Dragii mei, mie una nu-mi plac oamenii care descurajează. Știți, genul ăla de oameni cărora le place să taie aripi, vise, speranțe etc.
Câteodată, recunosc ( recunosc, mna, ce să fac ) că și eu tind să readuc brusc pământul sub picioarele unor persoane. Dar nu din răutate, ci din experiență sau rațiune pe care X, Y, Z nu o au. Alteori las oamenii să se dea cu capul și să învețe.
Și cred că, în afară de cazurile extreme, când nu poți lăsa asta să se întâmple, cel mai bine e ca mundanii ( adică noi ) să ne dăm cu capul de prag … dacă e. Pentru că nu tot timpul e așa, visele se îndeplinesc, mai devreme sau mai târziu, pasiunile nu mor și surprize există.
Întotdeauna am fost deranjată și efectiv mă uitam urât ( cel mai urât ) la oamenii care au încercat să mă demotiveze, mai mult din răutate, nu neapărat că știau ei lucrurile respective. Parcă nu vor să reușești, să pleci, să schimbi, să faci ceva! Eu fiind eu, nu m-am lăsat descurajată, căci nu îmi stă în fire, dimpotrivă, mă înverșunez și mai mult.
Poate să-mi zică ”Veta, nu mai visa”, și eu voi visa în continuare, căci numele meu nu e Veta și pentru că NIMENI nu are dreptul să îmi spună mie să nu mă mai iluzionez sau să nu încerc să lupt pentru ceva ce doresc, o ambiție, o reușită și așa mai departe. Dar cum am zis, eu sunt eu.
Alții, în schimb, se descurajează imediat, și îmi pare rău de ei. Frații mei, nu vă prostiți, că altfel nu vă mai recunosc ca frați! Dacă aveți un vis sau o dorință aprinsă ca să faceți ceva, să ajungeți undeva, nu ați prefera să muriți încercând, poate chiar realizând, decât să stați o viață și să vă admirați visul din depărtarea minții ?
Bănuiesc că și voi, cititori care mai dați pe-aici, ați trecut prin așa ceva. Sper că ați depășit momentele grele și v-ați continuat ambiția. Și puteți să-mi spuneți că sunt naivă, nu vă voi da ascultare. 🙂 Pentru că eu sunt eu! Și voi ar trebui să fiți voi! Tu să fii tu!
Ce dacă o dăm în bară ? Așa învățăm! Așa ne putem îmbunătăți! Oamenii care taie aripi și speranțe sunt frustrați cărora lor nu le-a reușit și s-au dat bătuți din prima, niște lași, în cele mai multe situații. Așa să știți.
Și brusc, tai și eu acest articol.
ianca 
Am patit si eu asa in cateva cazuri. Mergi mai departe, iti vezi de drumul tau 😀
Mi-a spus cineva odata ca acei oameni se numesc „hoti de vise”; sunt multi si mi se pare ca li se potriveste numele perfect. Sa nu te lasi niciodata, Anca! Iti doresc mult noroc in tot ceea ce faci. 🙂
Mulțumesc, Lorina:* Hoți de vise, hehe, da 🙂
Mai depinde si IN CE, CAT DE TARE si CU CE URMARI vrei sa fii neaparat lasata „sa dai cu capul”, asa cum vrei.
Da, corect 🙂 În lucrurile cu urmări nefaste mă interesează cel mai mult, care pot să-i afecteze pe alții foarte grav 😛
In… imprejurarile (sau genul de hotarari) cu potential mare de risc, eu am obiceiul sa fac (in locul „impricinatului” MATUR) – dar fara rigoare structurala – un fel de „lista verbala”, de insiruire a argumentelor pro si contra la care (cu experienta mea) ma pot gandi in acele momente (si eventual sa si exemplific), hotararea lasand-o in general in seama celui care urmeaza sa-i suporte consecintele (fie ele pozitive sau negative).
