Despre prietenie

În sâmbăta aceasta senină, simt nevoia să scriu un pic despre prietenii, prietenie … și cum fără ea, viața mea, cel puțin, ar fi foarte tristă. Da, știm că omul e animalul social, are nevoie de tribul său, să aparțină unui grup, dar ce fel de grup? Cum ne alegem prietenii, cum întreținem relația, focul? Să vă povestesc un pic cum a fost pentru mine. 🙂

Am avut vaste experiențe de prietenie de-a lungul timpului, formate din diverse motive, unele mai haioase decât altele. La grădiniță, făceam parte din grupul rataților, pentru că eram bleagă, și îmi plăcea să mă joc cu băieții. :)) Eram prietenă cu o fată care avea mereu cu ea un castravete umplut cu făină, și cu o alta care făcea pe ea, sau plângea des. Asta pe lângă faptul că nu preferam să mă joc ”familia” cu fetele îngâmfate, și mi se părea că băieții aveau jocuri mai faine construind cu lego sau alte cele. Oricum, pe vremea aceea, nu prea știam eu ce înseamnă prietenie.

La școală, în primii 8 ani, am testat ce înseamnă prietenia, de fapt, și ce rol joacă în ea încrederea, similaritatea în idei, comportamentul, suportul moral, bârfa, sau loialitatea. Am fost prietenă și cu fete, și cu băieți, dar nu cred că sentimentele de prietenie erau așa adânc înrădăcinate pe atunci, și probabil că nici eu nu eram foarte brează în a ține oamenii aproape. Simțeam că lucrurile pe viitor se vor schimba, că parcă nu era nimic bătut în cuie ”încă”.

Perioadele fructoase ale prieteniilor pentru mine au fost reprezentate de liceu și facultate. Modelul formării de prietenii a fost relativ similar: în mediile care atrăgeau oameni cu prrincipii și idei comune despre viață (spirit civic, voluntariat, responsabilitate, curiozitate, participare, diversitate, toleranță etc.) m-am simțit mult mai integrată și mai aproape de a găsi persoane cu interese comune. Astfel, am ajuns să adun lângă mine oameni care mă influențează în bine, alături de care pot să cresc, și cu care împărtășesc unele viziuni asemănătoare despre lume, păstrând în același timp și diferențele dintre noi, evident. Sunt și prietenii care acum nu mai fac parte din viața mea, dar pentru care sunt recunoscătoare că au existat cândva, și au contribuit la sedimentarea altora. 🙂

Și mai sunt acele prietenii curioase, neașteptate, formate din te miri ce conexiuni sau scântei de glume proaste, zâmbete subtile, sau dorința de a cunoaște mai mult, și exclamările entuziaste de „Ooooh, și tu?! Și eu!!”. Acestea sunt ca un fel de căpșuni care completează tortul (mie-mi plac căpșunile, da? :P), și-l fac să fie divers și bogat. 🙂 Mă bucur să am în viața mea oameni care sunt aproape de sufletul meu, care mă enervează mai puțin decât alți oameni ( glumiță 😛 ), care mă ascultă, mă fac să râd (esențial!), care au pasiuni diverse, și astfel pot învăța de la ei, și care mă lasă mereu într-o stare senină și fericită după ce ne întâlnim. Oameni în care am încredere și pe care îi apreciez mult, și în caz că nu arăt prea des asta … here’s love to you all! 🙂

Cu toate că sunt o fire independentă și îmi place să petrec timp și singură, sau nu am nevoie neapărat întotdeauna de ”oameni” ca să îmi reîncarc bateriile, prietenii mei îmi înveselesc viața, sunt ca o pernă acolo pentru când mai cad, sau sunt apa rece care mă mai stropește în față când trebuie să mă trezesc la realitate sau nu vreau să aud ceea ce trebuie să aud. 🙂 Și e așa fain, și mă bucură că în imperfecțiunea lor de durată, intensitate, frecvență, sau mod de comunicare, când ne revedem, e ca și când timpul e doar ceva care ne mai schimbă frezele sau ne mai aduce câte-un fir alb. 😛

Și cel mai important e că ținem unii la alții și ne acceptăm așa cum suntem – lucrurile sunt ușoare când poți să fii natural, fără mască, alături de oameni faini. Desigur, ca orice relații, și prieteniile trebuie întreținute, cumva să nu luăm nimic de parcă ni s-ar cuveni, că nu e așa. Până la urmă, și prietenia e o alegere constantă – că alegi să petreci timpul cu oamenii care și ei te aleg pe tine. 🙂 Of, frumusețea tinereții și a prieteniei … asta e pentru voi! De aceea spun că viața mea ar fi mai goală fără ei, pentru că ar fi ca și fără piper sau sare în bucate, ca o dimineață fără soare, un deșert fără vânt, o mare fără pești, un Harry Potter fără Ron sau Hermione, sau o comedie în care personajul principal n-are acel amic negru care mereu dă dumeCum ar scrie Khaled Hosseini în The Kite Runner … ”for you, a thousand times over”. 🙂

Ce ziceți, v-ați regăsit în tipologii, voi cum v-ați ”găsit” prieteni buni, de suflet? 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s