Femeia la 30 de ani

Deși am terminat de citit această carte de ceva timp, n-am apucat să și scriu despre ea, că film nu s-a făcut încă, sau cel puțin n-am găsit eu ( dacă știți voi, să-mi spuneți, vă rog ) așa că trece aici la ”Books” și nu la Cartea și Filmul, cel mai nou proiect al meu, singurul, de altfel șiii … pe care n-am postat nimic recent, însăăă urmează foarte curând. Așadar …

Titlu: Femeia la 30 de ani ( La Femme de Trente Ans [FR], A Woman of Thirty [EN] )
Autor: Honoré de Balzac, scriitor francez.

Despre ce e vorba: Trebuie să menționez că acest roman se grupează în 6 părți, după cum urmează:
1. Primele greșeli
2. Suferințe tainice
3. La treizeci de ani
4. Degetul lui Dumnezeu
5. Cele două întâlniri
6. Bătrânețea unei mame vinovate

Balzac începe prin a ne prezenta dimineața unei duminici 13, din anul 1813. Personajele care intră în scenă sunt o tânără domnișoară, Julie Chastillonest, și tatăl ei, care asistă la o paradă a împăratului ( Napoleon ). Julie observă cu încântare un ofițer, Victor d’Aiglemont. Tatăl ei bagă de seamă ocheadele celor doi tineri și o avertizează pe Julie că Victor nu e un bărbat potrivit pentru ea, deoarece, trecut prin armată, și-a dat seama cum e ofițerul, ”Nu pricepe nimic din viață” și e plin de ”dar”-uri. Julie îl privește neîncrezătoare pe bătrân și oarecum zeflemitor, fără a acorda multă atenție vorbelor părintești.

În capitolul ce urmează, ”Soția”, o caleașcă se îndreaptă de la Amboise spre Tours. Cei care călătoresc sunt chiar Julie, acum d’Aiglemont și soțul ei, colonelul conte d’Aiglemont. Tatăl ei murise. Așadar, a încălcat sfaturile bunului ei părinte și s-a căsătorit în pripă. În pripă, pentru că pe chipul tinerei soții se putea vedea o ușoară vlăguire, o tristețe iremediabilă, o indiferență răspândită molcom în jurul ei, neobservată de Victor. La un moment dat, un călăreț englez dă târcoale trăsurii, fără a se apropia semnificativ sau cu un scop de cei doi soți. Privirea lui se intersectează pentru câteva clipe cu cea a Juliei , dar tânără doar îi admiră statura, fără a-și obosi gândurile cu acest personaj.

Ajunși la Tours, Victor o încredințează pe Julie mătușii sale, marchiza de Listomère-Landon, cu care femeia se împrietenește destul de repede. La fel de repede, marchiza ghicește sufletul zbuciumat al nepoatei, și încearcă să o sfătuiască în privința căsniciei. De asemenea, văzându-l pe acel gentilom englez într-o seară, la fereastra casei, îi spune Juliei că el e noua victimă a ei, lordul Arthur Ormond, fiul lordului Grenville. Din nefericire, după scurt timp, Julie primește mesaj de la Victor cum că trebuie să se întâlnească la Orleans, deoarece regimul imperial căzuse și era mare necaz mare, sau poate că nu. În orice caz, Julie este nevoită să plece. Pe drum apar complicații, Julie e oprită de prusaci, se dovedește a fi o neînțelegere din care o scapă chiar Arthur. Fata ajunge cu bine la Paris, unde află că Victor a fost ridicat la gradul de general. Pe Arthur nu-l revede.

În al treilea capitol din partea întâi, Julie este descrisă în ipostaza mamei. Născuse o fetiță căreia îi puse numele Hélène. Din păcate, dragostea maternă nu i se potrivea eroinei, deseori jucându-se cu micuța ei, dar fără a fi mișcată de acea figură candidă, simțind, cu toate acestea, că trebuie să o protejeze și să-i fie alături. De altfel, simțea și o răcire în persoana lui Victor … o răcire cauzată de o posibilă infidelitate cu o anume doamnă de Sélrizy. Astfel, soția și mama Julie era mai mult decât nefericită. O măcina o dezamăgire interioară și un sentiment de neîmplinire amoroasă și matrimonială, apărând ca o floare ce se vestejește înainte de vreme. Un lucru, totuși, îi va schimba starea: reîntâlnirea lui Arthur la o serată. Iar de-aici … nu încercați să ghiciți ce se întâmplă mai departe, pentru că nu veți reuși. Pentru asta trebuie să citiți cartea.

