Despre plăcerea de a găti

Ziua bună s-o aveți, vă salut cu drag și poftă! Poftă de … ceva bun, nu contează ce! Tocmai de aceea, pentru că în ultima vreme știu că am tot postat pe Instagram experimente culinare (reușite, desigur!), sau orice am mai mâncat gustos și unde (consider că locurile cu mâncare faină sunt de recomandat), voiam să vă povestesc … de unde mica asta obsesie. Să zicem că am vreo câteva idei pe care vreau să le expun, așa, ca un fel de istoriograf al descoperirilor mele în gastronomie.

În primul rând, ca să înțelegeți, eu am crescut cu ai mei toată viața, am avut mâncarea sub nas, și da, o mai ajutam pe mama la bucătărie din când în când, dar nu am fost mereu foarte interesată de a-mi îmbogăți cultura culinară, sau de a experimenta singură (foarte, foarte rar mă apuca cheful). Nu făceam distincție între ce e sănătos sau nu, dar ai mei oricum nu găteau foarte gras, și eu nu mâncam porc. Mult pui, cartofi, sare, piper, boia, cartofi franțuzești, și ouă în felurite forme dacă se poate, vă rog. Pastele pentru mine erau mereu spaghete, și prăjiturile mai degrabă la Crăciun sau Paști.

Până când … în timpul liceului, într-un an, m-am angajat peste vară la un pasta-food italian care tocmai se deschidea. Aveam nevoie de bani pentru un examen la engleză, și numai bine am prins jobul acesta. Aici mi-a parvenit prima fărâmă că este ceva mai mult de exploatat capitolul ”bucătărie”. Veniseră patronii italieni să ne învețe cum să fierbem pastele, care-s feluritele tipuri de paste, ce sosuri sunt, parmezan, oooo, și uite-așa am trecut prin cele mai populare preparate italienești cunoscute oriunde. Noi aveam și câte o masă asigurată zilnic, deci am apucat să gust și să regust de multe ori pentru a prinde savoarea. (din păcate, restaurantul s-a închis doi ani după aceea)

pasta

Lucrurile acestea s-au sedimentat în creierul meu și acolo au rămas. Apoi, în 2012, am petrecut o zi în Veneția, prima mea oară în Italia, și, evident, am mâncat într-un restaurant italian – și paste bolognese, și o lasagna! (eram lihnită, nu mâncasem toată ziua). Cred că îmi revenise pofta, pentru că, acasă, am început să reconstruiesc sosul de brânză din pastele Penne 4 formaggi ce îmi plăcuseră atât de mult la acel pasta-food italian. Evident, nu mi-a ieșit taman acel sos special care era adus din Italia, dar, după o vreme, l-am perfecționat, și am descoperit și brânza gorgonzola între timp.

În anii ce-au trecut, am mai călătorit, și perspectivele mi s-au expandat. Adevăratul ”breakthrough”, din punctul meu de vedere, l-a reprezentat anul meu în Liban. Departe de casă, cu bunătăți libaneze la bot, am învățat să apreciez altfel condimentele, să consum mai multă carne de vită (eu rar obișnuiam să mănânc vită) și de miel (la fel și ăsta, doar de Paști), și să mă descurc singură. Șederea în Liban pot să spun că mi-a deschis papilele gustative înspre hummuscoriandru, rozmarin, aromele de usturoi (sosul de usturoi e ceva ”must” acolo), combinațiile cu rodie sau muștarul cu miere (honey mustard).

10405687_10203657571656807_2315737220362113845_n

Tot atunci îmi făcusem cont pe Instagram, și era valul acela de postări cu mâncăruri care mai de care, aranjate frumos, bătătoare la ochi, care lăsau gura salivândă, și îmi umpleau feed-ul. Am o prietenă care posta mereu preparate fotografiate artistic, și nu știam ce-i mai bun: ce gătise, sau ochiul ei format pe fotografie! Îmi rămăsese în cap că și eu aș vrea să încerc, la rândul meu, cândva, să fac să arate frumos mâncarea în farfurie, nu doar gustoasă.

bia photo 1

Chiar dacă pare o poveste nesfârșită, promit că totul face sens, e parte din complot! Așa. După ce m-am întors, m-am angajat unde lucrez și acum, la Sustainalytics, unde eram înconjurată de oameni care mâncau sănătos, etic, vegetarian, și așa mai departe. Astfel am descoperit, de exemplu, avocado-ul. Apoi, în anul de grație 2016, când am ajuns la maximul de kilograme pe care nu credeam că o să-l ating vreodată, și în urma unor probleme de sănătate, am schimbat un pic placa. Am căutat alternative mai sănătoase, am mâncat mai puțin zahăr, sare, în fine, am încercat să îmi gătesc mie mai bine. Cumva, experimentând rețete care să-mi și placă, și, nescăpând de ”dintele dulce”, am găsit un fel de echilibru (și dacă nu-i un echilibru, momentan e ok pentru mine).

