Ceva de educație

Nu știu cum să încep, o să fiu puțin incoerentă despre puțin din educația copiilor din ziua de azi, adică nu-i tocmai un articol structurat, dar o să dau exemple concrete, o să spun ce îmi place, ce nu-mi place, dacă aș fi eu părinte … lucruri din astea.

În primul rând, care este primordial, aș vedea accesul cât mai limitat la PC, până la o anumită vârstă. Știu, contraargumentele vor fi ”păi nu poți să-ți izolezi copilul”, ”ce-o să faci, că o să râdă alți copii de el”, ”trăim în era informației” și de-astea. Problema e că din ce în ce mai mulți copii din ziua de azi, până în 10 ani, au deja cearcăne la ochi și știu să mânuiască un PC mai bine ca mine. Se joacă fel de fel de jocuri și nu-și mai dezlipesc degetele de pe PSP-uri și mai știu eu ce ( sincer, mă depășește tehnologia ) Iar eu nu suport așa ceva, pentru că li se răpește copilăria, ajung surghiuniți într-o încăpere și orbesc când ies la soare. Copii cu sensibilități, care nu apreciază natura, obezi chiar, ce nu știu să relaționeze cu ceilalți.

Cel mai bun exemplu pe care vi-l pot da nu sunt eu, nici fata căreia îi predau engleză, ci un mix între noi. Mie îmi place în general cum e educată fetița și cred că o să fie o persoană faină când va fi mare. Încă de pe acum e băiețoasă, îi plac dinozaurii, are mulți băieți prieteni. Așa eram și eu, numai că nu-mi plăceau dinozaurii. E foarte curioasă și nu doar că-i plac dinozaurii, dar îi plac animalele în general. Are nșpe mii de caiete de desen și mi le arată pe toate, să văd ce animale desenează ea. Și îmi explică în detaliu, nu se oprește din vorbit. Iar eu o ascult fascinată, căci e creativă și șmecheră câteodată 🙂

Nu e fițoasă și nu e genul ”Barbie”, dar e un pic răsfățată, pentru că e singură la părinți. Eu am avut o viață mai grea, am o soră :)). Cred că e bine să fie minim 2 copii într-o familie, nu am un argument pentru asta, așa cred eu. E un pic mai bine făcută decât ar trebui, pentru că deși îi place să iasă cu câinele, să meargă la munte etc. v-am spus, e răsfățată oțără. Aici intervin și spun că sportul e ceva sine qua non când ești copil mic. Așa e foarte facil să ții un copil ocupat de la PC și alte distracții, dacă îi găsești o activitate care să-i placă și care să-i dezvolte mușchii și creșterea.

Ce mi se mai pare mie important e ca atunci când se descoperă talentul unui copil, să fie îndrumat în direcția asta, ca extraactivitate. De exemplu eu am mers la cercuri de literatură și desen la Palatul Copiilor câțiva ani. A fost drăguț, am socializat și cu alți oameni, nu știu, cred că a fost prima dată când am făcut ceva diferit de școală, și nu zic că mi-a prins rău.

Fata căreia îi predau engleză e de asemenea de-a dreptul fascinată de desene animate și are o mică lume a ei cu ființe fantastice ( deja v-am zis de dinozauri ). Din nou, un lucru ce mi se pare că trebuie încurajat ( nu foarte mult, dar un pic măcar ) pentru copii e să viseze. Să viseze la Moș Crăciun, la Zâna Măseluță, la magia din Harry Potter, la peștișorul Nemo, la unicorni și ce mai vreți voi, Batman, na. E bine să diferențieze realitatea, dar să știți că majoritatea copiilor învață ce e binele și răul și să fie miloși, generoși, curajoși etc. din toate aceste povești. La mine așa a mers, încă mai merge, și am observat și alte cazuri. Nu sugerez un vis dus la extrem, sper să nu fiu pricepută greșit, ci doar așa cât să dezvolte imaginația, speranța și alte sentimente frumoase.

Nu știu ce să mai zic, îmi place de Daria cum e și deși uneori îi e greu să se concentreze, se bucură când ia FB și înțelege importanța lecțiilor. Dacă ar fi toți copiii de 10 ani ca ea … pff, lumea ar fi un loc mai bun.

Mi se pare că azi, copiii nu sunt lăsați sau nu vor să mai fie copii. Vor repede să fie mari, văd fete la 11-12 ani cu machiaje și tocuri și alte cele … mă enervez și mă întristez deopotrivă. Înțeleg că lumea se schimbă, dar stai un pic, totuși. Unde o să ajungem în halul ăsta ?

