Dalí, un geniu, un corn de rinocer și vise tehnicolore

Ca să pot scrie ceva despre Dalí, am încercat să-mi suprarealizez mintea pe diverse pânze colorate și aberante, ca mai apoi să scurg două-trei cuvinte din ele. Evident, nu mi-a reușit. Așa că mă descurc cu ce am. V-am promis de ceva vreme că o să vă povestesc despre Jurnalul unui Geniu, una din cărțile scrise de Salvador Dalí, și iată-mă.

În ultimii 2-3 ani mai multe lucruri mi-au stârnit interesul mai persistent asupra artei (picturii, îndeosebi) și artiștilor din spatele ei: de la vizitat galerii în muzee, la văzut filme, și, acum, citit cărți. Mă întrebam oare cum va fi să citesc o carte de Salvador Dalí, și eram nerăbdătoare. Omul a scris și alte cărți, printre care poate una mai importantă ar fi Viața secretă a lui Salvador Dalí sau romanul Chipuri ascunse. În sfârșit, pot spune că a fost o experiență cam plictisitoare, neașteptată, incitantă, și pe care nu o voi repeta curând. Foarte curând, cam deloc curând.

Jurnalul îl prezintă pe Dalí în Port Lligat, între anii 1952-1963 (Dalí s-a născut în 1904), petrecându-și timpul alături de soția sa, Gala, pictând, sau mergând la diverse evenimente (se prezintă pe sine, de fapt). Pe scurt: N-am învățat nimic util la nivel personal din cartea lui Dalí. Pe lung: Am învățat totuși mai multe despre el și picturile lui, precum și relația cu idolatrizata, lumina stelelor și a soarelui, zâna zânelor, Gala.

Dali_Gala
Gala si Dali 🙂

 

Pe bună dreptate, Salvador Dalí e (a fost? e?) un narcisist. E comic în felul lui, și la începutul cărții acest narcisism combinat cu un umor negru și pe alocuri, aberant, satisface curiozitatea cititorului. Mai apoi, când trece în grotesc și în a-și lăuda piedestalul construit chiar de sine, devine agasant și după cum am spus, plictisitor… Am înțeles, Salvador, tu ești salva, tu ești dor, tu ești totul. Mă predau.

M-a amuzat mult cum mereu se punea în comparație cu alţi filozofi, alţi pictori, muzicieni, criticându-i pe majoritatea. La sfârșitul cărţii există chiar și un tabel întocmit de Dalí prin care dă note, pe diverse criterii, unor pictori: cele mai mari note le au Leonardo da Vinci și Vermeer (pe care cred că îi admira mult). În afară de unele elucubraţii aruncate pe alocuri, uneori, Dalí oferă și sfaturi subtile despre diverse tehnici de pictură, un lucru care mi se pare interesant, cel puțin pentru cineva care ar studia Artele. Tot subtil cumva, face remarci și ironii la adresa regimurilor politice, nu doar spaniole, ci și germane si ruse (referiri si ironii pentru lui Stalin, Hitler).

temptation of st anthony dali

Nu neg geniul lui Dalí, dimpotrivă – cred că e un țicnit bun și jumătate, și de asta avea nevoie suprarealismul ca să ia amploare. Poate că într-adevăr, așa cum zice și el, Salvador a fost un ”salvator” al artei când totul părea că stagnează, și ceea ce a creat e indubitabil ”diferit”. Uneori încă mă blochez în ce punct consideră oamenii (sau criticii) că ceva diferit poate fi ridicat la nivel de artă, dar hey, până și personalitatea lui Dalí a fost o artă, nu doar ce crea el. O artă … excentrică, desigur, și nu sunt sigură dacă intenționată sau naturală. Poate că totuși era de adevăratelea, având în vedere că el, chipurile, nu se considera un pictor bun, dar asta pentru că era prea inteligent. 🙂

În mod cert, lui Dali îi place confuzia, care aș zice că pentru el e un amestec de extravaganță, mister și certitudine (și al naibii că îi plăceau și banii, nu degeaba Andre Breton i-a zis „Avida Dollars” – anagramă de la numele pictorului, care e sugestivă – avid după dolari?) . E interesant omul tocmai pentru că ce scoate pe gură e atât de ”nepotrivit”, încât incită uimire și amuzament. În videoclipul indicat aici, unde moderatorul menționează de Jurnalul unui geniu, se consideră, la vârsta aceea, cel mai mare pictor al ”zilei de azi” – mai tânăr decât la vârsta unde voia să trăiască mai mult, dar să picteze mai ”rău”. (de mai sus)

salvador dali mirage
Salvador Dali – Mirage

 

O ultima vorbă și închei: Dalí a iubit viața, a iubit să picteze, si a iubit-o pe Gala. (mult, mult, Gala mereu e prima în orice propoziție a lui)

Galatea of the spheres
Galatea of the spheres – Salvador Dali

 

Oricât de controversat ar fi geniul său, si uneori neînțeles în viața lui (n-a fost cel mai „cuminte” om în viață), picturile sale sunt încărcate de un simbolism greu, de redarea viselor lui tehnicolore freudiene si o lumină care pare cumva divină, inspirată. Incontestabil, a lăsat o urmă în această lume, o urmă cum unii nici măcar nu visează să o facă. Știți, sunt acei oameni care nu visează, acei oameni care visează, si Dali, care pictează ce visează. Cu toate că Jurnalul unui geniu nu este atât de genial, nu știrbește din valoarea lui Dalí ca artist. Picturile pe care le-am pus eu aici sunt doar câteva din frumusețile pe care le-a pictat, niste superbissime daliniene la fel de captivante precum îl obseda perfecțiunea cornului de rinocer pe artist. Le puteți admira în voie aici, spre exemplu.

