Despre Yoga și o carte de Haemin Sunim

Numai despre lucruri frumoase vreau să vă povestesc astăzi, așa că așezați-vă comod, relaxați-vă, și ascultați. 🙂 Nu știu ce credeți voi despre Yoga, sau de credeți ceva, dar înainte de Octombrie 2016, mie mi se părea o prostie, sau o chestie hipsterească pe care nu o înțelegeam (despre asta era vorba, de fapt). Cum necum, însă, la sala unde mergeam pentru clase de urban cardio dance, mi-am propus să încerc și altceva, și am văzut acolo ”Yoga”. M-am gândit că dacă o fi într-un program de sală, trebuie să fie mai mult decât șezut încrucișat și Ommmmmmmm.

Și chiar așa e. Doar că la prima mea întâlnire cu Yoga mi-a venit să râd, mă simțeam ridicol, dar cumva, cu ajutorul instructorului meu, am reușit să depășesc faza asta. Nu printr-o intervenție directă, dar prin cum e el ca și om și profesor, foarte încurajator, calm, răbdător – și probabil și prin curiozitatea mea devenită serioasă între timp. Ca orice debut, mi-a fost greu – am realizat cât de puțin flexibilă sunt, cât de puțin mă pot baza pe respirația mea, și mai ales, cât de multe gânduri îmi trec prin minte atunci când încerc să le mătur undeva într-un colț. 🙂

20170621_203427

În timp, cu practică aproape constantă, am observat și simțit câteva lucruri:

  • că mi se îmbunătățește postura (prin Yoga lucrezi mult la coloană)
  • că respirația e foarte importantă pentru a susține un efort îndelungat (chiar și o poziție de 30 de secunde), și să știi să respiri chiar e o abilitate ce se dobândește
  • că pur și simplu am progresat să fac unele figuri mult mai bine și mult mai elastice decât atunci când nu le știam, deci am câștigat o flexibilitate crescută
  • să îmi analizez din alte puncte de vedere corpul, să fiu prezentă în toate lucrurile pe care le încercam și să văd cum se comportă diverse părți ale acestuia ”apăsând diverse butoane”
  • să mă deconectez un pic de la tot ce nu voiam să vină în cap într-un moment ce trebuia să fie de pace totală, practic să exersez ”nimicul”. Mai am însă mult de lucrat la partea de meditație.
  • că mă pot elibera de presiunea emoțiilor (am avut un moment mai greu într-o zi, și după ora de Yoga am izbucnit în plâns că așa s-au adunat, și a doua zi am fost mult mai liniștită)
  • să nu uit să zâmbesc (după cum ne spunea Jonathan, ”And don’t forget to bring your gentle smile.”)
  • să iau doar ce consider relevant și necesar pentru mine chiar și din punct de vedere spiritual – nu știu cum funcționează chakre, unde energetice și alte cele, dar am ascultat cuminte tot ce mi s-a spus și-am băgat la cap ce mi se părea că are sens pentru mine personal

Sunt sigură că o să descopăr și alte lucruri pe măsură ce o să treacă timpul și practica mea va deveni mai bună, dar voiam să menționez Yoga și partea asta de ”mindfulness” de care tot auzim de ceva vreme, pusă în conexiune și cu o carte recent citită. Nu există, clar, o rețetă pentru cum să îți aprofundezi gândurile, cum să faci să iei o pauză mentală, cum să te deconectezi, să dezgolești o minte ce e mereu plină … dar ajutorul extern (un instructor de Yoga, în cazul meu) cred că ajută. Sau o carte așa cum e ”The things you can see only when you slow down” de Haemin Sunim. Cumva, am coroborat câteva învățături din Yoga cu ce mai povestește budistul în cartea sa, dar am și descoperit altele noi.

Haemin Sunim e un călugăr budist din Coreea de Sud, călătorit prin lume și educat în State, care a devenit ”popular” dacă vreți să-i spunem așa, prin diverse sfaturi sau învățături budiste împărtășite pe Twitter. Astfel, le-a strâns pe cele mai importante într-o carte senină, aerisită, cu imagini simple create de un artist sud-coreean, și care merge la suflet. Unele lucruri pot părea ”dulcețuri inutile” sau efectiv bullshit cu pozitivitate, dar nu e chiar așa. Repet, cred că fiecare își poate lua ce are nevoie din învățăturile lui, care oricum sunt de bun-simț, pline de bunătate și umanitate. De exemplu:

”A person does not live the way he says he would. He lives the way he has been living.”

”Trying to convince someone to adopt our view is largely the work of our ego. Even if we turn out to be right, our ego knows no satisfaction and seeks new argument to engage in. (…) We must ask whether it was worthwhile if we make each other feel unhappy or hurt in the name of defending our beliefs.

Inside of us there is a steep mountain of fear and a deep river of grief. But there is also the compassionate eye witnessing your inner landscape. May you find your inner witness, the source of freedom and healing.”

