai bune de făcut cu timpul meu.

Voi? Dați-mi și link-uri, dacă aveți, spre articolele voastre sau faceți-mi un rezumat cu ce vi se pare mai esențial. Orice. Sunt curioasă. Hrăniți-mă! Șiiii vă urez cu ocazia asta spor, voință și disciplină. 🙂
Dacă aveți vreo întrebare sau vreți să vă share-uiesc template-ul modelului meu de plan, rezolvăm, numai să-mi spuneți. Sau chiar și dacă credeți că poate fi îmbunătățit cumva. Sunt deschisă la sugestii!

Anunțuri

12 comentarii

  1. Nu am apucat să te felicit pentru excel-urile tale! E grozav că știi ce îți dorești și știi în ce direcții vrei să te dezvolți. Latura mea organizatorică ți-ar fi preluat exemplul și ar fi dezvoltat lista personală de obiective în ceva similar, însă eu mă lupt oarecum cu presiunea task-urilor (contra-cronometru) în viața de zi cu zi, la job mai ales, și mi-am zis că trebuie să o las mai ușor :)) Dar cumva, citind articolul tău, m-am ambiționat și mai mult să mă țin de ale mele. Mă bucur să te am prin ,,anturajul” meu, întotdeauna mă simt așa împlinită când simt că mă inspiră câte un om sau altul din jurul meu. Sunt destui care te descurajează, e fain când te mai și motivează unii 😀

    1. In sfarsit apuc sa iti raspund:) Sa stii ca nu chiar stiu ce imi doresc pe termen lung, dar in termen de 2 ani … da. 😛 Dar multumesc! M-am gandit si eu la treaba asta cu contra-cronometru la job (desi nu prea e chiar asa sub presiune) si in viata de zi cu zi sa fiu mai „lejera”, dar din pacate mi-am dat seama ca asta nu ma duce niciunde. Nu pot functiona daca las totul sa fie „with the flow”. Las loc SI pentru asta, dar imagineaza-ti o carare cu pietre din loc in loc si un paraias curgand printre ele. Pietrele acelea sunt telurile mele, disciplina, ambitiile pe care le urmaresc in fiecare luna – cate carti citesc, cati km alerg etc. Pentru ca daca nu cuantific, nu am nimic. 🙂
      In rest, e bucuria mea daca pot sa fac asta, Iulia, si daca crezi ca te pot ajuta in alt sens … sunt disponibila cu orice. Pana la urma fiecare om traieste cum vrea, dar am scris articolul si pentru cei care cauta un model sau o inspiratie, cum ai zis. De aceea ma feresc de titlurile gen „10 pasi ca sa-ti traiesti viata cum trebuie” etc. etc. pentru ca eu mereu vorbesc strict despre ce ma reprezinta pe mine si ce functioneaza pentru mine. Uneori … functioneaza si pentru altii. 😀 Uite cat am scris, iar!

      1. Hihi, e ok. Și la mine durează o eternitate cu răspunsurile și să ajung la zi cu toate. But I’m on my way. Oricum sunt mândră de începutul meu de an :))
        Cred că-i foarte important să îți găsești tu echilibrul pentru a funcționa și la job și în viața personală într-un mod care te face să te simți bine și mulțumită. Eu te admir clar că reușești să fii atât de organizată (se văd rezultatele și aici, pe blog!) cu lucrurile care sunt, până la urmă, importante pentru tine. Din păcate văd atât de mulți oameni care se lasă purtați de viață și nu invers. Trec anii și se întreabă de ce nu simt că și-au trăit viața cum ar fi vrut sau că nu și-au îndeplinit nici măcar o parte din vise. Eterna scuză e lipsa banilor, dar de fapt cam 80% e un management ineficient al timpului și al resurselor de energie / motivație 🙂

  2. Ah,…eu abia acuma am descoperit acest articol si zici ca suntem surori! I love planning and excels. Si daaa….vreau sa joc volei si nu am cu cine 🙂 Si eu prefer sa fac orice alt sport ca sa nu alerg. I also love badminton. Ma reintorc la articolul din 2017 sa vad ce ti-a iesit :))

    1. Hehe, ce figura! Si eu am observat ca avem lucruri in comun – intotdeauna mi s-a parut interesant cum oamenii pe net se pot conecta uneori asa usor.
      Oamenii confunda deseori planning-ul cu a deveni un robot, dar din punctul meu de vedere – totul se intampla cand „actionezi” pe seama planning-ului, cand faci chestii, chestii pe care chiar tu ti le-ai propus, deci .. unde-i roboteala in asta? :)) Trebuie doar sa tii track. In fine, alt subiect.
      Siiii mie imi place badminton!! SI VOLEEEI :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s