Oamenii-șoimi

Dacă am scris despre oamenii iceberg, trebuie neapărat să spun câteva vorbe și despre oamenii-șoimi. Nu vă faceți griji, nu e nimic reptiliano extraterestrial, și alte grozăvii, ba chiar e o treabă cât se poate de serioasă. Știți cum se zice … ochi de șoim (sau de vultur, dar cum în engleză e Hawk-eye, la fel și la tenis… o să rămână așa), și pe bună dreptate, căci descrierile de gen se referă la abilitatea păsării de a observa, de obicei prada, de la mare înălțime, cu precizie extraordinară. Ei bine, despre simțul atenției vreau să notez câteva gânduri azi.

Rar am întâlnit în viață oameni-șoimi, dar și când i-am întâlnit, mereu m-au impresionat prin simțul lor al observației foarte dezvoltat, prin cum reușesc să citească oamenii, sau cum fac conexiuni subtile, de parcă lor le-ar fi foarte evidente. Ar fi ca un fel de șacali, dar deja am zis că-s șoimi, deși unii își folosesc aceste abilități înspre manipulare negativă (ceilalți o folosesc spre manipulare pozitivă, aș zice). Oamenii-șoimi știu să observe foarte bine, și au o privire de ansamblu relevantă și apropiată realității pentru dinamica diverselor grupuri. Nu știu nici dacă își aleg momentele în care examinează pe alții cu mai mare dedicare, intenționat, sau se întâmplă pur și simplu pentru că așa sunt ei.

vm_romero_hawk_art2

O asemenea abilitate mi se pare utilă pentru relaționarea cu cei din jur – deseori nu ne dăm seama de anumite lucruri care se întâmplă în apropierea noastră, în principal pentru că nu acordăm atenție. Nu ne uităm să vedem ce NU ne spun oamenii, cu ochii, cu colțul gurii, cu mici gesturi, și nu ascultăm, poate, suficient de activ. Atunci, normal că ne scapă anumite aspecte, mici remarci sau ironii, sau priviri care aparent nu înseamnă nimic, dar de fapt ascund mai multe. Așa că oamenii-șoimi sunt foarte potriviți pentru deslușirea tainelor, și dacă nu în totalitate, măcar să facă pe proștii ca să ”tragă de limbă”. Doamne, tehnica asta îmi place cel mai mult – să faci pe prostul, să fii senin, ca și când tu nu știi nimic, tu doar sugerezi ceva. :)) O recunosc câteodată și mă amuză, și drept să spun, o mai folosesc și eu din când în când. În orice caz, oamenii-șoimi nu doar că reperează detaliile, dar le și unesc într-un sens mai larg, și parcă pricep altfel cum interacționează oamenii între ei. Ba chiar uneori pot decide să facă ceva în privința asta – dacă au și un scop în spate e.g. să pună oamenii să-și rezolve anumite conflicte, sau să potrivească doi oameni care au lucruri în comun. (asta e una din cele mai faine părți)

Ok, superinteresant, dar … cum devenim și noi oameni-șoimi, cu niște megaabilități de observație? :)) Grea întrebare! M-ați întrebat pe mine, omul bursuc … Însă cred că am o idee, și cu toate că pare simplă, și eu trebuie să mai lucrez la ea. Să fim mai prezenți în conversații – bănuiesc că asta e o treabă. Inclusiv tăcerea poate însemna ”prezență”, cu condiția să fie una de empatie, ascultare, nu de plictiseală. 🙂 Participarea de acest gen necesită multă energie din parte atenției noastre (noi, care ne pierdem atenția foarte ușor), dar cred că, devenit obicei, ne poate ajuta mai mult decât o politețe superficială. Știu că nu toate-toate conversațiile sunt 100% importante și merită timpul și dispoziția noastră, căci am fi de-a dreptul epuizați după o zi plină. Dar ar fi un exercițiu interesant. 🙂

Cam așa și cu oamenii-șoimi … ați observat până acum vreunul în acțiune? Nu vi se pare fain?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s