Contează viața artiștilor în evaluarea artei lor?

O întrebare la care am început să răspund prin recenzia unei cărți despre care vă scriu în alt articol, dar pentru care m-am hotărât că e subiect prea bun ca să nu-l las singur. Ce părere aveți, contează cum și-a petrecut un om viața, în afara artei produse, vă influențează percepția asupra lucrărilor realizate? (melodii, picturi, poezii, cărți etc.)

Când eram mai mică, nu prea mă interesa viețile autorilor, credeam că, vezi Doamne, ele nu contează – eu desigur mă refeream că nu mă interesează dacă au fost canalii sau îngeri, ci scriitura lor. (ca de exemplu, mie mi-au plăcut mereu poeziile lui Nichita Stănescu, și puțin mi-a păsat că a fost alcoolic) În ultimii ani, însă, mi-am schimbat percepția asta treptat, pe măsură ce am mai fost prin muzee, am mai citit cărți, sau am mai aflat una alta despre unii și alții. (așa, ”on the top of my mind”, probabil că nu aș mai fi apreciat la fel arta lui Van Gogh dacă nu aș fi fost la muzeul lui din Amsterdam, unde am aflat atâtea detalii despre viața lui)

art-quotes-10

Am ajuns la concluzia că nu poți să dezbraci identitatea artistului de viața personală, acest parazit din spatele cortinei, a hârtiei, a studio-ului, din spatele culorilor, și din camera minții aceleiași persoane. Într-adevăr, recunosc că mă influențează să aflu anumite detalii despre viața artiștilor – dacă au luptat pentru drepturile femeilor, îmi crește admirația, dacă au suferit boli, îmi crește empatia, scade rata de judecată obiectivă asupra unei respective lucrări și așa mai departe. Încerc să mă detașez, dar uneori nu pot – și de ce încerc detașarea asta afectivă? Hmmm … nu știu sigur. Am lăsat-o mai moale cu treaba asta, tocmai pentru că am realizat că o privire asupra vieții lor îmi completează perspectiva.

Multă vreme nu am știut nimic despre OAMENII artiști, despre viața lor, cu ce s-au frământat, pentru că nu mi-a păsat așa mult – poate că unele păreri mi s-ar fi schimbat, altele nu. E greu de zis … spre exemplu, faptul că Eminem a suferit mult cu maică-sa nu mă face să îi plac muzica. Adică pot să înțeleg de unde vine muzica lui, și inspirația pentru ce scrie, dar nu mă influențează cu nimic mai mult sau mai puțin în aprecierea a ceea ce face.

În orice caz, îmi e foarte clar că experiența de viață a unui om naște arta pe care o face. Cred că pe puțini i-am auzit spunând că își ”visează” operele (e.g. Dali) – și, dacă e să fiu sinceră până la capăt, uneori și eu. Pe vremea când mai scriam poezii (o vreme demult apusă, aparent, sau cel puțin stinsă momentan), le scriam exact așa: dintr-o frântură de vis, un cuvânt care a trezit ceva în mine, sau o imagine care parcă mi-a adus ceva dintr-o altă viață – însă clar mulate pe trăirile mele anterioare. Deci tot filtrate prin ochi personali, clar subiectiv, nimic distant. Nu știu dacă poate exista artă fără amprenta personală a sentimentelor, a emoțiilor, a viziunii proprii asupra unui subiect (mă gândesc la pictorii care au realizat atâtea portrete, sau peisaje – pânzele acelea poartă cu siguranță ceva din expresivitatea și stilul personal) – cu excepția dacă ești Nicki Minaj și cânți despre anaconde, dar aia deja nu mai e artă oricum.

Drogați, curvari, alcoolici, introverți, singuri, nebuni, romantici, feministe – cred că oricum ar fi, merită descoperit bagajul pe care artiștii (dar și oamenii în general) îl poartă cu ei (sau l-au purtat) tot timpul, indiferent dacă asta ne modifică percepțiile asupra artei lor sau nu. Altfel… parcă povestea lor nu e completă. Eu așa simt. 

