Cheile productivității mele

Am scris ”cheile” pentru că nu cred că există o cheie universală pentru nimic, în general, iar în cazul meu, cu siguranță nu există doar o cheie, nici măcar pentru inima mea. Maaaamă ce sentimental! Așa, acum că e început de săptămână, m-am gândit să răspund la o întrebare pe care unii oameni mi-o mai adresează, și anume: ”Anca, tu cum reușești să le faci pe toate?”. Răspunsul e scurt: deși sunt o fire destul de activă, nu reușesc (singură). Și îmi pare rău să vă ”dezamăgesc”, dar nu vă așteaptă nimic tehnic din ce urmează să vă mărturisesc. E cât se poate de … uman. 🙂

Cheile productivității mele sunt, în ordine: mama, un job flexibil și fain, bicicleta, faptul că stau într-un oraș mic și chiar într-o zonă bună (Timișoara e un oraș mic, din punctul meu de vedere), oamenii din jurul meu, organizarea timpului / disciplina, norocul. Să le explic, pe rând …

problemas-de-produtividade

Deși am 24 de ani (vai!), încă locuiesc cu mama mea, și asta mă ajută să nu îmi fac griji, deocamdată, pentru multe lucruri. Dacă ar trebui să împart o locuință cu ”un domn” (probabil, curând, cândva), ar trebui să mă preocup pentru curățenie, gătit, spălat, cumpărături, plătit facturi și cine mai știe ce (momentan îmi plătesc singură telefonul – un progres). Cu toate că sunt de părere că sarcinile trebuie împărțite egal, tot aș avea responsabilități casnice care mi-ar fura cu nerușinare din ocupații – cât am locuit cu Jose în Liban am făcut toate astea, doar că situația era cu totul altfel, știam că anul respectiv era de compromis, așa că mâncam pe fugă, veneam târziu acasă în fiecare zi, făceam curățenie doar 1 dată la 2 săptămâni etc.

Gândiți-vă cât timp îmi salvează mie faptul că mama gătește (90% din cazuri) și am mâncarea pregătită să o iau la lucru sau să mănânc când vin acasă, sau că am mereu haine spălate și eu nu trebuie decât să le arunc în baie în coș… Asemenea, rar mă ocup chiar și de cumpărături – uneori mergem împreună, e drept, dar cel mai des … mama face și asta. Iar mie, prințesei, nu-mi lipsește nimic. Mulțumesc, mam! 🙂 Așa că am timp să mă dedic altor lucruri (citit, scris pe blog, sport, viață socială, călătorit etc.).

Sunt norocoasă și că am un job fain și flexibil pentru care 1. nu sunt stresată să vin la lucru în fiecare zi și 2. îmi permite să nu am o oră musai fixă la care să ajung, dacă e ora 9 sau ora 10. Ideal, îmi place să ajung devreme și să plec devreme, cu excepția zilelor în care am dansuri, dar am săptămâni agitate când sunt obosită și mi-e greu să mă trezesc dimineața. Ca o consecință, ajung mai târziu, dar din fericire asta nu e o problemă cât timp recuperez și îmi fac treaba. Așa că și aici mai câștig un pic din partea aceea de productivitate zilnică, unde voi include și bicicleta.

Până exact azi, făceam 10 min cu bicicleta de la blocul unde stau până la birou. De aceea mă ajută că stau într-un oraș mic, pentru că e ușor să ajung dintr-un capăt în altul, străzile sunt relativ scurte, pistele de biciclete sunt decente (nu ca în București, unde e nebunie), și nu ia mult timp să găsesc un taxi, de nevoie. Ne-am mutat însă în centru, așa că îmi va lua… cam 30 min să ajung cu bicicleta, de-acum încolo. Nu-i rău, dar nici chiar excelent – va trebui, evident, să schimb ceva la rutina zilnică să capturez cele 20 minute pe care le petreceam altfel. În rest, ajung destul de repede oriunde cu bicicleta, Cometa mea fidelă. 😀

Ca de obicei, nu pot face singură lucrurile, așa că faptul că am oameni în jurul meu care mă sprijină mă face să mă simt extrem de recunoscătoare. Sunt fericită cu un cerc social larg în care mă învârt, și cu o mână de ajutor pe care o pot cere când trebuie. Se întâmplă să îmi fie rușine să cer ajutor și nu mă simt confortabil făcând asta, dar când situația necesită, o fac, pentru că, la naiba, oamenii nu se pot descurca mereu singuri. 🙂

