Despre intimidare

Mi-a răsărit gândul despre intimidare zilele trecute și sinceră să fiu, nu prea știu cum să abordez tema. Despre care intimidare vreau să scriu? Ce e intimidarea asta? Cât de mult o pontăm în cine suntem, atât cea folosită de noi, dar și cea care vine înspre noi? Cât de ușor intimidabili suntem? Îmi dau eu seama până la sfârșit ce iasă.

M-aș referi mai degrabă la intimidarea de toate zilele, nu neapărat cea politică, sau violentă, ci cea care ne e tuturor la îndemână, și pe care, uneori, o folosim, fizică sau verbală (amândouă au un impact similar, aș zice). Intimidarea e legată de putere – de sentimentul deținerii unei așa presupuse puteri. ”Eu să câștig dezbaterea, argumentul, să am ultimul cuvânt, să mă simt deștept” – deseori asemenea atitudini vin dintr-o lipsă de încredere și dorința de reafirmare (a noastră, ne batem pe umăr și ne spunem ”bravo, bravo, ai făcut o treabă bună, ai câștigat” – ce? nimic).

white-wolf

Dar de ce ne lăsăm intimidați? Cred că exact din același motiv pentru care ”intimidatorii” o fac: sentimentul de neajuns, sau de rușine față de ceva (”not enough”, ”shame” cum zice Brene Brown). Nu zic că-i vina noastră mereu, ci e un fapt. Eu de exemplu mă simt intimidată de oameni mai inteligenți ca mine, cu excepția cazurilor în care dovedesc cât de grosolani sau aroganți sunt. Atunci nu mai îmi pasă, sentimentul de ”inferioritate” dispare imediat. Tot așa am realizat că, inconștient, fac anumite lucruri pentru a nu putea fi intimidată ușor fiindcă ”nu le știu” (se pare că tot la partea de cunoaștere, intelectual mă întorc, mă feresc cât pot să spun prostii, ca să acopăr ”neștiința”, cum s-ar spune). Involuntar, mi s-a întâmplat deseori să intimidez și eu prin statură, și să mi se spună asta după un timp – păi ce să fac dacă așa merg eu pe stradă (cu pas hotărât) și ocup 1,80 m de spațiu? Aparențele, știiiiiu!

Alteori intimidăm pentru că nu cunoaștem răspunsurile, sau nu dorim să le auzim verbalizate pentu că le știm, sau suntem contrariați în propria logică, și dorim să încheiem discuția printr-o figură de putere (”pentru că așa am zis eu”), și deși nu-mi place să recunosc, mă aflu și eu în asemenea situații câteodată. Mesajul subliminal e ”Sunt mai puternic decât tine”, cu toate că e o iluzie, desigur, o moștenire veche din regnul animal, de care nu ne putem debarasa așa ușor, pare-se Frica indusă e una artificială de cele mai multe ori, dar tot o formă a fricii este, așa că e luată ca atare. Fiind paralizați pe moment, ne e mai greu să o recunoaștem ca ”falsă”.

Pentru cei mai copilandri, există varianta de ”bullying”, și e mai rău-făcătoare decât poate pentru cei ”mari”, obișnuiți cu asta. Nu cred în ”construirea de caractere prin violență”, dar nici în copii plângăcioși, molâi – însă chiar nu mi se pare intimidarea la vârste fragede, acest bullying de care zic, o chestie pozitivă…

Data viitoare când o să mă confrunt cu o asemenea situație, o să încerc să-mi dau seama ce e în spatele abordării intimidante … sunt curioasă dacă o să fie altfel, acum că am încercat să-i despic un pic firele. Oricum, un obicei urât, zău așa .. ar trebui să scăpăm de el. De la mic, se face mare, și nu-i a bună, dragilor, nu-i a bună.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s