Harry Potter și coarda emoțională

Nu mai știu când am început să citesc prima oară Harry Potter, dar cred că undeva prin clasa a 4-a, sau a 5-a, în gimnaziu. Când s-a publicat ”Harry Potter and the Order of the Phoenix” în 2003, era deja un fenomen la noi în România și eu, neavând bani să o cumpăr, am împrumutat-o de la un coleg. Am înfulecat 700 de pagini în 3 zile (țin și acum bine minte, căci promisesem să i-o dau înapoi cât mai repede – era un tip grijuliu cu lucrurile sale). Apoi, un an mai târziu, cu ”Half-Blood Prince”, tot un coleg mi-a dat, crud, spoiler-ul cu moartea lui Dumbledore și am crezut că mi-a stat inima în loc. Tot la inimă am apelat cu fiecare citire a tuturor romanelor, și la ochi, că prin ei plângeam. Inima tresălta, ochii mi se bucurau sau îmi inundau fața. (copil sensibil, deh)

Am și eu câteva corzi emoționale în viața asta, nu ușor de atins, dar Harry Potter m-a cam marcat în târzia copilărie descrisă mai sus, și m-a cam marcat pe viață, că mereu o să-mi placă și o să fiu fan (aveam filme, da, că poate-s și eu o vrăjitoare în secret, am citit o parte din cărți și în engleză, apoi am recitit și revăzut toate cărțile și filmele de o grămadă de ori, am și un tricou cu Gryffindor, știu unele replici pe de rost deja… înțelegeți…). Așa că nu prea aș fi vrut să fiu impresionată de Harry Potter and the Cursed Child. În concepțiile mele (uneori conservatoare), ce ajunge la un final, nu mai poate fi renăscut așa ușor (deși uite-i cum se încăpățânează cu Star Wars, de exemplu).

Harry_Potter_and_the_Cursed_Child.jpg

Am fost tristă că s-au terminat Cireșarii, că a murit Winnetou și a îmbătrânit Old Shatterhand, și că Harry Potter și-a atins apogeul cu a șaptea carte. Am acceptat cu seninătate faptul că ce a fost, m-a impresionat îndeajuns încât să îmi formeze o mică obsesie:), dar că gata, va rămâne o amintire frumoasă.

Pe dracu. Am icnit ca un copil când am aflat că piesa de teatru concepută pentru ”Harry Potter and the Cursed Child” va fi publicată într-o carte. Așa cum călătoriile în timp sunt frecvente în carte, așa m-am simțit și eu, înapoi în anii 2000 când rodeam cu fervoare cuvintele din cărțile Harry Potter, și apoi înapoi în 2016, citind cu mintea de adult. Poate că nu ar fi fost așa dacă nu mi-aș fi indus de la început că e acceptabil faptul că J.K. Rowling a contribuit și și-a dat ”aprobarea” pentru așa presupusa a ”8-a” carte. N-aș zice că e a 8-a carte. Ar însemna că e a 8-a scrisă de ea, ceea ce nu e adevărat.

Povestea însă, publicată într-adevăr ca o piesă de teatru (în 300 de pagini, foarte ușor de citit, cu multe spații goale), e îndeajuns de rezonabilă pentru a ne transporta în universul Harry Potter, dându-ne sentimentul de familiaritate. Lucrurile devin ciudate la un moment dat și parcă e greu să îți închipui că adulții de acum (Harry, Ron, Hermione, Ginny, mai puțin Draco, surprinzător) și-au mascat bine de tot personalitățile ”copilărești” de acum 20 de ani. Măștile însă cad cu diverse ocazii, și iată, ne regăsim eroii. Mă străduiesc, vedeți, să nu dau spoiler-e. :))

CA.0802.harry.potter.hallows.2.
Photo courtesy of Warner Bros. Pictures

Sfârșitul cărții a 7-a ne ajută mult pentru a tolera schimbările din Harry Potter and the Cursed Child. Cumva, mereu m-am gândit că dacă va fi vreodată vreo continuare (deși, repet, NU o voiam), ce indică discuția Albus Severus – Harry, pe peronul 9 și 3/4 ar putea face sens. Da, acțiunile au logică și mi s-a părut destul de inteligent, chiar, să se găsească ”loopholes” prin care să dezvolte povestea înapoi în timp.

hp and the cursed child actors
Hermione, Harry și Ron, adulții din piesa de teatru

Totuși, fiind doar o simplă piesă de teatru, conținutul e un pic subțirel, vă dați seama că nu poate inspira de la 0 aceleași valori construite cărămidă cu cărămidă de J.K. Rowling în toți anii de Harry Potter. Mai degrabă e ca și când ar redeschide rana unei iubiri vechi, reamintind importanța curajului, binelui, prieteniei, și a toleranței (aspecte atât de des evocate în cărțile ei).

Harry Potter and the Cursed Child nu a stricat corola de minuni a lumii Harry Potter, ci a făcut-o doar un pic mai umană, reamintindu-ne nouă, copiilor de atunci, adulților de acum, că e important să nu lăsăm să moară de foame copilul din noi. 🙂 A fost o încântare să o parcurg, și o recomand tuturor celor măcar un pic entuziasmați de Harry Potter. Va atinge o coardă emoțională zic eu. 🙂 Neapărat.

2 comentarii

  1. Hii, sper sa ajung si eu sa citesc cartile curand! Probabil nu mai am varsta potrivita pentru a dezvolta pasiuni, dar sunt curioasa 🙂 Filmele mi-au placut, dar nu in mod special, cred ca e altfel cand citesti cartile oricum… 😛
    Cred ca n-ai cum sa nu te entuziasmezi, chiar si cu o tona de frici hihi, cand auzi ca apare ceva nou legat de un univers fantastic pe care-l indragesti de cand erai copil. Eu as vrea sa reapara Sailor Moon, de exemplu :)) 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s