Mna, ce aliterație de neînțeles! DAR… worry not, căci explic. Sunt destul de fascinată de cum poate lucra uneori mintea noastră, și implicit, fascinată să lucrez și să o observ pe a mea la muncă sau la lene, după caz. Zilele trecute am avut niște momente mai stresante, și simțeam cum mă sabotez singură, în interiorul minții mele… și m-am oprit o clipă, întrebându-mă de ce îmi fac asta. Apoi mi-am amintit de un concept interesant pe care l-am regăsit odată, conceptul ”sabotorilor”, și l-am căutat ca să-mi reîmprospătez memoria.
Există, așadar, 9 negri mititei sabotori, care împreună cu sabotorul-șef, Judecătorul (criticul), fac 10: Avoider (cel care evită situații grele, sau conflictele, responsabilitatea), Controller (cel care e obsedat de control), Hyper-achiever (cel căruia îi place mereu să câștige), Hyper-rational (cel care e mereu prea rațional), Hyper-vigilant (cel mereu precaut, atent, care nu riscă), Pleaser (cel care vrea să mulțumească pe toată lumea), Restless (cel care n-are stare), Stickler (cel care e mai ”conservator”), Victim (cel care mereu se victimizează) și Judecătorul (criticul, asprimea întruchipată cu biciul) Nu prea știu cum s-ar traduce ”mot-a-mot” în românește, că eu am apelat la testul ce mi-l făcusem acum ceva vreme… dar cred că e destul de clar. Nu că i-aș face reclamă sau ceva, dar în caz că vă interesează, vă puteți face și voi testul aici: http://www.positiveintelligence.com/assessments/.
Puteți să citiți mai multe despre fiecare tipologie pe același site, că scopul nu e să îi traduc eu acum pe blog. Important e că toți piticuții aceștia mici ne sapă, practic, groapa, dacă îi lăsăm – în fiecare zi. Să nu credeți că nu e zi în care sabotorii să nu fie în acțiune. Nu spunem ce gândim ca nu cumva să supărăm pe cineva, căutăm noduri în papură, o luăm razna când nu avem control asupra lucrurilor care ni se întâmplă (dar control asupra atitudinii da!), arborăm o logică rece, rațională atunci când nu vrem să ne exprimăm sentimentele (sau nu putem!), cerem mereu validare de la ceilalți prin comportamentul nostru și așa mai departe.
Cel mai amuzant e să îi recunoști – și, cumva, bingo, odată ce pui lumina pe ei, ca liliecii, se sperie, și fug/zboară. Amuzant, amuzant, dar e greu să ajungi să pui lumina pe ei. Că deh, frica e un instrument bun ce ne alimentează zi de zi exact ZONA de confort, exact imaginea de ”om decent, nu un om care e un eșec”, care nu riscă, ce se învârte în perimetrul său. Nu-i nici taman fericit, nici chiar nefericit, dar e bine așa. În cârdășie cu diverși sabotori (pentru fiecare tip de om, altul mai pregnant ca altul), criticul cel mai aspru (adică același om), îi mai bagă și strâmbe din când în când, să nu cumva să uite ce mizerabil e. Problema mea, de exemplu, e ”overthinking”… nu intru acum în detalii. :))
Of, Doamne. Îmi amintesc un citat dintr-un film din acesta ”cheesy”, la care mă uitam când eram mică, ce reprezenta de fapt o vorbă a unui jucător de baseball, Babe Ruth: “Never let the fear of striking out keep you from playing the game”. Babe Ruth acesta a fost un jucător star de baseball și sunt sigură că e o inspirație continuă pentru tinerii jucători sau iubitori ai acestui sport. Treaba asta merge însă mai departe de baseball, pentru că ni se aplică tuturor, în fiecare zi. Din punctul meu de vedere, frica guvernează sabotorii aceștia, frică să nu fim suficient de buni, să fim judecați, să dăm greș, să nu cumva să se dărâme globul de cristal construit în jurul nostru.
E un pic bolnav așa că ne place să ne sabotăm singuri, uneori. Nu vi se pare de-a dreptul comic și tragic în același timp? :)) Iar eu nu am o rețetă prin care să vă spun cum se-nvinge frica, pentru că unele frici pot fi depășite mai ușor, altele mai greu, naiba știe. Vă pot spune însă cu mâna pe inimioară că 1. nu prea putem scăpa de sabotorii aceștia și că 2. îi putem reduce la tăcere, și intimida, arăta cu degetul spre ei și zicându-le cât de ridicoli sunt. Și orice-ar fi, cu frică sau fără frică, să continuăm înainte, și să jucăm jocul.
Ca o încheiere, îmi vine în minte o altă expresie ce am auzit-o recent în animația ”Sing (2016)”, ceva de genul că ”You know what’s great about hitting rock bottom, there’s only one way left to go, and that’s up!”. Clișeic, știu, dar asta nu o face mai puțin adevărată. Câteodată e greu să te lupți cu proprii monștri, dar, cum am mai zis-o și în alte dăți… întâi să-i recunoaștem. Nu de-alta, dar poartă măști și avem impresia că sunt imbatabili, când de fapt sunt tot… umani. 🙂 Am mai scris eu despre frică, dar pare-se că subiectul e unul inepuizabil. Cel mai bun lucru pe care îl putem face e să ”troll the saboteurs”, să îi sabotăm și noi la rândul nostru. Un cerc complet. E, ce ziceți? Prea multă șansă de câștig au ”ei” (tot noi), dacă ”noi”, nu facem ceva. 🙂
O săptămână neînfricată vă doresc!
ianca 