Ucenicul Arhitectului: un roman pentru toată lumea

Am mai citit o carte faină și merită să vă scriu despre ea, așa că iată-mă! 🙂 Încerc, pe cât posibil, să inserez și lucruri interesant de aflat în recenziile mele despre cărți – nu doar să vă spun despre ce-i vorba, un pic de interpretare personală și gata (asta unde se poate, evident). Iată că pentru Ucenicul Arhitectului, de Elif Shafak, scriitoare turcă, se poate! Mi-a plăcut foarte mult această carte, e una din cele mai faine pe care le-am citit în ultima vreme, și vreau să v-o recomand și vouă.

Povestea este inspirată din fapte istorice de pe vremea sultanului Suleiman Magnificul și arhitectului său șef, Sinan. Mimar Sinan chiar a existat, a fost cel mai mare și cunoscut arhitect din Imperiu, adesea comparat cu Michelangelo, căruia i-a fost contemporan (și care apare și în carte). Omul a servit 3 sultani de-a lungul carierei sale, și a lăsat în urmă sute de construcții, de la moschei, palate, poduri, școli, și altele. În carte, primește o personalitate de înțelept, un om calm, calculat, pasionat de arhitectură, dar și foarte spiritual. Munca sa e impresionantă, și moscheile sale de asemenea. Mi-a făcut poftă de o vizită în Istanbul. 🙂 Elif Shafak descrie superb una din moschei în carte:

“Murano-glass oil lamps and mirror globes hung from the ceilings. Among them were ostrich eggs, dainty and delicate, tastefully painted, decorated with silk tassels, suspended from iron hoops. Miniature mosques of ivory were planted inside glass globes that dangled alongside each other. In the centre was a massive gilt ball. After dusk, when the lamps burned and the mirrors cast back their light, the entire mosque looked as though it had swallowed the sun.

Pe Khan Academy puteți vedea un video în care se discută una din moschei, Suleymaniye.

Autoarea închipuie o relatare de pe vremea Imperiului Otoman din secolele 15-16, personajele fiind doar pânzele pe care se țese povestea unui băiat indian, adus în Imperiu ca îmblânzitorul unui elefant alb, Chota, o minune a naturii. Se spunea că în caravanserai, sultanul obișnuia să colecționeze diverse lucruri neobișnuite, iar elefantul alb se număra printre acestea. Jahan e un simplu băiat neștiutor, care ține la elefantul său, iar în timp dezvoltă o frumoasă relație de prietenie cu animalul – îi înțelege suferința, bucuria, și foarte des, i se destăinuie. Practic, ajunge companionul său de nădejde.

Copil fiind, Jahan se îndrăgostește de Mihrimah, fiica sultanului, care vine des în vizită în menajerie, ca să-l vadă pe elefant și să povestească cu Jahan. Povestea lor de dragoste neînfăptuită nu este centrală cărții, dar apare ca o parte dulce pe alocuri.

Pe lângă Jahan, rolurile importante din poveste mi se par cele ale arhitectului Sinan și ale țiganului Balaban, care e mereu acolo să-l salveze pe Jahan, chiar și când s-ar crede că nu mai există scăpare. Ei joacă, într-un fel, și roluri de figuri părintești pentru băiatul care a fugit din familia sa nenorocită și săracă din Hindustan.

Ajungând ucenicul lui Sinan, Jahan învață meserie de la arhitect, împreună cu alți trei ucenici, și ni se descrie deseori cum Sinan ține atât la muncitori, cât și la calitatea lucrărilor sale, prin detaliile schițate și mai apoi construite. Pentru Sinan, arhitectura e legătura cu Dumnezeu, e un mod constant de învățare personală (mai ales că, așa cum am spus mai sus, cariera lui trece prin 3 domnii de sultani, fiecare cu toanele și cerințele sale) și o testare a naturii umane.