 

ingredients baking

Pic cu pic, ca și picătura chinezească, dar nu chiar a torturii, toate acestea, cumulate, mi-au dat un avânt considerabil să mă apuc și eu treptat să învăț să gătesc mai bine și mai variat. Satisfacția rezultatelor era dată de reușita personală, că am învățat ceva nou, dar, cel mai mult, a fost obținută prin mulțumirea celor din jur care mâncau ce găteam. Cumva, pentru mine ajunsese nu așa important ca eu să mănânc din prăjituri, paste, orez, salate, ci ceilalți: ei să se bucure. Acum sunt ambele – dacă nu sunt mulțumită cum îmi iese ceva, sunt supărată, chiar dacă altora le place. Cel mai mult parcă-mi place să încerc mic-dejunuri și prăjituri – până acum. 🙂

IMG-20180124-WA0006

IMG-20180124-WA0008

IMG-20171001-WA0013

Fiind parte dintr-un proces continuu de învățare, evident că apar și greșeliși da, mă supăr că nu-mi iese, în primă fază, abia apoi mă gândesc ce-aș putea mai bine data viitoare. Am trecut și prin momente în care a doua oară mi-a ieșit mai bine, sau când am reușit să îndrept ceva, și să ”stric” altceva. Chiar recent încercasem o rețetă nouă de cheesecake, la care am lucrat foarte mult și nu mi-a ieșit cum mă așteptam, și am fost mâhnită foc aproape o zi. Voiam altă rețetă deoarece parcă ce știam să fac nu era chiar 100% cum aș fi vrut eu să fie (sus vedeți 2 straturi de cremă, eu voiam un cheesecake în care să-mi iasă doar unul). Apoi mi-a trecut, mi-am repetat în cap că așa învăț – și m-am concentrat repede pe părțile pozitive.

De asemenea, țin să precizez că încă nu-mi ies pozele așa ”artistic”, doar mâncarea îmi iese bine până acum. :)) Noroc cu sora mea uneori și i-phone-ul ei care mă ajută să surprind momentele delicioase. Mereu e loc de îmbunătățire la partea aceasta, mai ales că e vorba și de farfurii, prosoape, forme, tacâmuri, culori, lumină… de exemplu, mi-ar plăcea să am o masă de lemn unde să pregătesc ce vreau, dar momentan, e-mail-ul din bucătăria mea (materialul, nu căsuța electronică) e mult mai practic și ușor de curățat. 🙂

ingredients baking2

Așa, ce să vă mai zic: planuri de viitor? Habar nu am. Poate după un an o să-mi treacă mania asta, poate o să-mi placă chiar mai mult. Chiar nu știu. Nu știu dacă o să am un blog separat, dacă o să scriu rețetele, dacă îmi fac alt cont de instagram pentru asta… dacă o să go ”freelance” să preiau comenzi și alte cele. :)) Poate că merg prea departe cu gândul. Momentan, explorez și postez ce-mi iasă bine, și continui să mă inspir de la cei din jur. 🙂 Consider că mă situez la un nivel mediocru, nu gătesc nimic prea pompos sau rafinat, sunt rețete pe care oricine le poate încerca sau gusturi noi de descoperit. Până la urmă, ăsta e și scopul – nu să ajung ”chef” pe vreundeva, ci să inspir la rândul meu pe cei din jur, la un nivel normal și accesibil.

Imediat închei poliloghia – voiam doar să rezum aspectele pe care le-am recunoscut ca influențe în a-mi dezvolta această pasiune: călătoritul, ieșirea din zona de confort a gusturilor cunoscute, social media, nevoia de o nouă provocare, satisfacția celor din jur (și, strâns legată, lauda pentru munca mea – de ce să o neg 🙂 ), social media / prieteni, și, nu în ultimul rând, faptul că vreau să-i gătesc iubitului meu lucruri cât mai delicioase. 🙂

Eh, sper că nu v-am făcut o poftă prea mare – și dacă vreodată o să doriți să știți o anumită rețetă, mă puteți întreba oricând, nu-mi ascund ”secretele”. :)) O săptămână minunată vă doresc!

Reclame

4 comentarii

  1. Mai salivez și eu ocazional la pozele tale, să știi 😛 Sunt tare frumoase pasiunile astea care te cuprind și cresc oarecum „organic”, natural, pe măsură ce treci și tu prin tot felul de experiențe. Îmi par a fi și cele mai constante în timp, tocmai pentru că se dezvoltă așa treptat și te trezești că faci lucrurile în mod natural, din ce în ce mai des.
    Am observat că e o tendință destul de frecventă în rândul oamenilor care știu să gătească: să se supere că nu le-a ieșit, deși ei sunt singurii care ar putea afirma chestia asta, în timp ce toți restul mănâncă pe nesăturate din bunătățile de pe masă :))

    1. Da, si iubitul meu tot imi spune ca nu ma intelege de ce ma supar daca toata lumea goleste farfuriile… :))))))))))) Eh, e orgoliul, banuiesc. Desi, ironic, nefiind decat o amatoare, ar trebui sa ma multumeasca asta, stii. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s