În ceea ce privește disciplina și organizarea timpului … știți deja că îmi cam planific obiectivele pe săptămână și încerc să țin îndeaproape. Acum la sfârșitul lunii iunie o să postez progresul promisiunilor mele de la începutul anului – cât am reușit să fac, ce am învățat, la ce am renunțat – e fain. Dar clar, să scriu într-o listă ce am de făcut, să îmi pun întâlniri mai multe în aceeași zi ca să fie plină ziua, contribuie la a bifa și a viualiza multe acțiuni pe care trebuie să le fac. Cât despre disciplina de la lucru, și aici am un excel personal cu sarcinile pe care trebuie să le fac zilnic, mi le planific pentru săptămână, când le știu, și încerc să le prioritizez cum cred eu mai bine. Momentan merge ok. Iar câteodată … pur și simplu am noroc cu unele lucruri să se întâmple / amâne / petreacă având un rezultat convenabil pentru mine.

Așa că mda, nu sunt chiar Zâna-Le-Reușește-Pe-Toate, ci doar o tipă cu un mediu favorabil, care o ajută și care, sincer, se folosește de toate resursele și pârghiile posibile ca să fie cât mai productivă. Scriind toate acestea realizez că acești factori se vor schimba la un moment dat (unul din ei tocmai s-a schimbat: distanța casă – serviciu), iar asta nu înseamnă decât o oportunitate palpitantă pentru mine de a-mi regândi traseele, activitățile, și altele. Va trebui să balansez un pic și cât depind de mine, și cât de alți catalizatori, pentru că momentan … fără sateliți, aș fi pierdută. 🙂 Și nici nu vreau să sacrific somnul meu cel generos.

Totuși, dacă ar fi să desprind o vorbă de duh din toate, ar fi așa: e o idee bună să ne folosim la maxim de resursele care ne stau la dispoziție și de asemenea, de a le căuta pe cele mai optime, analizându-se regulat disciplina activităților și mai ales, a celor mai importante dintre ele. Căci știm cu toții că nu e vorba de managementul timpului aici, ci al priorităților. 🙂

Anunțuri

3 comentarii

  1. Ce mi se pare mie grozav e că ai pus-o aici pe mama ta ca o primă cheie a productivității tale. Să știi că prea puțini tineri apreciază lucrurile astea, pe când tu mi se pare că ești foarte conștientă de cât de mult contează tot ce face mama ta pentru tine. Eu am stat prin chirie de cum am terminat liceul (iar înainte, am stat relativ separat de ai mei, deși foarte aproape), astfel că văd și acum foarte clar diferențele acestea, între oameni care stau singuri și chiar trebuie să își rezolve ei toate chichițele (curățenie, cumpărături, gătit, plăți, etc) sau oameni care stau cu părinții și nu au grijile astea. Eu clar am renunțat la gătit, chiar înainte de a mă apuca, de exemplu :)) Tocmai pentru că e vorba de priorități, cum zici și tu. După ani de plătit facturi, încă le port uneori și câte o lună cu mine prin geantă pentru că efectiv nu am când să ajung la bancă să le plătesc și apoi uit total de ele (deși în ultimele luni m-am mai redresat). 😛

    Cred că sunt invidioasă uneori pe colegele care stau cu părinții și ele nu trebuie să își facă griji de mâncare, curățenie, haine spălate și călcate, cumpărături, facturi, etc. Dar uite, mi se pare că ele nu conștientizează cât de mult contează că au pe cineva acolo care face toate treburile astea, mi se pare că le iau de-a gata (de obicei, când ridică așa o sprânceană critică și simt că mă judecă pentru faptul că eu nu gătesc hihi).

    Dincolo de asta, să știi că nu ești doar o tipă într-un mediu favorabil. Adică e meritul tău că știi care îți sunt prioritățile și ce anume vrei să faci cu timpul tău. Există mii de oameni în medii mult mai favorabile, care au zero productivitate, atât în viața lor personală, cât și în cea profesională.

    1. Uneori mi se pare ca o apreciez prea putin. 🙂 Dar am pus-o aici si ca sa o pot „detrona”… cumva. :)) Nu din rea intentie, ci din nevoie / maturizare etc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s