“It was after this incident that Jahan understood his master’s secret resided not in his toughness, for he was not tough, nor in his indestructibility, for he was not indestructible, but in his ability to adapt to change and calamity, and to rebuild himself, again and again, out of the ruins. While Jahan was made of wood, and Davud of metal, and Nikola of stone, and Yusuf of glass, Sinan was made of flowing water. When anything blocked his course, he would flow under, around, above it, however he could; he found his way through the cracks, and kept flowing forward.”

Mi-a plăcut foarte mult personajul arhitectului, mai ales că își trimitea ucenicii să învețe de la italieni – cumva, nu era cuprins de mândria otomană că ei oricum sunt cei mai mari și tari, dimpotrivă. Era suficient de umil (și inteligent) să înțeleagă că există exemple de urmat și cercetat și în alte părți ale lumii. I-a pus pe ucenici să învețe italiană și să citească foarte mult, și mai apoi i-a trimis la Roma.

“Sinan spoke as fast as a pelting storm of hail. They had never seen him like this before, his eyes sparkling, his face lit up. He said there were three fountains of wisdom from which every artisan should drink abundantly: books, work, and roads. Reading, practising, and travelling.”

Aspectele acestea legate de arhitectură m-au făcut să tânjesc după capodopere arhitecturale de vizitat. Am văzut anul trecut basilica sfântului Petru din Vatican, și amintirea ei în care m-a făcut să fiu un pic nostalgică, deoarece este monumentală. Dar aș vrea să ies din cultura europeană și să mă minunez și la frumusețile arhitecturale orientale (într-o zi).

“Jahan thought that there were two main types of temple built by humankind: those that aspired to reach out to the skies and those that wished to bring the skies closer down to the ground. On occasion, there was a third: those that did both. Such was San Pietro. As he stood there watching, completing the structure in his mind’s eye, he had the strange sense that here, too, was the centre of the universe.”

Mai sunt câteva aspecte pe care țin să le menționez, fără a mă lungi prea mult. Elif Shafak are un stil în care construiește personaje pe care nu le poți iubi sau plăcea pe deplin, pentru că le lasă acea parte umană a greșelilor, a defectelor. Jahan e un caracter bun, un om cu suflet chinuit, dar muncitor și ambițios, însă care trece prin presiuni grozave în sultanat, și, de fapt, până la bătrânețe. De cele mai multe ori, însă, cade pradă propriei naivități, și are momente de dualitate în care parcă parcă ar asculta de partea întunecată a sufletului său.

“I remember the day you arrived. Your elephant was an infant; so were you. I remember watching you and thinking to myself, how will he survive in the palace, a lad so good-hearted and gullible. Whereas now, look at you! You’ve become one of us, more’s the pity.’

Jahan glanced up. ‘What does that mean?’

‘It means you fight battles that aren’t needed,’ said Olev. ‘You are stronger. Beware, though. If you carry a sword, you obey the sword, not the other way round. Nobody can hold a weapon and keep their hands clear of blood at the same time.’

Multiculturalitatea orașului Istanbul și versatilitatea lui pe vremea aceea sunt iarăși frumos descrise de către Elif, cu niște descrieri ușoare, care nu plictisesc. Multă lume fuge când aude de ele, însă ele sunt foarte importante pentru filmul vizual, din punctul meu de vedere. Viața în oraș e descrisă cu bune și rele, atât cu frumuseți, cât și cu mizerie. E valabil și azi ce era atunci și chiar încă dinainte, și probabil va fi mereu: cum populațiile lumii pot tranziționa într-un timp scurt de la plâns, suferință, și doliu, la petreceri, desfrâu,și voie bună, cufundându-se în uitare. Timpul e vasul care ne trece mereu de la un mal pe celălalt, tot înainte, prin râurile vieții.