Cred că ideea principală e practica pentru ce îndeamnă Haemin, mai ales într-o lume în care postăm aproape tot pe Social Media și suntem cu ochii în telefon mereu (mă recunosc vinovată deseori aici). Recomandarea lui de a citi câte un capitol sau câteva pagini la o anumită distanță prinde foarte bine, pentru că lasă timp aprofundării mesajului. Și nu e vorba doar despre asta – acest ”mindfulness” nu îl exersezi atunci când apele-s calme, când totul e ok. Părțile de observare, de detașare a emoțiilor negative în momente dificile, când suntem nervoși, supărați, ne vine să înjurăm, atunci se practică. Ne vine să fim automat calmi într-o situație inconfortabilă, sau când cineva ne spune să fim calmi? Deloc! Tocmai aici, însă, stă ”cheia”, care nu se poate obține decât prin încercate. 🙂

”It is difficult to quickly control a strong negative emotion; the more we try to control it, the more it becomes agitated and resurfaces. Even if we control it, we may end up merely suppressing it, only for it to reemerge later. Imagine that a strong negative emotion is like mud swirling inside a fish tank. To get the mud to sink to the bottom of the tank so you can have a clear view of the fish, the last thing you want to do is submerge your hands in the muddy water and try to push the mud to the bottom. The more you try to push it down, the more you churn it up. Similarly, in an attempt to control a negative emotion, you may try to push it down. Unfortunately, the more you try, the more it resurfaces.

20170627_111449

Ideile sunt transmise într-un limbaj simplu, ușor de digerat, zic eu, pentru omul de rând, și de fapt asta e chiar esențial. Nu poți pretinde înțelepciune dacă frizezi concepte în moduri complicate, fandosite, greu de înțeles. Spiritualitatea trebuie să fie ca un râu curat, susurător. Și unele părți din carte mi se par chiar foarte util de pus în aplicare – cum ar fi partea dificilă a unei îndeletniciri – păi dacă ne și plângem de cât de greu e, nu ne împovărăm degeaba cu încă un gând negativ despre asta? Are sens, așa-i?

”By complaining that something we have to do is too hard, we add another layer of difficulty. Take a deep breath, and then just do it.”

Unele gânduri sunt exprimate drept metafore, și asta mi-a plăcut iar foarte mult:

”A bad driver brakes often. A bad conversationalist also brakes often – interrupting the flow with his own stories.”

”There is a simple way to test the veracity of the Buddha’s teachings. Find the most comfortable posture. Remain in that posture for thirty minutes. The most comfortable posture soon becomes the most uncomfortable. Everything is impermanent, including the world’s most comfortable posture.”

De asemenea, un alt lucru ce a rezonat cu mine e următorul. Cred că din fiecare filozofie sau practică spirituală/religioasă putem învăța câte ceva, fără a ne defini o apartenență / etichetă anume. Nimic nu trebuie să vină forțat, pentru că altfel își pierde din autenticitate:

”Do not force yourself on a spiritual path. Let its teachings gently open your heart and lead you. Like salt gradually dissolving in water, let the teachings dissolve in your heart.”

Ca să închei articolul, într-adevăr trăim într-o lume aglomerată – sau doar ni se pare că e aglomerată? Probabil că ambele. 🙂 Așa că din când în când, merită să încetinim, să observăm, să medităm așa cum știm, orice ar însemna asta. Practici precum Yoga ajută nu doar la nivelul acesta, ci și fizic, ca bonus, dacă vreți. 🙂 Pentru mine a fost invers, eu am văzut întâi beneficiile fizice, și apoi le-am descoperit pe cele mentale. Mi-au mers la suflet gândurile lui Haemin Sunim, unele aducându-mi perspective noi, sau întărindu-mi niște percepții care poate sunt contrare a ce scrie budistul în unele capitole (spre exemplu acceptarea lucrurilor așa cum sunt – el scrie la nivel foarte înalt conceptual, dar practic, nu văd nimic rău în a nu accepta ceva, status-ul quo obișnuit, și a încerca să faci ceva într-o anumită direcție. Intensitatea sau îndârjirea cu care facem asta e mai util de observat, acolo unde lucrurile sunt fezabile pentru o schimbare.)

Aidoma lui, găsesc că un echilibru ideal al unui om stă în a-și dezvolta inteligența critică, inteligența emoțională, și inteligența spirituală. E important să ne păstrăm mintea deschisă, și să încercăm câte puțin, cu ce putem, cum zicea și Jonathan des ”Azi încercăm un pic, observați cum e… dacă nu puteți azi mai mult, poate reușiți data viitoare. Nu-i nimic.” Vă mai las cu câteva extrase din carte, și vă doresc, ca întotdeauna, zile frumoase!

„If you have developed critical intelligence but neglected emotional intelligence, then you may not be sensitive to the suffering of others. If you have developed emotional intelligence but neglected spiritual intelligence, then you may lose hope after seeing the world’s suffering. If you have developed spiritual intelligence but neglected critical intelligence, then you may fall victim to the abuse of a cult.”

„Why doesn’t high school teach essential life skills? Like: how to cook, how to go out on a date, how to watch your weight, how to be financially responsible, how to pick yourself up after a setback, how to be mindful of your thoughts and emotions.”

„If I had to summarize the entirety of most people’s lives in a few words, it would be endless resistance to what is. As we resist, we are in constant motion trying to adjust, and yet we still remain unhappy about what is.

If I had to summarize the entirety of an enlightened person’s life in a few words, it would be complete acceptance of what is. As we accept what is, our minds are relaxed and composed while the world changes rapidly around us.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s