Mai trebuie și greșeli

Cred că acest articol e mai degrabă o ”notă către sine”, dar poate vă e util să empatizați, poate că ați trecut și voi prin momente asemănătoare. 🙂 Ideea e că am dat-o un pic în bară zilele acestea, și de parcă n-ar fi de-ajuns, bulgărele mic, odată rostogolit la vale, se făcea și mai mare. Sunt clipele acelea când, dacă Pământul ar fi așa îngăduitor să mă înghită și să mă țină în pântecele său vreo 2 ani, aș fi recunoscătoare.

Doar că viața nu merge așa, din fericire :), și mai trebuie să existe și greșeli pe astă lume. Unele sunt mai importante și cu un impact mai mare decât altele, așa că, pusă în fața faptului împlinit, m-am întrebat ce fel de persoană vreau să fiu când reacționez la ele. Am trecut prin mai multe stări:

  • Panică, stres, panică, mers doar la toaletă, în rest fundul lipit cu Poxipol de scaun, ochii injectați, concentrați
  • Drămuit puțina răbdare pe care o aveam în a nu le spune altora să mă lase în pace, efortul de a nu-mi da ochii peste cap
  • Făcut lucrurile în grabă, că doar doar o termin, și dacă nu, e sfârșitul lumii
  • Toată lumea greșește, ce naiba
  • Oh nu, reputația mea de sticlă, piedestalul pe care am fost pusă
  • Sunt dezamăgită de mine. Cum am putut fi așa superficială, și să nu verific tot de nșpe mii de ori?
  • Cine e de vină? Nu nu, hai să nu dăm vina pe alții, ce mă-sa de treabă, Anca, cine ești?
  • Am greșit. Îmi accept greșeala – cum o rezolv? Soluții, soluții. Soluția: cum să împachetezi frumos, dar demn, într-un mod neutru, inconvenientul.
  • Calm. Toți greșim, important e ce învățăm din asta, și mai ales, atitudinea față de erorile pe care ni le asumăm.

Deși am vrut să fug, să mă ascund, n-am putut, așa că nu mi-a rămas decât să înfrunt consecințele cu capul sus. Păcat că am ajuns la punctul acesta abia mai târziu, când deja trecusem prin toate celelalte etape. Ce mi-a rămas ca lecție e comportamentul pe care vreau să îl adopt în viitor în asemenea situații, dacă ar fi ele să se mai întâmple – și probabil că așa va fi, nu sunt perfectă.

Mi-ar plăcea să transform biciul cu care m-aș mutila de rușine, într-o unealtă mai folositoare, de pildă … un evantai cu care să-mi fac vânt, ca să inspir adânc, și să gândesc mai limpede. Când ești în focuri, nimic nu-i clar, mintea-i încețoșată, lucrurile merg prost … ce e de făcut? Răspunsul unui stimul așa important ca GREȘEALA – o pancartă care ne pune sub lumina directă a reflectoarelor umilinței, incompetenței, chiar – nu trebuie să fie laș. Pentru a dobândi un alt tip de curaj, diferit de cel care te face să încerci bungee jumping și să pășești în gol, mai trebuie și greșeli.

Nu mai pot da timpul înapoi, dar aș modifica cele de mai sus cu următoarele:

  • Un pic de panică – pentru că îmi pasă, e munca mea, și așa e firea mea.
  • Luat o pauză pentru a răcori mintea, a gândi ce se poate face, care e impactul adus. E armăsar-țânțar, sau doar un țânțar? O să conteze peste 1 lună?
  • Comunicarea transparentă și cât de neutră posibil a erorii, DIN TIMP, nu pe ultima sută de m.
  • Cerut ajutor, păstrarea unei atitudini relativ decente față de colegi, fără a proiecta față de ei stresul din interior.
  • Rezolvare.
  • Reflecție – de ce s-a întâmplat asta, ce să nu se mai repete, ce am învățat.

Eu am sărit doar la punctul de analiză din cele de mai sus, care este exact cel pe care îl scriu acum. Aș mai adăuga umorul, hazul de necaz, dar nu merge mereu, uneori poate fi gaz pe foc! (nu trupa :)) ) Mi-ar fi util și să îmi amintesc că e o altă treabă și asta, ”cum să greșești”. Chit că mi-ar arde obrajii de rușine, să îmi amintesc să fiu demnă și să am capul sus, nu să mă ghemuiesc sub o masă și să rămân acolo, învinuindu-mă.

De reținut, deci, că e normal ca greșelile să existe, că nu putem anticipa toate problemele care pot apărea, și că cel mai important lucru în mijlocul cazanului în care ardem este comportamentul pe care îl alegem să scăpăm cât mai bine cu basma curată atât pentru sănătatea noastră psihică și fizică, cât și pentru cei din jur. Și știu că am vorbit doar la modul profesional de data asta, pentru că de cealaltă parte, greșelile personale reprezintă alt domeniu la care sunt expertă! Rețeta e asemănătoare, dar omul învață greu. 🙂 Mai puțin din experiențele altora, darămite din cele proprii. Nu-i așa? Ziceți și voi. 😛

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s