Pe www.salvadori-dali.org puteți găsi resurse hăhăăăăă despre Dalí, de la videoclipuri, interviuri și desigur altele. Merită aruncat un ochi curios. 🙂 Andy Warhol a realizat și el un documentar de 25 de minute cu Dalí, dar din păcate nu l-am găsit nicăieri. 😦 Un alt documentar, aici. Am scris despre filmul „Little Ashes”, „Un chien andalou” și „Destino” aici.

salvador-dali-rosa-meditativa-1958
Rosa Meditativa – Salvador Dali

 

Citate din Jurnalul unui geniu:

”Chiar a doua zi după prima mea lectură din Așa grăit-a Zarathustra îmi făcusem deja o idee asupra lui Nietzsche. Era o ființă slabă, care nu avusese tăria să nu înnebunească, deși, în acest domeniu, esențial este tocmai să nu înnebunești. Din aceste reflecții s-a născut și prima mea deviză, care avea să devină tema vieții mele: ”Singura diferență dintre mine și un nebun este că eu nu sunt nebun!”

”În vremea asta, Hitler hitlerea liniștit, așa că într-o zi am pictat o doică nazistă, tricotând așezată, din greșeală, într-o băltoacă enormă. A trebuit să îi șterg brasarda cu svastica, la insistențele celor mai intimi amici ai mei suprarealiști.”

Da, cred că sunt salvatorul artei moderne, singurul capabil să sublimeze, să integreze, să raționalizeze în chip imperial și în deplină frumusețe toate experiențele revoluționare ale timpurilor moderne, în marea tradiție clasică a realismului și misticismului care sunt misiunea supremă și glorioasă a Spaniei.”

”Toate suprafețele puțin curbe ale corpului uman au un același loc comun geometric. El se regăsește în acest con rotunjit la vârf și curbat către cer sau către pământ, acest con de esență angelică, această topire în perfecțiunea absolută care este cornul de rinocer.”

”În seara asta, privesc cerul înstelat pentru prima oară după mai bine de un an. Mi se pare mic. Oare cresc eu sau universul se micșorează? Sau poate și una, și alta?”

 
”Proust face muzică dintr-un rac, Dali, dimpotrivă, alcătuiește un rac cu ajutorul muzicii!”

”Începeți prin a desena și picta precum vechii maeștri, apoi faceți cum vă taie capul – veți fi întotdeauna respectat.”

”Gelozia celorlalți pictori a fost întotdeauna termometrul succesului meu.”

”În această duminică descopăr culoarea de alună submarină a ochilor Galei, culoare care, împreună cu cea a măslinilor marini, mă emoționează întreaga zi.”

”În fiecare dimineață, experimentez la trezire o plăcere supremă, pe care abia azi am descoperit-o: plăcerea de a fi Salvador Dalí. Mă întreb fermecat ce minuni va mai face azi acest Salvador Dali. Cu fiecare zi, mi-e tot mai greu să pricep cum pot trăi alții fără să fie Gala ori Salvador Dalí.”

”În ziua de azi, tinerii pictori moderniști nu mai cred în NIMIC. Și e absolut normal ca, atunci când nu crezi în nimic, să sfârșești prin a picta aproape nimic.”

”-Nu vă miră nimic! Bine. Să ne imaginăm că e miezul nopții și că la orizont se vede o geană de lumină, ca și cum ar fi zorile. Priviți atent și chiar vedeți răsărind soarele. La miezul nopții! Nici asta nu v-ar mira?
-Nu, răspund, câtuși de puțin.
Ceasornicarul barcelonez strigă:
-Ei bine, pe mine m-ar mira! Și încă așa de tare, încât aș crede c-am înnebunit.
Atunci Salvador Dalía lăsat să cadă unul din acele răspunsuri lapidare al căror secret el singur îl deține:
-Da de unde! Eu aș crede că soarele a-nnebunit!”

”E greu să ții trează atenția publicului mai mult de o jumătate de ceas. Eu am reușit s-o fac timp de douăzeci de ani – și zi de zi. Am avut următoarea deviză: ”Să se vorbească de Dalí, chiar dacă se vorbește de bine.”
Anunțuri

2 comentarii

  1. si pe mine m-a impresionat Dali si suprarealismul lui.
    Jurnalul il am si eu, si citit de 2 ori. Iar citatul cu nebunia il tin minte si acum, dupa 10 ani. Atat de mult mi-a placut ca primul concediu in strainatate a fost in Barcelona, pt Gaudi si Dali ( am fost la Figueres).

    1. AI FOST LA FIGUERES?! Vai nu cred, acolo îmi plănuiesc concediul din Noiembrie! Ce tare 😀 Adică în Barcelona, de fapt, dar avem și o zi în Figueres! Super 🙂 Ți-a plăcut, bănuiesc..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s