Nu știu ce titlu să pun ca să nu includ cuvântul ”Everest”

Așa. După cum unii din voi (stalker-ii meeeei) mă mai urmăresc pe Medium, unde scriu în engleză, ați observat că acolo mai povestesc despre câte un film sau două. Dar o să fac asta și aici, reluând un obicei vechi în care vă mai spuneam impresiile mele amatoare asupra filmelor în cauză. Însă nu vreau să discut doar filmul, să vă spun despre ce e vorba și atât. Aș dori să explorez puțin câteva întrebări pe care, poate, le ridică, sau să vă spun niște lucruri mai interesante măcar. Sunt o fană a cinema-ului, recunosc, îmi place să dau un ban pentru un film, făcut de Hollywood sau nu, și să trăiesc experiența cinematografică. Mă uit la multe filme și acasă, dar îmi place deopotrivă să mă duc și la cinema.

Bun! Ieri am fost să văd filmul ”Everest” (nu IMAX, doar 3D). Puteți să vă opriți aici dacă nu vă plac spoiler-ele. 🙂 Și dacă n-ați auzit până acum de Baltasaur Kormákur (islandez), care e rezigorul acestui film, veți ști pe viitor. Povestea e inspirată dintr-o întâmplare reală, o tragedie, mai bine zis, petrecută în 1996 într-una din expedițiile lui Rob Hall, cauzată de o furtună devastatoare. Sunt mai multe cărți pe acest subiect, destul de controversate, aș zice, pentru că fiecare desenează o parte diferită a cubului. Dar cubul e doar unul. Și cred că acest film reușește să lege frumos povestea, astfel încât întrebările de la sfârșit să nu se concentreze pe ”a cui e vina?”, ci pe introspecție, poate, forța naturii, ambiția umană și forțele nebănuite ale puterii voinței. 

everest_ver4_xlg

Nu este un film obișnuit pentru că nu urmează neapărat ordinea logică a evenimentelor, acum punct culminant, acum deznodământ, acum acțiune, acum umor. Acțiunea se întruchipează în efectiv urcatul pe munte, în cadre filmate îndeaproape asupra alpiniștilor și a costumelor lor, a cum fac fiecare pas, și mai apoi în provocările pe care le întâmpină la coborâre, momente de panică și luare de decizii, ca până la urmă ultima ”acțiune”, ultima dramă … să fie moartea însăși. Mi-ar fi plăcut să văd un pic mai mult din motivația fiecărui expediționist, să văd ce s-a întâmplat până la urmă cu tuburile de oxigen care lipseau la Piscul Sudic, să observ mai bine efortul de a urca, nu doar de a coborî … dar în orice caz, per ansamblu, e un film bine realizat, cu niște cadre spectaculoase, dramatic și emoțional chiar. Clar e ceva diferit și, iubitori de munți sau nu, cred că poate rezona cu spiritul ”muntenesc” din noi. 🙂

Dacă m-a făcut să vreau să urc pe Everest? Nu. Aș fi mulțumită să-l admir de la tabăra de bază, la câteva mii de metri. :)) Mie îmi ajunge. Ăla e muntele meu. Însă am citit enorm de multe comentarii (la diverse articole, postări pe Facebook – pentru că m-am documentat un pic ca să scriu această postare) cu oameni care s-au simțit inspirați de acest film, atât de mult încât să se ambiționeze să încerce și ei mamutul muntos. Imaginile create sunt deosebite și transmit pe deplin ideea micimii umane în comparație cu grandiozitatea neînduplecatului Everest. Nu a fost nevoie de aer rarefiat să ni se întretaie respirația. 🙂 Așadar nu e greu de înțeles de ce unora le-a aprins sau reaprins o îndârjire sau un vis.

Și dacă tot sunt la partea cu munții, vă zic că filmul a fost filmat desigur în mai multe locuri: Dolomiții Italiei, studio-urile din Anglia, dar și în Nepal! Actorii au trecut prin condiții dure ca să intre în pielea personajelor, însă chiar dacă e un film despre Everest, nu a fost filmat la 8 872 de metri. Nu fiți dezamăgiți, e cam imposibil de realizat, pentru că împrejurările nu sunt prielnice pentru a face asta (cel puțin nu încă). Elicopterele abia ajung la asemenea altitudini, și dacă dați click pe link, veți afla de ce e așa de greu. Așa că actorii noștri au stat la Baza 1, sau ”Base Camp”, cea sudică, din Nepal (mai e una în Tibet), la aproape 5500 metri și au zburat cu elicopterul unde au putut, au filmat, au revenit și tot așa. În plus, în studio-uri s-au replicat temperaturile și condițiile meteo de pe munte, astfel încât experiența actorilor să pară cât mai reală. Pentru cei care ați văzut filmul, nu cred că vi s-a părut că se cam prefăceau oamenii. Într-o anumită măsură, chiar treceau prin senzații autentice! Unul din cei care au decis cât de mult ”vor suferi” actorii este chiar unul supraviețuitorii expediției din 1966, David Breashears, care a și co-produs acest film – și dacă citiți interviul, o să aflați și alte lucruri mai curioase:).

Câte beneficii au nepalezii de pe urma acestui film sau cât de mult le ajută pe familiile de șerpași care furnizează servicii pentru ”clienți” … eh 🙂 Dar măcar au un fond de donații pentru dezastrele de la cutremurul nepalez. Și actorii nepalezi s-au bucurat și ei săracii de o mică recunoaștere acolo, dar au și trăit o experiență constructivă (puteți citi interviul în Nepali Times). 🙂

AA44_D022_00528R_2040.0

La sfârșit, și poate inclusiv în timpul filmului, una din cele mai frecvente întrebări care se ivesc este: De ce? De ce ar face oamenii asta? Ce-i împinge să-și riște viața pentru 1 minut pe vârful cel mai înalt din lume? Unii ar răspunde că e ideea de a cuceri ceva, idealul de a te prezenta în fața unei provocări pe care nu mulți o acceptă – deci cumva să fii în topul 1% din cei 1% care urcă munți în această lume. Unii vor să se autodepășească, să învingă bestia, să se dovedească pe sine. Sau ”Because it is there!” Și câteodată … nu ai un răspuns la această întrebare. Motivația umană e un factor ciudat, un mecanism imprevizibil care mereu te poate surprinde. Ai fi zis că dorința animalică de supraviețuire la 8800 de metri l-ar fi împins pe Rob să nu-l ajute pe Doug să atingă vârful, ci să insiste să se întoarcă în siguranță. Că mila n-ar fi avut ce căuta acolo. Totuși, uneori există niște forțe lăuntrice pe care cred că nici noi nu le putem înțelege cum trebuie. 🙂

Pe o scară de la 1 la 10, cu zecimale de 0,5 (de la 1 la 10 mi se pare prea larg spectrul, din punctul meu de vedere există o diferență între un film de 8,5 și 9, să zicem), aș considera filmul de 7,5. Pe imdb i-am dat 8, pentru că nici de 7 nu e, așa că 7,5 e chiar potrivit. Sunt curioasă dacă v-a plăcut sau dacă v-a generat anumite emoții. Dacă nu l-ați văzut încă, eu una îl recomand ca pe un film foarte realist și autentic, și de vă plac munții și drumețiile și zăpada, cu atât mai mult. Fortune zice chiar că filmul ne poate învăța câte ceva despre leadership. 🙂

”-It hurts. It’s dangerous. I gotta ask the question, you know I do. Why?

Because it is there.

”For the rest of your life you’ll be the guy who got to the top of Everest.”

„There is competition between every person and this mountain. The last word always belongs to the mountain.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s