Închei prin a vă spune că Ucenicul Arhitectului e o carte foarte frumoasă, și o consider pentru toată lumea deoarece explorează suficient de profund, dar succint, multe subiecte, de la războaiele imperiului otoman, la neîmplinire profesională, invidie față de ceilalți, grandomanie, infimitatea existențială a omului, arhitectură, relația cu animalele, iubiri neîmplinite, și altele. Am descoperit-o pe Elif Shafak în 2014 în timpul șederii mele în Liban, când am citit cele 40 de Legi ale Iubirii, o altă carte care m-a impresionat foarte mult (pe atunci nu scriam recenzii așa). Cred că Ucenicul Arhitectului este nu doar bine scrisă, și cu substrat, dar îi face cinste poporului turc și, ca să ieșim, repet, din tiparele europene, o recomand pentru expansiunea perspectivelor. 🙂

Am găsit un forum unde se discută mai multe aspecte ale cărții, cumva sub formă de studiu, puteți arunca o privire peste el, dacă vă interesează. Sunt multe lucruri faine de aflat. Aici se încheie gândurile mele despre această carte, vă las mai jos și alte citate, și vă aștept în comentarii cu impresii sau întrebări. 🙂 O vineri frumoasă vă doresc!

 

“Stones stay still. A learner, never.”

“An animal would not be attacking anyone unless we starved it to death. If we don’t disturb them, they won’t disturb us. But humans are not like that. Whether hungry or not, man is prone to evil. Where would you sleep more peacefully? Next to a stranger with a full belly or next to a well-fed lion?”

“What’s wrong with you?’ said Balaban, throwing up his hands in exasperation. ‘Fall on your knees and thank Allah. Why are you always asking questions? When you are drowning, you grab on to a snake. You don’t say, Are you a good snake or a bad one, let me take a look at you first.’ “

“Then, one day, he would come upon a young maiden, pretty as the full moon. Her teeth like pearls, her breasts like ripe quinces, she would walk away from him, but not before honouring him with a furtive smile. He would save her from a terrible danger (drowning or a gang of robbers or a ferocious animal – this part of his dreams always changed). Her lips, when she kissed him, would taste like raindrops, her embrace would be sweeter than honeyed figs.”

“He raged deep inside, (…) at God, for allowing them to err and suffer so yet still expecting them to pray in gratitude. Yes, the world was beautiful – a beauty that irritated him. What difference did it make whether they were hurt or happy, right or wrong, when the sun rose and the moon waned just the same, with or without them?”

“Tell us more about God, then.” Majnun Shaykh’s response to this was that Allah was not a king or rajah or padishah sitting on his celestial throne, watching from above, writing down very sin so that He could punish when the day arrived. ‘God is not a merchant – why should He calculate? God is not a clerk – why should He scribble?”

“Alone in the mosque, only a dot in this vast expanse, Jahan could think only of the world as an enormous building site. While the master and the apprentices had been raising this mosque, the universe had been constructing their fate. Never before had he thought of God as an architect. Christians, Jews, Muslims, Zoroastrians and people of myriad faiths and creeds lived under the same invisible dome. For the eye that could see, architecture was everywhere.”

“Even amid the whirl there was not a single feature the Chief Royal Architect had not considered at length. The tiles, made in the ateliers in Izmik, were in vivid colours – turquoise, red, white. The beautiful thuluth that spelled out Allah, Mohammed and Al was completed by the Court Calligrapher, Molla Hasan. While people adored the decorations inside, most failed to understand how the buttresses had been incorporated into the walls. Very few saw how the side walls, freed from the burden of having to carry the dome, were dotted with numerous windows, so that the light poured in as warmly as milk from the breast of a mother to her infant. And even fewer were aware that each jutting stone inside the mosque was placed in such a way as to make the sounds in the mosque reverberate, allowing ever member of the congregation to hear the sermons, regardless of how close or how far he might be seated from the imam.”

“Jahan thought she would never come again. She did. Along with her smile she brought treats for the elephant – not pears and apples but royal delicacies: figs with clotted cream and violet sherbet, marzipan-topped with rose-petal jam or honeyed chestnuts.”

“Upon finishing it, no matter how great the building, he would leave within it a flaw – a tile placed the wrong side up, an upended stone or a marble chipped on the edge. He made sure the defect was there, visible to the knowing eye, invisible to the public. Only God was perfect.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s