Decizii, decizii

Salutare, oameni buni! 🙂 Ce mai faceți? Ce decizii mai luați în ultima vreme? Vă frământați mult sau dintr-un zvâc, vă hotărâți? Faceți liste pro și contra? Și care-s criteriile? Nu vă faceți griji, nu o să urmeze: PSIHOLOG ANCA IORDĂCHESCU VĂ DEZVĂLUIE SECRETELE.. bla bla, ci mai degrabă încerc să despic un pic firul procesului de luare a deciziilor, pentru că mi se pare interesant câteodată cum acestea influențează enorm viața pe care o trăim.

În primul rând, este evident că în fiecare zi luăm niște decizii – chiar dacă unele deja ne-au intrat în ritm și sunt automatizate, devenind chiar obiceiuri. Dacă ar fi să mă leg de asta, aș spune că un obicei e o decizie repetată (luată conștient sau inconștient). Dar să nu mă duc atât de departe. Mi-am amintit că italianul cu care am mai ieșit în Liban, să-i spunem … Antonio :)) (din respect, nu de-alta) avea o foaaaarte mare problemă cu hotărârea. Omul acesta nu era în stare să se decidă asupra a ceva, sau dacă o făcea, îi lua atâââât de mult timp încât trebuia să-mi forțez ochii să nu se dea peste cap. Băiatul era în Erasmus la Master și studia management-ul și chiar trebuia să citească o carte de ”decision-making”, dar tot nu era capabil să implementeze ceva de-acolo.

Țin minte că eram într-o excursie odată și ne-am oprit la un magazin cu produse hand-made, locale, eu mi-am luat ceva esență de iasomie și el căuta ceva rochiță pentru sora lui. Observați diferența, da? Eu am luat, el căuta. Am stat cu el cel puțin 30 de minute până a ales ceva. Am încercat să îl ajut, i-am prezentat opțiuni, i-am spus ce mi se pare frumos din perspectiva unei fete, degeaba. Cred că nici rochia pe care o luase (una frumoasă, de altfel, din bumbac, așa, de vară, mov cu dantelă) nu îl satisfăcea foarte mult, dar probabil intuia că era cazul să o ștergem. 

Amintindu-mi de Antonio, m-am amuzat, dar m-a făcut să mă gândesc și la cât de conștient luăm unele decizii uneori, și cum alegem criteriile? Sunt o grămadă de metode pentru asta, de la lista de plusuri și minusuri pe care am menționat-o mai sus, elemente decizionale cu ponderi de prioritate și apoi calculate în total (dap), o revelație de moment (going with the flow), deciziile pe care alții le iau pentru noi (ex. în copilărie, părinții) și tot așa. Simon Sinek, tipul de la care a pornit treaba cu ”the golden circles” (why, how, what), descrie fain într-un videoclip ”de ce-ul” (motivul) luării unei decizii, și ridică întrebarea dacă o coloană vertebrală, un set de valori, compasul moral e atât de puternic încât putem refuza ceva care contravine acestora, chiar dacă beneficiul oferit e unul mare? (bănesc, de cele mai multe ori) Interesant, dar nu neapărat subiectul de azi.

Uitându-mă la mine (normal, la cine altcineva să mă uit?! mă uit la mine toată ziua), mi-am tras așa niște concluzii asupra a cum iau deciziile – unele mai bune, altele mai puțin bune, și probabil valabile universal. Dacă mai sunt și alte lucruri, sunteți invitați ca întotdeauna să le precizați, dar momentan mie astea mi-au venit în cap.

Introspection Luiz Bonfa.jpg
O poză cât o mie de cuvinte 🙂

Timpul

Cât timp am la dispoziție pentru a lua această decizie? Poate că într-adevăr pune o presiune asupra procesului, dar aș spune că facilitează și o ordonare, o organizare necesară. Dacă știu că am o zi la dispoziție, poate trândăvesc și nu mă gândesc prea mult la asta, dar dacă am o oră, îmi fac un pic de ordine în gânduri astfel încât să mă pot concentra. Temporalitatea unei decizii stă și în scufundarea ei în adâncul minții noastre. O lăsăm să se ducă pe fundul oceanului de gânduri și-apoi, ca o ancoră, după un timp, o cercetăm: mai vrem? Mai putem? Does this path have a heart? (nu sună bine în românește spus altfel:P) Și atunci poate că decizia se schimbă sau rămâne aceeași. Darea de timp e uneori un miracol al reușitei decizionale, pentru că oferă spațiu unei analize mai profunde. Iar câteodată ne hotărâm pe loc, pentru că instinct și pasiune, sau pentru că ”decizie minoră”.