(Se cam schimba putin datele problemei daca cel sfatuit este inca imatur – sau daca pare a nu fi in stare sa realizeze potentialul pericol: una este sa-ti asumi riscuri – chiar si mari – in cunostinta de cauza (poate in optica ta, in sistemul tau de gandire un posibil rezultat exceptional de… favorabil, de avantajos, compenseaza existenta unor riscuri pe care (spre deosebire de altcineva – spre ex de mine) le apreciezi a nu fi prea mari, prea importante, prea periculoase), si CU TOTUL alta este sa dai buzna „cu capul inainte” in pericol fara macar a-ti fi dat seama de existenta si amploarea riscurilor si fara a le putea estima urmarile posibile, adica fara a fi fost prevenit si pregatit.)
Nu am intalnit astfel de oameni, dar oricum nu reuseau sa ma demoralizeze, sa ma faca sa renunt. Tot ce a depins de mine in viata, am realizat. Mi-am indeplinit toate visurile. Partea proasta e ca n-am avut prea multe.
Foarte bine, Nice:) Nu mă așteptam la o astfel de atitudine din partea ta, dar mă bucură că spui că ți-ai îndeplinit toate visurile.
Tot ce am facut pana acum a fost sa demonstrez ca se poate. daca-mi spui ‘there’s no way’, iti raspund ‘we’re making one’. Cam asta este modul meu de a gandi si a mers. Prefer la orice ora un ‘nebun’ care viseaza chestii greu de indeplinit, decat un om care sta si se plange toata ziua ca ALTII au noroc in viata. Deci, ignora si mergi mai departe 🙂
Hehe, dojo, nici nu mă așteptam la altceva din partea ta:) Ești un om dintr-o bucată, și se vede asta.
In viata am fost ghidat mereu de o expresie spusa tatalui meu care m-a descurajat sa invat ceva spandu-mi ” Nu vei reusi niciodara sa inveti ceea ce doresti!””Nu? Lasa ca vei vedea tu.”
Si am invatat ce imi doream.
Mereu cand ajungeam in impas , imi aduceam aminte de acest raspuns dat tatalui meu.
Mergi inainte si ignorape aceea care incearca sa te descurajeze.
Nu aș zice ”frumoasă amintire”, dar bine că ai avut tăria să ”te împotrivești”, pentru că deseori din cauza părinților, mulți copii se demoralizează când nu sunt încurajați …
Si eu sunt genul de persoana care am tendinta sa „tai craca de sub picioarele unora”… Dar tot din acelasi motive… Poate am trecut prin situatia respectiva si stiu cum e sa fii deziluzionat.
Dar am si momente cand cred cu toata taria ca poate acel lucru este posibil, iar altii au mai multa tarie de caracter, ambitie sa il duca la capat.
Sa ai o seara placuta si plina de zambete!
Mulțumesc la fel, Bia, și bine ai venit pe blog 🙂
Personal, mi se pare ca cei mai eficienti ,,hoti de vise” sunt chiar cei apropiati noua, cunoscutii, uneori prietenii si rudele. Si nu din rautate, ci dintr-o dorinta de a ne proteja, de a ne feri de esec si dezamagiri. Este, poate, un instinct de conservare ce se extinde si asupra oamenilor de care ne pasa. Cu siguranta, toti am facut asta cel putin o data. Unii distrug vise mai des, ce-i drept.
Daca cei apropiati noua au o ,,scuza” pentru tendinta de a ne zdruncina visele, de neiertat sunt cei care fac asta din rautate, din invidie, dupa un principiu de genul daca eu nu am reusit, sa nu reuseasca nici altul; daca eu sunt mediocru, sa fie toti”.
Bravo tie, Misce, ca nu lasi pe nimeni sa iti fure visele! :*
Nici mie nu-mi place cand oamenii au impresia ca stiu ei mai bine ca mine ce pot sau nu pot eu sa fac. Adevarul este ca nu prea ai succes dand sfaturi de genul „Nu face aia”. Persoana respectiva oricum va invata numai daca se va da cu capul de pereti. Eu personal asa am facut – mi s-a spus sa nu fac aia sau sa fac aialalta, dar pana cand nu am constientizat eu ca e important si ca e adevarat, nu am ascultat (incapatanarea asta…).
Ai vazut filmul The Pursuit of Happyness? Ilustreaza foarte bine ideea pe care ai prezentat-o in articol ;))
Eu n-am renuntat. M-am dat doi ani cu capul de pereti, dupa care… mi-a venit mintea la cap :)))