Despre bicicletă ca formă de terapie fizică

Bicicleta ca terapie? Ce drăcovenie o mai fi și asta, iar un populism de promovare a bicicletei din partea iancăi? 😛 De fapt … nu chiar! Vreau doar să vă împărtășesc cum m-a ajutat faptul că m-am agățat de ceva ce îmi doream (să merg cu bicicleta) ca să mă recuperez fizic în două cazuri în care am avut probleme cu sănătatea.

(apropo, asta nu e bicicleta mea, e cea cu care am fost în turul cu biciclete la Viena)

 

Vara trecută, după cum poate mai știți, am fost în spital vreo 2 săptămâni cu probleme grave de embolie pulmonară (cheaguri de sânge pe arterele pulmonare), și apoi am stat aproape 6 săptămâni în concediu medical, în recuperare. Ca să înțelegeți, orice efort pe care îl făceam (simplul fapt că mă ridicam în picioare) mă făcea să amețesc, să nu îmi fie bine, să simt că fac un efort herculean chiar și printr-o simplă plimbare. Tensiunea îmi scădea instant, și eram aproape de leșin la început, apoi, progresiv, rezistam mai mult în picioare. Nu vă dau aceste detalii ca să mă plâng, ci doar ca să aveți contextul.

Ei bine când am ajuns acasă … am stat eu câteva zile în casă și mă plimbam cât puteam înăuntru, dintr-o cameră în alta, dar cum pe mine mă mănâncă-n fund să fac lucruri … nu aveam stare. Am încercat să mă plimb de la un colț al străzii la altul, dar nu mi-a fost prea bine, așa că am căutat soluții alternative. Cea mai bună idee care mi-a venit a fost, evident, să merg cu bicicleta. Îmi era atât de dor de senzația aceea de zbor, și voiam enorm de mult să mă recuperez ca să pot, în primul rând, să merg cu bicicleta. Zis și făcut. Cum m-am urcat pe draga mea Cometă (pe vremea aceea), cum tonusul meu a prins avânt! M-am simțit din nou amazoană, și deși am obosit după un simplu kilometru, simțeam că aia e, asta e calea prin care eu o să reușesc să îmi revin foarte repede: doar găsind ceva spre care să tind cu jind. Un kilometru azi, un kilometru mâine, un kilometru jumate poimâine … încet încet am fost aptă să funcționez aproape normal într-un timp mai scurt decât dacă, probabil, nu aș fi avut ceva de care să fiu așa entuziasmată.

A doua oară când m-am folosit de bicicletă (de data asta Brego, bicicleta mea nouă de anul acesta) ca formă de terapie fizică a fost în Februarie anul acesta, când m-am operat, și am avut 3 incizii micuțe pe burtă. Tot așa, mi s-a recomandat repaus, și mă deplasam mai greu. Încăpățânată fiind, nu m-am lăsat, și încet, m-am suit pe bicicletă și am început să-i dau la pedală ușor, în ritmul meu, în fiecare zi câte puțin. Inutil să mai spun cât de bine m-am refăcut, nu? 🙂

Ce vreau să scot în evidență prin aceste două exemple foarte personale sunt următoarele:

  1. Cât de mult ne ajută să avem un scop, un țel, un ceva sau un cineva de care să ne agățăm ca să trecem de un impas! 🙂
  2. Cum ne putem folosi de anumite instrumente fizice care ne plac pentru o recuperare fizică mai bună, care să nu fie lâncezită și tărăgănată doar pentru că nu ne simțim bine.

Cred că punctul 1 e, de fapt, cel mai important: să găsim ceva care să ne facă să sărim din pat dimineața, cum se zice, și asta pornește din ce atitudine avem față de imposibilitatea situațiilor în care ne aflăm. Pe mine bicicleta m-a ajutat enorm – eu oricum eram o entuziastă și înainte de aceste incidente, dar de-atunci, simt că mă pot baza pe ea și pentru astfel de experiențe mai puțin plăcute. M-am și plimbat ca să mă recuperez, să nu credeți asta, dar când eram cu bicicleta … era pur și simplu altceva. Simțeam că pot mai mult, că vreau să trag un pic mai mult, dacă se poate, doar doar organismul meu își va reaminti mai repede de perioada de glorie. 🙂 Și asta numai pentru că ADOR să merg cu bicicleta și e ceva ce îmi înflorește sufletul.

Nu aș fi crezut că o să povestesc despre mersul cu bicicleta ca formă de terapie (fizică, în principiu, dar și psihică), însă iată-mă! 🙂 Așa că poate fi orice, nu doar o bicicletă, dar esențial e să fie ceva care chiar să ne facă plăcere și să ne și ajute (adică puteam să-mi petrec timpul citind, dar aia nu mai era recuperare). Și-am încălecat pe o șa, și v-am spus povestea-ia(n)c-așa! 🙂

Anunțuri

2 comentarii

  1. Ce frumoasa idee! Multa sanatate si ma bucur ca te-a ajutat aceasta activitate. Si mie imi place mult sa merg cu ea, doar ca la deal nu reusesc sa ma obisnuiesc :))

    1. E mai greu la deal. Norocul meu e că Timișoara e plată 🙂 La diferențe de inaltime foarte mari si abrupte, bicicletele electrice sunt ideale. 😀 Si scumpe, mna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s