Nu am un răspuns pentru ce anume ar fi mai ”eficient”: să te hotărăști repede, sau să-ți acorzi timp. Eu am luat decizii în viața mea bazate pe un suflu de vânt sau pe o revenire după o lună asupra chestiei în cauză, schimbându-mi elanul și permițându-mi să-mi acord atâta timp. Ceva ce aș vrea să subliniez aici, legat de timp, mi se pare fascinant: cu cât întârziem în a lua o decizie, pierdem timpul, teoretic, însă dacă decizia e luată bine, consecințele sale salvează timp pe care l-am fi pierdut făcând lucruri care nu ne plac sau care sunt inutile. 🙂 Mie îmi plac deopotrivă ambele tipuri: deciziile spontane, de genul: hai să plecăm la munte mâine, sau deciziile gândite și analizate, care când luate, ne fac împăcați: vreau să mă mut din țară. Oferă o diversitate mai largă și adevărul e că uneori e chiar obositor să tot analizăm lucrurile în așa hal. 🙂

Importanța 

Aici nu prea am ce să detaliez, sincer. Dar e bine de știut cât de importantă va fi o decizie pe care o vom lua, pentru că dacă e o simplă rochie pe care trebuie să o purtăm la o petrecere, nu va trebui să ne batem capul. Sau un costum, ca să nu neglijez băieții. 🙂 Dacă e vorba despre a ne cumpăra un apartament … clar trebuie investit un pic de timp, cercetare, discuție. Cred că am mai scris-o aici, dar capacitatea noastră decizională e limitată zilnic, și prioritare sunt lucrurile importante pentru noi, nu importante pentru alții.

Aș adăuga, totuși, un concept care îi aparține lui Stephen Covey, omul care a scris Cele 7 obiceiuri ale oamenilor eficienți (The 7 Habits of Highly Effective People), și anume delimitarea axei dintre urgență și importanță. După cum vedeți în graficul de mai jos, Covey segmentează lucrurile care sunt urgente, dar nu importante, și cele care sunt importante, dar nu urgente, precum și cele care nu sunt de nici care. Din punctul lui de vedere, noi ne concentrăm foarte mult pe cadranul 1,3 și 4, și mai puțin pe cadranul 2, și așa tindem să luăm și deciziile, uitând că, chiar dacă ceva pare urgent, nu e neapărat și important. Dacă nu ați citit cartea, vă recomand – este una din puținele cărți de ”dezvoltare personală” care nu e vomitătură de aberații / copiere după alte idei.

time-matrix.png

Consecințele

E foarte greu să previzuiești consecințele unei decizii, pentru că, teoretic, dacă am putea face asta, toată lumea ar fi mama Omida, și nu vrem asta, nu-i așa? Faci A, rezultă B. În viață nu prea e așa, oricât de deterministe ar fi unele acțiuni. Cu toate acestea, nu e greu să intuiești uneori consecințele unei decizii – de exemplu: să mai beau un pahar sau nu? Să dau banii pe cana asta? Rezultatele pot fi mai mult sau mai puțin ghicite, din experiență sau logică: mai beau un pahar, o să îmi fie rău / mă voi îmbăta / nu-mi va fi bine, respectiv voi avea o cană, dar cu 20 lei mai puțin. În asemenea cazuri, dacă putem ”trăi” cu consecința, e ok, dar e un lucru ce merită cântărit. Un alt exemplu aici ar fi luarea la bătaie – ne îmbrâncește cineva: avem câteva secunde pentru a decide dacă lovim înapoi sau ne retragem, pentru a evita consecințe mai grave? Iar asta mă duce la următorul punct.

Independența

Cât de dependenți sunt alți oameni de decizia pe care trebuie să o luăm? Putem fi 100% egoiști, sau alții vor suferi / se vor bucura? Dar noi, noi ne vom bucura, vom fi împăcați? Căci trebuie să luăm în considerare și acest factor, adică … oricât de ”people pleasers” putem fi, viața și deciziile ne aparțin… mai ales de la o anumită vârstă. Dar există o linie între egoismul nostru și impactul asupra celorlalți, o linie fină, însă care contează. E linia aceea dintre libertatea mea și încălcarea libertății tale. Putem fi independenți când ne alegem ce ceas vrem să cumpărăm, dar dacă e vorba de a arunca o vorbă jignitoare asupra, să spunem, partenerului, în timp ce copiii sunt de față, tot 4 persoane vor fi afectate, nu doar una … Cred că liderilor le este cel mai greu să ia asemenea decizii, pentru că de obicei răspund de bunăstarea mai multor oameni, și trebuie să fie atenți la orice spun și fac, pentru că firișoare de consecințe se desprind din asta.

Dacă revizuiesc ce-am scris, un singur model îl observ repetându-se în toate aceste idei: partea de conștiență de sine (self-awareness) pentru care o să bat gura cât oi trăi, unul din puținele lucruri în care cred cu adevărat în astă viață misterioasă. Și de luăm o decizie cât am clipi din ochi, și în cazul în care luăm o decizie în două săptămâni, dacă suntem conștienți de noi în momentul în care am făcut-o … nu ar trebui să ne mai dea bătăi de cap decât dacă s-a dovedit a fi ceva greșit și deci, s-a transformat într-o lecție. Dar tot procesul ține de această stare trează a creierului nostru de a ne observa, până în cele mai mici detalii. Vă povestesc mâine cum o mai dau în bară cu treaba asta, zicând prea des și prea impulsiv ”da”, fără a mă gândi la nici un element din cele de mai sus. 🙂 Până atunci, perspective răscolitoare vă doresc!

Anunțuri

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s