Opinie personală:
Balzac e unul din autorii mei preferați, deși n-am citit o grămadă de el, mi se pare că are un stil care-mi place, așa, cu multe descrieri și realismul caracteristic. Cred că e unul din autorii care e apropiat de cititori, un simpatic, și care ”călătorește” mult în inima și în mintea femeilor, cel puțin în scrierile lui. Știu că a fost o complicăciune cu cele 6 părți ale acestui roman, n-au fost publicate toate în același timp, nici măcar într-un singur volum, în fine, s-a materializat, totuși, Femeia la 30 de ani. Mi-a plăcut. Nu este o carte neapărat fericită, cu toate acestea mi s-a părut un exemplu de tristețe mult neînțeleasă din partea unei femei care a eșuat pe toate planurile. Să-ți vezi viața ca pe un amalgam de greșeli și alegeri prost făcute, să pierzi chiar și ce ai mai de preț sufletește și fizic pentru nimic … ăsta da chin. 🙂

Citate:
”Adeseori tinerele fete își creează imagini mărețe, fermecătoare, chipuri cu totul ideale, și își făuresc idei himerice despre oameni, despre sentimente, despre lume; apoi, naive, ele atribuie unui oarecare desăvârșirile pe care le-au visat și se încred în el; și astfel iubesc în bărbatul ce și-l aleg această făptură imaginară; dar, mai târziu, când e prea târziu ca să se mai smulgă din nenorocire, înșelătoarea aparență pe care au înfrumusețat-o, primul lor idol, în sfârșit, se schimbă într-un schelet odios.”

”Nu-s oare destul de numeroși acei inși a căror nulitate profundă rămâne neștiută de cei mai mulți dintre cunoscuții lor ? Un rang social de seamă, un nume ilustru, vreo slujbă influentă, un oarecare lustru de politețe, anumite maniere distante, ori prestigiul pe care-l impune averea constituie, pentru ei, un fel de paznici care nu îngăduie ca observațiile critice să pătrundă până în dedesubturile vieții lor. Oamenii de felul acesta sunt asemenea regilor, ale căror staturi reale, ale căror caractere și moravuri nu pot fi niciodată bine cunoscute sau just apreciate, pentru că sunt priviți fie prea de aproape, fie prea de departe. Personajele aceste cu merite închipuite întreabă în loc să vorbească, stăpânesc arta de a-i împinge pe alții în scenă, evitând să se arate ei în față, și, cu o iscusită dibăcie, trag sforile pasiunilor și intereselor fiecăruia, bătându-și astfel joc de oamenii ce le sunt realmente superiori, făcând din ei niște marionete și considerându-i mici pentru faptul că i-au coborât până la nivelul lor.”

”…toate îi invidiară croiala rochiei și forma corsajului, al căror efect fu pus, firește, pe seama iscusinței vreunei croitorese necunoscute, căci femeilor le place mai degrabă să creadă în știința cârpelor decât în grația și în desăvârșirea celor ce sunt făcute anume ca să le poarte frumos.”

”Inima își are memoria ei. O femeie poate să nu țină minte nici evenimentele cele mai grave, dar își va aminti toată viața de lucrurile ce sunt în legătură cu sentimentele ei.”

”Domnule, toți oamenii au simțurile sexului lor; dar pe bărbatul înzestrat și cu un suflet, și care să poată satisface astfel toate exigențele firii unei femei, a cărui melodioasă armonie să nu se tulbure niciodată, decât sub apăsarea sentimentelor, pe acela nu-l întâlnim de două ori în viață.”

”Întregul merit al unei reverii constă, firește, în vagul ei; căci nu-i ea ca un fel de abur al spiritului ?”

”Rațiunea însă se dovedește totdeauna meschină în preajma sentimentului; una este în mod firesc mărginită, ca tot ceea ce este pozitiv, iar celălalt este infinit. A cugeta, atunci când ar trebui să simți, este tipic sufletelor fără aripi.”

”Cerul și iadul sunt două mari poeme care formulează singurele două puncte pe care se învârtește existența noastră: bucuria și durerea. Nu reprezintă oare cerul, nu va reprezenta el totdeauna imaginea infinitului sentimentelor noastre, ce nu va fi niciodată zugrăvit decât în amănuntele lui, pentru că fericirea nu este decât una singură ? Pe când iadul nu reprezintă, oare, chinurile infinite ale durerilor noastre din care putem face operă poetică, întrucât toate durerile sunt atât de deosebite între ele ?”

”…inima unei mame este un abis în adâncul căruia se află pururea o iertare.”