Provocare: mai puțin plastic în iulie

Cum ar fi să refuz un pai? Să spun ”puneți-mi în sacul meu de pânză, vă rog”, sau să vin cu recipientul meu pentru o salată? La aceste întrebări sper eu să găsesc un oarecare răspuns pentru o lună iulie cu cât mai puțin plastic – sunt conștientă că nu o să pot fi 100% fără plastic, dar măcar micile obiceiuri care se adună în deșeuri consistente să le îndrept un pic.

Acum … de ce fără plastic? De ce nu fără lemn, hârtie, sau altele? Pentru că plasticul e foarte greu biodegradabil, dar mai ales, râurile, mările și oceanele sunt pline de … ați ghicit, plastic. Sunt o grămadă de videoclipuri pe internet despre cum măruntaiele peștilor de talie mare (sau mamifere – cum sunt balenele) conțin plastic, plase de plastic mai ales, și pronosticul de viitor nu e semn bun: unii zic că până în 2050, o să fie mai mult plastic decât pești în mări și oceane (dar o explicație mai detaliată a cum măsori asta și dacă asta e într-adevăr adevărat găsiți aici). Mi se pare înfiorător, și doar gândindu-mă la cât și cum consum eu, mi se face pielea de găină. Și dacă n-o să fie așa, problema nu dispare, pentru că plasticului îi ia mult timp (unii zic 450 de ani pentru sticlele de plastic, dar cifrele variază, și nici nu am găsit studii concludente pentru date mai concrete) să se descompună. Să zicem, totuși, că s-ar descompune mai rapid în apă, dar chimicalele folosite în procesul producerii majorității plasticului din petrochimicale, sunt mai apoi înghițite de vietățile marine. Plasticul vine din petrol, știți asta, nu? Nicicum nu-i bine.

plastic whale

(poza nu e reprezintă o balenă reală, dar asta da)

Astfel, am decis să fac ceva în privința asta, chiar și la scară mică, așa cum pot eu. Scopul este să reduc/reutilizez cât mai mult, și să caut soluții alternative, măcar și ca experiment. Indiferent că fără plastic nu putem trăi sau că deja e adânc ancorat în viețile noastre, e vorba pur și simplu despre GUNOI și poluare! Dacă reciclarea e mai dificilă la noi (serios, nu am unde să reciclez plastic decât la mama naibii în afara Timișoarei), măcar reutilizarea e una din opțiuni. Am deja o grămadă de plase de plastic, recipiente, sticle pe care le pot refolosi de câte ori am nevoie – când apa nu e potabilă, de exemplu, când merg la dansuri / sală, sau știu eu – și scopul meu în luna iulie e să ”refuz” și să nu iau cât mai multe lucruri pe care le cumpăr cu tot cu plastic. 

Mi-am comandat ceva săculeți din bumbac pentru cumpărături de vrac, și intenționez să folosesc și alte plase de pânză pe care le mai am acasă. Practic, provocarea e ”no new plastic”, sau ”less new plastic”. Cât despre alternativa sticlei de plastic reutilizabilă, am zis să nu merg orbește pe ideea sticlei – și chiar am căutat niște dovezi că sticla se descompune mai repede. Cică i-ar lua chiar mai mult decât sticlei de plastic, din cauza compoziției sale – deci despre ce vorbim, de fapt? Dacă aveți vreo sursă de Doamne-ajută că o sticlă de sticlă e mai bună decât una de plastic pe care o folosesc de 100 de ori, vă rog să îmi scrieți aici.

Ce să vă mai zic … nu aș vrea să credeți că e vorba despre ceva hipsteresc, eco, organic, pana mea, ci despre produsul comun și majoritar în tot ce consum eu și ajunge la gunoi și nu e reciclat (? semn de întrebare, pentru că cei de la RETIM susțin că ba da, reciclează). Mă uit doar la gunoiul de la lucru pentru 150 de oameni și avem 4 containere pline de fiecare dată, care mai dau și pe afară uneori. Trăim în gunoi, pur și simplu, doar că nu-l vedem întotdeauna. Asta nu înseamnă că el nu există.

Dacă am trăi într-o lume ideală în care tot ce aruncăm ar fi reutilizat și nu ar mai fi mizerie și poluare, poate că nu m-aș mai preocupa de asta. Dar când văd cât de mult aruncăm fără să reutilizăm, când văd că noi cumpărăm mai mult decât trebuie și apoi aruncăm resturi așa fără să ne pese … nu pot rămâne indiferentă. Să vedem, deci, cum o să arate luna mea iulie fără (prea mult) plastic nou. 🙂 O să revin mai apoi cu ”tips & tricks”. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s