Trilogia ”Învățat în 2015”, partea 1

Dacă sunt o variantă mai bună a mea sau nu e un lucru relativ – nu cred că poți să spui, după un an, și să atingi cu degetul: uite, sunt mai bună. Unele aspecte însă le poți observa ca îmbunătățite. Astfel… prima lecție importantă din 2015:

În 2015, am învățat să fiu mai onestă cu mine, să nu mă ascund după deget. Să mă pun față în față cu întrebările grele, cu fricile, să îmi dau seama dacă vreau ceva doar pentru că alții vor așa, sau e presiune din interiorul meu pentru a menține o imagine sau pentru că într-adevăr eu îmi doresc asta? Visez să ajung undeva doar pentru că acolo cred, în mod iluzoriu, că este cineva pentru mine sau pentru că într-adevăr e o oportunitate? Cred că e unul din cele mai dificile și sincere teste pe care trebuie să le trecem: acela de a fi sinceri cu noi înșine.

Întotdeauna mă gândesc la întrebarea aceea că dacă ar exista ceva care ar putea să ne spună cu certitudine care e  cea mai ascunsă și neagră dorință a noastră, am vrea să știm? Încă nu am răspuns la această întrebare. O las pentru altă dată:) Totuși, îmi pun la îndoială deciziile ca să aflu adevăratul motiv pentru care în aparență, îmi doresc unele lucruri sau nutresc anumite ambiții.

she's funny that way 2014
She’s funny that way, 2014, de Wes Anderson

Dacă pare că vorbesc în dodii, o să vă dau un exemplu, rup o parte din mine ca să desenez o imagine. Mă expun… dar o fac cu bună știință. 🙂 În vara acestui an am acceptat un internship în cadrul locului unde voi lucra pe bune din 2016. Era un internship plătit, dar desigur, cât poate fi plătit? Vrând, nevrând, mă uitam în jur la prietenii mei care aveau joburi mult mai stabile și câștigau dacă nu chiar triplu din ce obțineam eu.

Aveam oportunitatea de a pleca pentru aceleași cifre, în alte companii, și să dau cu piciorul internship-ului (până la urmă, e doar un internship, nu?). M-am simțit deseori constrânsă de a lua o decizie ”acum ori niciodată”. Era o anxietate aparte. Aveam nevoie de bani căci mama m-a întreținut 23 de ani… cât să îmi tot dea? Așadar un motiv real ar fi fost. Dar celelalte? Voiam să plec doar pentru bani? Când am devenit sclava banilor? Sau doream să mă duc altundeva doar pentru a mă simți la același nivel cu prietenii mei? Sau pentru că ei credeau că încă sunt o ”loseră” și nu am un job pe bune? 🙂

Întrebări deloc ușoare. Și acesta e doar un exemplu. Bineînțeles, am decis să rămân pentru că experiența mea a fost grozavă și mi-am dat seama că asta vreau să fac pentru următorii ani buni: să lucrez în domeniul sustenabilității. A fost una din cele mai bune decizii din viața mea și mă bucur că am continuat și nu am cedat voinței impulsive sub presiune.

Dar poate aș fi cedat dacă nu aș fi căutat să fiu sinceră cu mine de la început. Cuvântul ”căutat” e cheie aici. Sinceritatea cu noi înșine nu vine așa, cu una cu două. Impulsul e de a fugi, de a reacționa, nu de a analiza, de a întreba. Așa că sinceritatea cu noi înșine e un obicei ce necesită dezvoltare, practică, și comoditate cu ce nu vrem să recunoaștem din prima. 🙂

E confortabil să ne mințim, dar … ce e ascuns în noi își va găsi mereu drumul la liman. Și dacă nu suntem în stare să-i înfruntăm pe ei, demonii minciunicilor, o să ne fie greu să ne dăm seama mai apoi .. cine suntem, de fapt, noi? A fi sinceri cu noi înseamnă să ne zguduim lumea bine de tot, dar fără a ne face rău. Pur și simplu a o răsturna un pic, pentru ca mărunțișul să cadă. Și ce curat se simte după 🙂

Anunțuri

4 comentarii

  1. Una dintre cele mai grele și mai importante lecții, îmi pare bine că te-ai pus așa față în față cu tine. Și da, e un proces și un act de voință și decizie, cel mai adesea. Întotdeauna am crezut că nu putem fi sinceri cu ceilalți, dacă nici măcar cu noi nu suntem.

    Iar chestia asta cu jobul bine plătit vs job nu atât de bine plătit dar cu alte satisfacții am întors-o și eu pe toate părțile. E ușor să cedezi presiunii sociale, chiar dacă uneori ,,îți vrea binele” 🙂 Până la urmă tu ești singura care poți să știi ce înseamnă bine pentru tine și ce te-ar face să te simți împlinită în viață. Dar na, e un proces acolo și e greu să te privești onest în ochi și să îți asumi pe bune deciziile luate 🙂 Eu te îmbrațișez așa virtual și-s mândră de tine, na 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s