Știu și că uneori e greu să-ți trimiți copilul la lecții de pian sau mai știu eu ce, dar există ceva numit gratis sau voluntariat sau after school sau cluburi școlare unde nu trebuie să plătești – asta pentru scuza celor fără bani. Trebuie doar dat un pic interesul.

Și da, știu și că e orgoliul fiecărui părinte ”cum să accept eu sfaturi”, ”cum să accept că el, copilul meu, nu e educat bine de mine?”, dar câteodată .. realitatea e mai dură decât orice mândrie părintească și cât încă se pot schimba lucrurile, ar trebui să se întâmple.

Și nu vă închipuiți că știu multe, pentru că tot repet cuvântul ”știu”, de fapt știu puține, dar ce știu, e sigur că știu. ( deci dacă nu v-am încurcat de tot acuma … 😛 )

Asta e părerea mea, eu așa aș proceda dacă aș fi părinte, nu știu dacă o să am aceleași perspective și când o să fiu într-adevăr mamă, deși tare aș vrea, căci mă consider o persoană semi-eminamente rațională. Dar mă uit cum am crescut eu și cum m-am autocrescut pe alocuri și din punctul meu de vedere sunt bine. Nu știu dacă sunt musai un model, dar mi-ar plăcea să am niște copii ca mine. 🙂

Gata, eu am zis deja prea mult, mai spuneți și voi!

P.S. Am fost la Brașov ceva timp, de-asta am lipsit.
P.S. 2. Brașovul e foarte frumos 😀

Anunțuri

10 comentarii

    1. Îmi pare rău, Manuel, știu că locuiești acolo, dar n-am fost în vizită la Brașov, ci la o conferință, de dimineață până seara full:) Într-o singură noapte am reușit doar să mă plimb prin centru și așa …

    1. :)))) Nu urăsc dinozaurii, Gabi, doar că n-am o fascinație pentru ei cum are asta mică despre care pomenesc în articol. Ce figură ești!

  1. 1. Evantual „ceva DESPRE educatie”, nu „DE educatie”. Cu prepozitia asta, „de”, este cazul sa fim FOARTE circumspecti, e „parsiva”, fiindca ingaduie prea multe interpretari, nu numai „despre” (ca aici) sau de definire a locului de provenienta (ou de casa, gaina de tara, carne de porc), ci putand preciza si apartenenta (manual de chimie, sau Mihai de Romania), sau autorul („Aida” de G. Verdi), sau cauza / motivul (mor de rusine), sau scopul / destinatia („carte de invatatura”), sau locul pe unde „bantuie” deobicei (jder de stanca, sau de copac) – si insiruirea este DEPARTE de a se fi terminat.
    In cazul de fata poate insemna „despre”, sau „cu referire la”, asa cum am sugerat eu (ASTA mi se paruse mie – din lectura textului – ca ar fi fost intentia dumitale), dar ar mai fi putut insemna si „scris de catre”, si „avand drept cauza”, si „avand drept scop”, si altele…

