Coming back to life sau Tatuaj pe creier

David Gilmour pentru mine e un fel de Dumnezeu pe Pământ al muzicii, un artist legendar pe care îl admir cu umilință și devotament, așa cum ascult cu fervoare Pink Floyd. Așteptam concertul lui de la Vienna cu o exaltare stelară, cu un zâmbet săpat până-n inimă. Am fost, am venit, am înviat. (metaforic vorbind)

david gilmour rattle that lock
@jeziorosia

Am ales ”Coming back to life” ca parte a titlului acestui articol pentru că aceasta e melodia la care am plâns în timpul concertului. Toate celelalte emoții prin piesele anterioare s-au construit treptat, iar în momentul în care David cântă ”I knew the moment had arrived / For killing the past and coming back to life” și urmează riff-ul de chitară, n-am putut ține în mine, așa că șiroaie de lacrimi pure (de bucurie, de recunoștință, de profunzime și introspecție) mi-au inundat fața, ca și când s-ar fi deschis porțile Raiului prin mine. Sughițând și legănându-mă în același timp (am stat în picioare), mai și zâmbeam, gândindu-mă ce norocoasă sunt că pot fi martora unui asemenea concert formidabil, gândindu-mă la când oare o să ”îmi ucid și eu trecutul” așa cum trebuie. (știu că sună obscur, dar nu e chiar așa)

Căci muzica celor de la Pink Floyd, respectiv David Gilmour, asta face: transmite, merge dincolo de etichete, standarde, și orice e uman, are însemnătate, e trecut, prezent, viitor. Despart un pic cele două entități pentru că David Gilmour este ȘI un artist de sine stătător, are deja 4 albume la activ (solo), și deși cântă unele piese deja consacrate din repertoriul Pink Floyd (Wish you were here, Shine on you crazy diamond, Comfortably numb, Time, și de pe albumul meu preferat – The Division Bell: High hopes, Coming back to life etc.), turneul actual poartă numele celui de-al patrulea album al său, ”Rattle that lock” – un album excelent. Așa că nu am fost la concert pentru fantoma Pink Floyd, ci pentru artistul David Gilmour, care a reprezentat un pilon fundamental pentru ce a însemnat această trupă (și încă ce înseamnă).

david gilmour younh
Un drăguț, ce să zic

Mi-a plăcut mult că printre alte melodii superfaine de pe Rattle that lock (Today, Rattle that lock, In any tongue), a cântat și The girl in the yellow dress, o piesă mai ”jazzy”, cu versurile scrise de a doua soție a sa, Polly Samson (care mai compune pentru piesele lui). Melodia asta îmi sucește creierul când o aud, și mi se pare că i se potrivește așa bine ca o complementare a stilului psihedelic rock cu care ne-am obișnuit… Să vă uitați și la videoclip, căci e nebunie de frumos. 🙂

Concertul s-a ținut în curtea palatului Schonnbrun, o minunăție de locație, cu un apus mirific, care parcă venise să vegheze cu norii săi auriți și rozalii inspirația divină a artistului – care, apropo, la 8 fix era pe scenă și a și început… ce fițe, ce atâta așteptare. Omul ăsta are 70 de ani, e un om simplu, modest, cu un tricou negru și cântă cu o energie extraordinară, deci cum să vă spun eu … așa cum auzi melodia înregistrată, aproape așa e și live. Vocea aceea caldă, acum îmbătrânită, desigur, dar totodată atât de familiară, răgușită suficient, parcă duhovnicească pe alocuri, e aceeași. Îndoaie chitara după cum vrea el, fie că e electronică sau acustică, sau altele. Instrumentele se lasă conduse cu supunere în mâinile lui divine, fie că sunt dulci, suave, fie că sunt rebele, impunătoare. 

david gilmour rattle that lock_5
@kekinwien

M-am simțit vie în cele 3 ore cât a durat concertul, și mi s-a imprimat așa un tatuaj pe creier, pe care nu o să-l uit niciodată cât trăiesc (sper). Am fost obosită de la cât am umblat prin 2 muzee în ziua respectivă și mă dureau picioarele, dar când muzica este absolut superbă, uiți de orice durere. Jocul de lumini a fost grozav de bine aliniat cu melodiile, iar la Comfortably Numb, ultimul cântec din concert, au proiectat niște valuri de lumini albastre-verzi dinspre scenă, exact pe filmul ”A distant ship smoke on the horizon /You are only coming through in waves” … Toate fotografiile, cu excepția ultimei, sunt luate de pe Instagram, nu îmi aparțin, căci n-am făcut decât două poze la început, am preferat să ascult cu sufletul decât să tot stau cu telefonul în mână.

david gilmour rattle that lock_2
@elin_sondresen_dahl

”Thank you very much indeed”, zice David, la sfârșit, după ce își prezintă glorios trupa și încheie scurt, în ropote de aplauze. Thank you very much indeed, David, pentru că mi-ai îndeplinit visul de a fi purtată pe brațe invizibile de muzica ta divină, pentru că mi-ai uns sufletul, m-ai mișcat, și m-ai transpus, temporar, într-o altă lume. Respect.

 

david gilmour rattle that lock_4
@ancaiordachescu 😛

6 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s