Bossisme

Li se mai spune, neaoș, și ”șefisme”. Le întâlnim des: da șefu’, cum spuneți mata, șefu’! Eeeee șefuleeee! (sau șefa, după caz, mai prinzi și de-astea) La instituțiile de stat le auzim cel mai des, în privat poate mai puțin.

În România, toți sunt șefi cumva. Dar șefia asta … mi se pare că seamănă a slugărnicie. Românul (politician) și în UE zice ”Da, șefu’, se face!”. Închidem paranteza. Nimeni nu contestă de ce zice șefu’ ceva, sau cel puțin nu pe față, desigur. În aparențe ți-e frică, iar în spate te prăpădești de râs sau … tot de teamă: să nu fii dat afară.

Lăsând gluma la o parte, nu-mi place abordarea asta, atitudinea asta, mi se pare KITSCH, de prost-gust. Poate la unii înseamnă respect (la cam puțini), dar pur și simplu: Nu. Nu vorbesc doar de ”capul plecat, sabia nu-l taie” – un sfat util, din când în când – ci poate dincolo de pupincurisme, un leadership slab. Nu știu cum e evaluat leadership-ul în alte țări, dar la noi e cam … ”sublim, însă lipsește cu desăvârșire”. La noi, oamenii ori nu știu să fie lideri, ori nu știu cum să se raporteze la lideri. Ce-i de făcut? 

Dacă ar fi să sap și mai adânc, miezul stă, zic eu, într-o lipsă crasă de comunicare. Unii oameni care nu știu să comunice, tac, sau învață să o facă. Românii .. cum să tacă ei? Păi ce, ei sunt mai proști? Zbiară, se bosumflă, ÎNJURĂ, sau spun vorbe mieroase fără a fi sinceri. Iar asta pentru că ”șefii ăia” se cred stăpânii lumii și nu pot vorbi frumos. Nu pot da un feedback constructiv, nu știu să APRECIEZE. Păi spune-i unui angajat român că ești mândru de ce treabă a făcut, se topește. Mai bagă și un ”da, șefu’, mulțumesc, să-ți trăiască familia”, dar dacă-i mai dai și bani drept recompensă … eheeee câți ani vei trăi, tu, șefule! Dar asta-i altă discuție. Însă clar: angajatul ajunge la ”da, șefu’” îndeosebi în urma unui limbaj agresiv.

da-ce-am-facut-sefu
”Ah, mi-a zis șefu’… bun, pe ăsta îl țin minte”

Mă uit în jur .. nici un lider, poate câte un șef. Mai merg 5 m… iată unul, în cușcă, stă la expoziție. 🙂 

Înțelegeți voi metafora. Dar vă întreb așa … cum arată liderii aceștia de care avem nevoie în jurul nostru? Aveți asemenea exemple despre care puteți vorbi? Pentru că nu e doar unul, mărețul, eroul care ne va salva. Nu. Și, în timp ce-l căutăm, ce-ar fi să devenim noi? Ce-i cu atâta ”gata, șefu’”, că doar nu ne-am trezit servitori. Numai să-mi spună cineva așa, că îl și ștampilez cu cercul FSN-ului…

E drăguț că sunt o grămadă de oameni din companii care merg la programe de coaching, mentoring, training, leadership etc. Sunt o mulțime de astfel de programe – unele de succes, altele mai slabe, dar … sunt. Dar toate se întâmplă în privat, jur! Și la stat .. unde-i jumate din durerea României… niet! Există, astfel, un dezechilibru imens, din punctul meu de vedere. Oamenii care sunt exemple mici, în jurul lor, sau mai mari, după caz, și maimuțărelile pe care le vedem la televizor zi de zi, sau despre care citim în ziare.

Cum împungem dezechilibrul?

Orice, dar NU ȘEFU’. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s