Anunțuri

7 comentarii

  1. Uff…si eu ma zbat cu acest subiect. Imi place foarte mult Dali, dar din Jurnalul unui geniu am inteles ca nu l-as fi apreciat tare mult ca om. La fel mi se intampla cand gasesc scriitori foarte faini si descopar ca erau nazisti sau extremisti de orice fel. Apreciez in continuare opera si admit ca a fost un om inteligent, dar nu mai pot vorbi cu asa de mult interes despre el/ea.

  2. Cred ca ne sta in natura umana sa ne lasam influentati de cum percepem/apreciem lucrarile unui artist, in functie de ceea ce cunoastem despre viata lui personala. Pe fiecare in parte ne „misca” anumite lucruri mai mult, si altele mai putin. Plus, cred ca daca stii detalii despre vietile artistilor, le poti intelege mai bine si operele.

    1. Si eu tind sa zic la fel, Laura, si uneori imi place si sa ma uit la filme despre vietile lor, cumva ca si cand as retrai prin alti ochi viata lor. 🙂 Nu toate sunt reusite, dar cred ca ajuta.

  3. Am oscilat și eu mult timp între a dori să aflu detalii despre viața lor sau nu. Acum vreau, dar doar pentru că a le cunoaște viața, experiențele, extremele mai mult sau mai puțin fericite, mă ajută să le chiar înțeleg arta. Și arta asta capătă noi valențe cu cât înțelegi mai bine artistul, dar și cu cât înțelegi mai bine Omul… Însă e important să faci diferența între Artă, Artist și Om. Dacă începi să judeci arta așa cum judeci omul, e o pierdere (pentru tine)… Eu sunt absolut fascinată de procesul de creație, în orice domeniu. Vreau să știu cum era omul, cum era artistul din el, ca să pricep cum a luat naștere arta. Ce vreau să spun e că odată ce înțelegem că noi nu suntem aici să judecăm arta și artistul prin prisma propriilor valori contemporane (să nu uităm totuși de contextele istorice cu totul diferite), avem foarte mult de câștigat dacă aflăm mai multe despre omul din spatele artei, cu toate experiențele ce l-au marcat și influențat, fie că vorbim de călătorii spirituale extraordinare, fie că vorbim despre alcoolism și degradare.

      1. Hmm, e foarte greu să te debarasezi de asta, dar ideal ar fi să renunțăm la filtrul etic și moral prin prisma căruia judecăm artiștii. Când reușești să faci asta, faptul că un artist era alcoolic și își bătea nevasta e doar o informație care te ajută să îi înțelegi mai bine arta, nu o informație prin care decizi dacă l-ai vrea ca prieten sau nu. Tocmai pentru că sunt lucruri diferite… Un artist nu trebui în mod obligatoriu să ne placă ca și Om. Poate să îți placă artistul, să îți displacă omul – dar cu ocazia asta să îi înțelegi și mai bine arta. Nu se exclud reciproc 🙂
        Cumva, de fiecare dată când mă pregătesc să aflu chestii despre un artist, trebuie să îmi amintesc să renunț / să pun deoparte toate filtrele morale, principiile mele de viață sau cum cred eu că ar trebui să fie cineva. Pentru că nu despre asta-i vorba 🙂 Iar dacă îmi displace ce aflu despre el ca om, într-o primă fază, dar trec peste și încerc să înțeleg artistul și chiar îmi place arta lui, e cu atât mai valoros. Și pot afirma apoi convinsă că da, chiar îmi place artistul respectiv 🙂
        Invers mi se pare mai greu, de fapt. Când afli lucruri „frumoase” despre om și, dacă nu poți să diferențiezi omul de artist, e greu să știi apoi cât de mult îți place pe bune arta lui și cât ești, de fapt, influențată de impresiile tale despre om.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s