Iată că am ajuns și la finele vacanței din Berlin, (Doamne-ajută-vă), ultimele două zile despre care vă mai povestesc, adaug concluzia, și-am terminat, momentan, serios.
Deci după un party intens vineri, sâmbătă ne-am mobilizat un pic mai greu, că ne-am trezit, evident, la prânz, dar nu-i bai, că doar eram în vacanță, nu stătea nimeni cu biciul. V-am mai zis că eu nu călătoresc cu cronometrul, deși drept e că ne-am grăbit un pic să ajungem la Muzeul de științele naturii, ca să vedem scheleții de dinozauri!! Oaaaaa, sincer, a fost prima dată în viața mea când am conștientizat cu adevărat, văzându-le oasele impunătoare, că asemenea creaturi chiar au umblat pe fața Pământului. Eu nu mai văzusem schelete de dinozauri până în acel moment, așa că m-am simțit ca un copil curios care tocmai a descoperit ceva nou și fascinant!
Muzeul în sine e o experiență foarte drăguță, pentru că e interactiv, și cât se poate de ”prietenos” cu copii, și v-am mai povestit eu cum admir muzeele care încearcă să facă știința atrăgătoare. De exemplu, era o cameră unde oamenii stăteau întinși pe spate, uitându-se la un ecran rotund deasupra lor, unde rula un film, iar pe margine erau înconjurați de diversele planete ale sistemului nostru solar. Sau în alte încăperi scriau despre evoluție, teoria lui Darwin, Dumnezeu, decodificarea genomului uman (ce face ADN-ul nostru ADN așa special?) și alte cele.
Mai erau și multe săli cu animale împăiate, întregul spectru evolutiv, apoi arta împăierii, și am trecut și printr-o cameră PLINĂ cu borcane cu ”creaturi” formolizate. M-am simțit ca în Harry Potter un pic, că alea s-ar putea sparge oricând și yex, ce chestii oribile ar putea fi pe-acolo. Într-un fel, treaba asta cu împăierea și afișarea animalelor într-un muzeu mi se pare așa, că parcă am un nod în gât dacă vorbesc despre asta, pentru că locul lor e în natură, nu să fie experimente pentru oameni, dar aici ridicăm o problemă de morală ce nu își are locul. Pe scurt, ne-a plăcut mult muzeul, am aflat că zilnic Pământul e lovit de praf cosmic care arde când intră în atmosferă și am văzut scheletul unui T-Rex, așa că…. mișto.
După muzeu, ne-am dus la Palatul Charlottenburg, care e în cealaltă parte a Berlinului, în capătul de Vest. Am mers cu trenul, și asta ne-a dat o ocazie foarte faină să observăm din tren schimbările de la Est – comunist, la Vest – partea Aliaților, cum se modifică un pic fațada clădirilor, și în general dezvoltarea zonei. Era închis când am ajuns noi la palat, dar ne-am plimbat un pic să vedem grădina frumoasă, și, pentru că venea furtuna, am ușchit-o de-acolo. Dar m-aș întoarce și pentru interiorul castelului – cică era pe vremuri o cameră de chihlimbar, ”a 8-a minune a lumii”, care a fost mai apoi făcută cadou țarului rus, și de-acolo au furat-o naziștii și a dispărut – mă rog, au dispărut probabil toate decorațiunile și tot ce închipuia camera respectivă, sau au fost distruse în timpul bombardamentelor. Păcat!
