Importanța gândirii pozitive

”Să gândim pozitiv!” spun imaginile inspiraționale de pe internet, ”Să fim zen!”, totul va fi bine. Trecând prin viață zi de zi, nu spun că nu ajută să fii optimist (dar și realist). Însă ce transmit ”speakerii motivaționali” despre gândirea pozitivă e deseori apă de ploaie. Știți că eu nu sunt adepta acestui ”pozitivism” deseori fals, nu stau să ”mă gândesc pozitiv” și să aștept ca lucruri bune să mi se întâmple, eu sunt afară, făcându-le să mi se întâmple, în mijlocul acțiunii. Dar … adevăratul test pentru mentalitatea înfloritoare a speranței e acolo, pe patul de spital, sau pe orice pat la limită de. Acolo se dă lupta, și acolo, dacă ieși triumfător, poți ști ce înseamnă cu adevărat ”gândirea pozitivă”.

Absența mea pe blog în ultimele două săptămâni, fără a dori să mă martirizez, a fost cauzată de o asemenea ”limită”. M-am dus un pic până aproape de margine, dar mi-am revenit și acum sunt bine. Între mine și ceea ce scriu pentru oameni există nu un zid, ci poate un gărduleț mic alb, de după care nu spun chiar tot, dar în rest, o văd ca pe o misiune (cumva) să fiu onestă cu audiența, orișicare ar fi ea.

Mi-a fost greu în primele zile, și mai ales noaptea. Atunci gândurile negre sapă din adâncuri, din sertare ale minții pe care nici nu le știam că le am, monștrii ce prind viață odată ce pleoapele cad obosite peste ochii plânși. Agățându-se cu gheare de tot ce e mai prețios și bun și luminos, dorind să distrugă. Ființă ciudată omul, nu-i așa? Zicea cineva că avem și lumină și negură în noi, în diverse proporții. Mi-am resimțit negura cu frică, înspăimântată de ce diapozitive îmi rulau prin cap. Noaptea într-adevăr e neagră și plină de terori. Unele-s terorile iubirii, altele-s terorile nimicniciei mundane.

Positive-and-Negative-Thinking

O mare parte din afecțiunile umane își au disputele la nivel mental. Pe propria-mi piele am învățat asta mai aspru ca nicicând (credeam că știu deja, dar m-am înșelat). Și când știi pentru ce trăiești sau pentru ce vrei să trăiești, când simți iubirea revărsândă a celor din jur, și ai totul pentru care să fii recunoscător, atunci săbiile monștrilor cad metalic și înfrânte pe un teritoriu devenit inofensiv. Cred că în asta constă această ”gândire pozitivă” – capacitatea cultivată în timp de a-ți aminti de lucrurile bune și de oamenii iubitori din viață, când e aruncată cu forță în beznă în momentele cele mai grele ale vieții. Așa, de cele mai multe ori, dacă psihicul învinge, și fizicul învinge.

Ca niște concluzii ale experiențelor mele, aș spune următoarele:

  1. Nu vă luați sănătatea de-a bună, ca și cum vi se cuvine. Indiferent de vârstă. La 24 de ani, eram copila secției de Cardiologie. 🙂 Drăguț, dar nu foarte drăguț, înțelegeți?
  2. Capacitatea asta a gândirii pozitive nu înseamnă doar să fii megadeștept, superinteligent, și foarte dur, cumva că dacă te poți baza pe creierul tău, ești #boss. Nu. Înseamnă să fii bun cu tine însuți, să știi să fii recunoscător, să știi să apreciezi.
  3. Oamenii singuri sunt cei mai vulnerabili în fața adversității. Când ești singur, e cel mai ușor să renunți. Nu vă îndepărtați oamenii de voi. 🙂
  4. Sunt etern și profund recunoscătoare tuturor oamenilor care m-au ajutat, alintat, îngriit, îndeosebi surorii mele devotate și neobositei mele mame minunate, pe care sper să le pot răsplăti cum se cuvine în această viață.
  5. Asta ca să fie numărul cinci, că cinci e frumos. Nu am nimic de adăugat. Ah, ba da. În nici un moment nu m-am întrebat ”Doamne, de ce eu???”. Am plâns de mama focului, dar am luat-o ca pe un mesaj. Cred că mi-a prins bine.

Cam așa. Sper că n-am fost prea dramatică. 🙂 Vă pup și nu vă faceți griji, o să vă mai stresez pe aici multă vreme în continuare!

 

Anunțuri

3 comentarii

  1. Hm, reiau lecturi din urma. Habar n-aveam ca ai avut probleme de sanatate 😦 Sper ca esti bine acum si ca nu te vor afecta si pe viitor… Imbratisari!
    Cand nu coopereaza fizicul simt si eu ca mi-e cel mai greu sa fiu buna si intelegatoare cu mine si cu altii. Chiar ieri a fost o zi de-asta si asteptam sa imi revin pentru a ma decide daca viata si oamenii sunt chiar asa groaznici cum simteam eu 🙂 Cred ca de-asta e buna autocunoasterea, reusesti sa iti constientizezi gandurile intunecate si monstruletii din tine si stii cand e cazul sa le dai ascultare si cand nu. Griji de tine!

  2. cu ani in urma am inteles ca Dumnezeu (divinitatea, natura, zi-i cum vrei) nu bate cu batul, ci vorbeste. Deseori nu stim sa ne ascultam glasurile interioare. Nu auzim: ne impunge cu dejtul. Nu simtim: ne imbolnavim. Si in una din cartile bisericesti ale mamaiei ( cred ca era de Parintele Cleopa) zicea ( aproximativ, am citit asta acum 20 ani, mi se iarta?): boala se intampina cu rugaciune, post si meditatie, sa ii multumim Domnului pentru semnul aratat. No ca evident nu mi-or convenit vorbele alea de le-am si uitat pana cand acum cativa ani ajung la doftor si prima decizie a lui o fost sa imi dea concediu medical si apoi sa revim sa mai vorbim de medicamentatie pe termen lung si investigatii etc. Atunci am constientizat ca exista o legatura intre ele: odihna concediului e timp de meditatie si rugaciune, de acceptare si trecere mai departe.

    Greu e ca ani de zile m-am certat cu Dumnezeu si toti sfintii lui de ce o acceptat ca si eu sa fiu pedepsita cu boala aia. Cand m-am impacat cu mine si cu gandurile, boala si simptomele s-au indreptat si ameliorat puternic.

    ( am divagat, e tarziu, mi se iarta? dar na, cateva din ganduri adunate…)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s