    2. Din-ce-in-ce mai multa lume se convinge din-ce-in-ce mai mult ca la varsta cat mai frageda copilul invata (cam orice) cel mai usor (repede SI fara efort constient) SI dobandeste cunostintele cele mai profunde, de tip „instinctiv”, sau „reflex” (asadar cele mai durabile – nu sunt u7itate nici macar la instalarea amneziei), dovada fiind scaderea din-ce-in-ce mai a varstei la care copiii sunt invatati sa inoate, sau o limba straina.
    In etapa actuala de dezvoltare a civilizatiei noastre tehniciste, de tip occidental (care cauta sa forteze mediul sa se adapteze nevoilor omului, prin contrast cu civilizatiile de tip oriental, care invata omul sa se adapteze cerintelor mediului) cunostintele de „calculatoristica” sunt deja vitale (si devin tot mai mult asa, din-ce-in-ce mai mult), incat lipsa de cunostinte in domeniu incepe sa fie resimtita ca un handicap nu numai intelectual, ci si psihic (EU cel putin ASA o resimt).
    Avand in minte exemplul celui mai apropiat vecin al meu (casa vecina, „perete in perete”) precum si al unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei (si coleg de indeletnicire), mie imi devine limpede nivelul tot mai ridicat de performanta in domeniu, la care se poate ajunge cu efort tot mai mic de catre copil pe masura scaderii varstei la care dobandeste respectivele cunostinte: ambii aveau copil (cate un baiat);
    Fiul prietenului – o fire foarte studioasa si dispusa sa faca efort sustinut pt a invata – a primit de la ta’c’s’u (dupa MULTA reticenta din partea prietenului – om simplu si nu foarte educat – care nu stia sa lucreze cu calculatorul) un calculator (printre cele mai performante ale acelui moment – a platit prietenul pe el pret de o masina, si ulterior i l-a up-gradat continuu, MACAR anual, bagand in acel calculator O AVERE – pt „amarasteni” ca noi) pe la vreo trei’sp’e ani, in gimnaziu, (dupa ce – prin perseverenta – dovedise ca ASTA era ceea ce voia sa faca in viata), si acum (la vreo cinci ani dupa absolvirea facultatii de profil) este programator de succes si-i scrie lu’ ta’c’s’u (de la serviciu) ba din Belgia (sau Olanda?), ba din Cipru, ba din Filipine – si tot ajunge (ca angajat) la firme („straine”) din-ce-in-ce mai „bune” si mai mari, care (vazandu-i nivelul de performanta profesionala) ii ofera conditii tot mai bune de angajare si ii permit o tot mai mare libertate in privinta modalitatii de exercitare a profesiei.
    Cu vreo zece ani mai mic, fiul vecinului (om mai „inlesnit” financiar) a primit calculator (al sau propriu, PE LANGA calculatorul „casei”) cam in acelasi timp cu celalalt (PUTIN mai devreme) – cam pe cand invata bine sa mearga – si la varsta prescolara venea sa-l „descurce” pe taica-s’u (om cu studii superioare, avand peste trei’j’ de ani) cand acesta „se-‘ncurca” cu calculatorul. Fara sa fi fost o fire cine-stie-CAT de studioasa, si fara sa fi depus eforturi deosebite, dupa absolvirea cu usurinta (si cu brio) a Liceului de Informatica (intocmai ca si copilul prietenului) acesta „a aplicat” (si a reusit cu succes) pt o „full scholarship” – si acum este student (de succes, din cate am auzit) TOT la informatica (daca ASA i-o fi spunand domeniului)… la Edimburgh!
    PE MINE personal m-a uluit diferenta de efort cu care au patruns cei doi (aproximativ in acelasi timp) in tainele calculatoristicii, in urma diferentei de varsta cand au inceput utilizarea calculatorului. Acum (in ciuda varstei mele inaintate, care-mi „da ghes” in directia indicata de dumneata) nu mai prea indraznesc sa fiu de acord cu dumneata – ca n-ar fi bine sa stea copiii mici prea mult la calculator – desi ESTE adevarat (in cazul ambilor) ca viata lor sociala nu este nici cine-stie-ce bogata, nici prea activa, si desi nici mie nu-mi place faptul ca amandoi „nu prea le au cu” sportul, cu exercitiile fizice in general (copilul prietenului fiind un „sfrijit” si-un „pricajit” (fizic), iar cel al vecinului – un „dolofan”) – DAR – amandoi sunt multumiti cu felul de viata pe care si l-au ales (ceea ce este mai mult decat as putea afirma – cu constiinta impacata – pt MULT mai mult de jum’ate din numarul cunostintelor mele – incluzandu-ma si pe mine).

    Sa ma opresc aici, ca deja am inceput sa-ti „monopolizez” spatiul pt comentarii.

    1. Da, aici ar fi o obiecție notabilă pe care ai menționat-o: dacă ei sunt mulțumiți, ce mă mai trezesc eu să comentez ? Mă rog, eu mi-am exprimat doar o opinie, nu încerc să dictez viața nimănui, dar mă uit la mulți studenți de la calculatoare și mulți efectiv nu au viață socială. Nu știu să lucreze în echipă, nu acceptă ”feedback”, sunt închiși, se joacă toată ziua … puțini sunt cei care sunt sclipitori și să zicem că mai au o scuză pentru că sunt foarte pasionați de acest domeniu și chiar sunt în stare să creeze ceva.
      Nu știu, poate judec eu prea dur:)

  2. Buna dimineata, Anca!

    Te salut primavaratic si te felicit si pentru articol. Cred ca in mare as rezuma cam asa: dragi parinti, nu va limitati la a face un copil si la a-l creste dandu-i casa, masa si haina. Sufletul este cel mai important. Si pentru cresterea lui e nevoie de educatie prin sport, cultura si dragoste. Si multa, nespus de multa atentie.

    Zi faina!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s