În seara aceea, am mâncat ceva thailandez – noodles cu legume, carne de vită și sos de bambus în lapte de cocos? Sau invers. Sau ceva asemănător. Bunuț, dar carnea de vită era cam scâlcită, așa că am molfăit mult la ea. Așa e când mănânci la fast-food – nu am avut răbdare să căutăm un restaurant pe bune, așa că am mâncat la mall-ul din apropierea centrului. Și e o ocazie bună oricum pentru a încerca ceva nou! După aceea, ne-am dus acasă, ne-am cumpărat câte o Fritz-Kola fiecare (o băutură ca un fel de cola produsă de nemți), am stat în pat și ne-am uitat la videoclipuri amuzante, am povestit, și evident, am râs mult, cu gura până la urechi! Noroc că nu aveam vecini deasupra. 🙂
Duminică, în ultima zi, ne-am propus două lucruri: 1. să mâncăm un burger bun bun bun de tot, și 2. să mergem la zidul Berlinului, sau East Side Gallery. Andrada mai fusese acolo, dar voiam și eu să văd desenele de pe pereți mai îndeaproape (le văzusem când făcusem turul cu Trabantul), așa că despre asta a fost în mare parte prima jumătate a zilei. Foarte multe desene interesante, citate care îți dădeau de gândit, postere cu ”Domnule Gorbaciov, dărâmați zidul!”, ca adresă a președintelui american Reagan către liderul Uniunii Sovietice, pentru a scăpa odată de separatismul dintre Est și Vest. Mai e și faimoasa poză cu ”sărutul socialist” (din capul articolului), desenată pe unul din pereți – o fotografie celebră care surprindea sărutul dintre liderul Berlinului de Est și un reprezentant (?) al Uniunii Sovietice, ca sărbătorire că Germania de Est devenise comunistă. Yex! 🙂
Am făcut înconjurul zidului și ne-am întors pe partea cealaltă, numai bine găsind locul de burgeri despre care v-am povestit deja, și cum ne-a lăsat gura apă și sufletul golaș de dor. :)) Au fost așa buni, dragii mei. Mi-ar plăcea să vă pot transmite cum au fost, dar nu pot – știu doar că eu am trecut prin marea schismă gustativă, căci îmi ieșeau pe gură numai metafore care mai de care, inclusiv unele care nu se vor scrie aici, dar care sunt potrivite într-un dormitor. Cu greu am trecut de acel efect. Și cu așa o masă, eu cu Andrada ne-am despărțit, eu urmând să am zborul cu Ryanair după-amiaza.
Ca și o concluzie, nu pot să spun că Berlin m-a superimpresionat, sau că este frumos, un loc wow, magic, nu. Mi-a plăcut ca oraș, ca experiență, ca infrastructură și conexiune (știți că apreciez asta), ai ce să faci, ai parcuri drăguțe, e ieftin, și, până la urmă, e capitală. Dar călătoria asta a fost condimentată de prezența Andradei, și faptul că am fost amândouă să vedem lucruri, să povestim, să râdem, să ne conectăm ca prietene. Asta mi-a plăcut, de fapt, cel mai mult, și pentru asta sunt recunoscătoare.
Mai sunt 2 lucruri care mi-au răsărit în cap în urma vizitei: și anume că 1. îmi doresc mult să ajung să locuiesc o vreme în străinătate (din nou!), de preferat în Amsterdam, și 2. că vreau să fac 30 by 30, adică să văd capitalele Europei toate până la 30 de ani (chit că nu sunt 30, înțelegeți voi). Anul ăsta împlinesc 26, și stau cam prost: Roma, Berlin, Atena, Budapesta, Viena, Praga, Varșovia, Amsterdam – 9, cu tot cu București. Deși am călătorit în alte țări, nu am fost neapărat în capitală (e.g. Barcelona). Și mi-am format așa obiectivul acesta, mi se pare un scop demn de urmat.
Așa cu Berlinul. Distracție, plimbări, râs, muzee faine, diversitate, multă istorie, și o grămadă de amintiri frumoase. 🙂 Sper că v-a folosit ceva din ce v-am spus, și, evident, dacă aveți vreo întrebare, cu drag. Recomand destinațiile low-cost și planificările din timp, pentru că chiar nu se simte cheltuiala ca un tot deodată. E ca și când ai plăti în rate, timp de 3-4 luni. Cam așa îmi planific eu majoritatea destinațiilor – ba chiar 6 luni. Că în Decembrie ajung și în Londraaaaa, woop woop (tot cu Ryanair)! 😀 Oricum, nu contează, important e să călătorim, pe unde o fi. Devenim un pic alți oameni cu fiecare experiență la care ne expunem.
ianca 