De ce nu aștept masa de Crăciun

Hai să ne mai descrețim frunțile un pic… având în vedere că magazinele au început deja să afișeze decorații pentru Crăciuni și unii fani mai zeloși ai sărbătorii s-au înhămat ca renii la postări amuzante cu ”Vine Crăciunul” cam acum vreo lună. 😀

Când eram mică, mesele de Crăciun erau prilej de adunare cu familia, mama sau bunica găteau mâncăruri bune (nu neapărat grase, slinoase din acelea, că nu suntem chiar genul ăla de familie), din care toți ne ghiftuiam și apoi stăteam ca niște bile umflate pe canapea, nemaifiind în stare de nimic. Da, sentimentul de ”îndestulare” pe atunci era ciudat, dar am decis acum la 25 de ani că nu mai pot, nu mai vreau. Mi se face silă să mănânc deja prea mult, doar ”ochii mai mare decât burta” (cum zicea bunica), doar pentru că masa e plină și bucatele-s delicioase și aburinde. STOP.

xmas

Autoironie

Apoi, mai e partea fanteziilor – nu vreau să-mi trăiesc viața așteptând mereu lucruri, și mai ales: mâncare. Să am gânduri necurate mereu ațintite spre mmmm, ce bună e prăjitura aia de Crăciun. Observ asta oricând am un eveniment mai important spre care tind, cumva că ”vai, abia aștept”, și mă gândesc doar la aia, în loc să mă bucur treptat de tot ce se întâmplă până ajung acolo. Mâine împlinesc 25 de ani, și săptămâna viitoare plec spre Barcelona. Ce credeți că ”aștept” mai mult? Reiau ideea: nu doresc să fiu mereu o persoană în așteptarea lucrurilor.

Prefer mai multă hrană pentru suflet, decât pentru corp, prefer să pot să mă mișc după ce mă ridic de la masa de Crăciun, să fac o faptă bună, să ies afară să mă plimb, nu să mă trântesc în pat ”obosită” de la Marea Adunare a Poporului în stomacul meu. Și înainte de astea, e stresul acela ”Oh, ce să gătesc de Crăciun, ce să găteeeeeesc!”. Mereu îi zic mamei să se calmeze că n-are nici un rost să ne îngrijorăm asupra a ”ce vom mânca”. Și cum de ceva vreme nu mai avem nici un musfir, cu atât mai puține griji. 🙂 Tihnă, cărți, timp petrecut împreună – asta e important.

Deci chiar îmi pare rău (chiar, Anca, chiar?), dar eu nu mai pot așa. Treaba asta nu mai merge pentru mine. Oi fi trăind cu principiul ”YOLO” în unele ocazii, și nici nu vreau să mă înfometez (departe de mine gândul), doar că optez pentru a mânca exact cât îmi trebuie, fără excese, fără a mă simți balonată mai apoi, constrânsă de mâncare prea multă în propriul corp. Că destul este pentru toată lumea (încă), și mâncarea nu fuge nicăieri. Sper ca acest Crăciun să mă găsească la sală. :)) Asta e ceva ce n-am mai făcut până acum.

Voi … cum stați la partea asta? 🙂

P.S. În nici un caz nu vreau să fiu nerecunoscătoare pentru faptul că am o masă de Crăciun, iar alții mai sărmani nu pot avea una. Sper să fie clar.

 

Anunțuri

2 comentarii

  1. :)) Simpatică postare. Şi eu, când mă gândesc la un eveniment, unul dintre primele lucruri care îmi vine în minte este mâncarea. Ar trebui să-mi însuşesc şi eu câteva decizii de-ale tale

    1. Hey, Lilly 😀 Acum, fiecare cu tabieturile sale, dar am realizat ca ma simt mult mai bine cand nu fac excese, cand masa nu e principalul lucru dupa care astept. Daca n-as fi trecut prin asta, n-as fi putut spune asa ceva 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s