De ce ar trebui să traducem Cireșarii

Știți cine m-a îmbiat la lectură când eram mică? Mama. După ce am învățat singură să citesc, mama mi-a tot recomandat cărți apropiate vârstei, în afara programei școlare. Tot ea mi-a spus într-o zi să încerc Cireșarii, că o să-mi placă. Zicea că o să merg în excursii cu ei, că o să dezlegăm enigme împreună și că o să învăț să văd în profunzime. Eh, nu știa mama că n-o să-mi placă Cireșarii. Îți plac ciupercile, poate, sau o jachetă. Pe Cireșari, însă, îi iubești. Îi iubești etern, neîndoit, reîndrăgostindu-te la fiecare citire.

”-Stai! Încă n-ai voie să faci focul!

-De ce? Se miră Lucia.

-Oooofff! Suflet rece de savant! Nu înțelegi, nu simți că focul n-are nici un farmec dacă nu-l aprinzi atunci când începe să te ia cu fiori întunericul, când încep să licărească stelele și să arunce scântei pentru ațâțat, când îl așteaptă toți cu ochii dornici de fum…!

-Sssst! opri Dani poezia Mariei. Lasă coțofana aia în pace și mai bine ascultă mierla.”

I-am citit pe Cireșari de vreo cinci ori până acum și nu m-am săturat. O dată la doi ani, fac această rutină. Mă reîntorc în copilărie, și în pragul vârstei maturității… Și ca de fiecare dată când descoperi ceva frumos, nu întotdeauna vrei să-l ții pentru tine. Uneori parcă ai vrea să-l arăți lumii întregi, să îngenunchieze la minunea înfățișată. De aproape 15 ani de când am citit prima dată Cireșarii, mereu m-am întrebat dacă au fost traduși. De ce să nu știe și alți cititori străini despre ei?

”-Nesuferitule! Să-ți fie rușine! Dacă-ți mai prind o dată jigodia îi tai coada și ți-o lipesc ție la spate…

(Tic) Îi spuse lui Țombi cu calmul său de zile mari:

-Am avut odată o soră…Dar s-a dus repede la dracu! Hai, Țombi!

-Mișelule!

-Ciumafaie!

-Stereotipule!

-Burbalabando!

-Ce-ai spus?

-Ce te interesează? Tu nu m-ai făcut stereotip? Am și eu dreptul să spun ce-mi trece prin gând.”

În 2015, aproape la 60 de ani de la publicarea lor (primul volum a apărut în 1956!!!), nici una din cele cinci cărți ale seriei nu a fost tradusă. Ridic această problemă deoarece cred că avem ceva de arătat literaturii mondiale prin Cireșari. Constantin Chiriță creează niște personaje inteligente, in-te-li-gen-te! Nu știu dacă am întâlnit atât de des în literatură (cel puțin în cea românească) abordări de cărți pentru tineri cu caractere care pot fi luate exemplu, care inspiră valori curate! Deși Constantin Chiriță a scris în perioada comunismului, aventurile ștrengarilor depășesc cu mult gust și farmec orice stereotip care ar putea ieși din această origine. Multe cărți scrise în vremea comunismului sunt sumbre și lipsite de speranță (cum a devenit Herta Muller aclamată pentru romanele sale create din acest izvor), însă Cireșarii sunt altfel!

Victor, băiatul inteligent, Tic, șmecherul, dar atât de deșteptul, Lucia, sportivă și calculată, Ursu, atletic și blând, Maria, visătoare și romantică, Dan, dârz și cu un umor grozav, și Ionel, băiatul care în final distruge prejudecata de ”băiat al directorului”  ! Ce cărți cu vampiri sau monștri… uitați aici suflete vii, la fel de misterioase și eroice – care trec prin experiențe ingenios închipuite de Constantin Chiriță. Sunt misiuni inedite, care te țin cu sufletul la gură și-ți duc mintea pe plaiurile imaginației, unde binele învinge mereu și prietenia sinceră prevalează.

”-Știi de cât timp nu s-a câștigat nici un obiect mare? îl întrebă Lucia pe Victor. Dar tot ea răspunse: De aproape o oră și jumătate. Numai mărunțișuri insipide. Ce spui?

(…)

-Am aflat, Lucia. Am descoperit cum se câștigă…Suntem niște netoți…M-am gândit la fel de fel de calcule așa cum a făcut și Tic, după ce l-a văzut pe cozoroc câștigând de câteva ori. M-am gândit la rezistența cuielor, la viteza care trebuie să i se imprime corzii, la timpul cât durează o turație…Prostii…Știi cât de simplu și sigur e sistemul? Îmi vine să îmi dau cu pumnii în cap. Și mai ales când mă gândesc la ce-o să spună Tic…O să ceară să-i dea Ursu cu pumnii în cap…

-De ce mă ții așa? Spune-mi!”

Dacă Cireșarii ar fi traduși și promovați așa cum trebuie, cu o campanie de marketing care să se ridice la valoarea cărților, îmi bag nu o mână, ci un picior în foc că ar ajunge cel puțin la fel de faimoși și iubiți ca Harry Potter. Lumea lor nu e magică, dar e reală, e autentică și poate ajunge în inima oricărui licean care o citește. Pe de altă parte, tot la acest capitol mă întreb: și cum să traduci totuși dialogurile absolut savuroase dintre Tic și Maria? Cum să transmiți rebeliunea rece a Luciei? Știu sigur că eu nu sunt în stare. Dar dacă ar fi să am vreo dorință ascunsă pentru literatura românească…. este ca o mână de traducători buni și marketer-i, printr-o finanțare considerabilă, să-i facă pe Cireșari cunoscuți.

”Dacă nu vor intra toți lupii în bordeiul care brusc li se oferea..? Dar la întrebarea asta se răspundea foarte greu..Era hotărâtor un amănunt: câți lupi vor rămâne afară? Dacă va rămâne unul sau doi…cireșarii vor ieși. Mai întâi Victor, înarmat cu cuțitul găsit de Ursu. Apoi Ionel și Dan, cu bețele de la schiuri ca niște sulițe. Apoi Maria și Lucia, înarmate și ele cu bețe. La orice atac trebuiau să-și pună în față bețele și să le îndrepte spre abdomenul fiarelor. Și Tic? Tic avea un rol special. El trebuia să-l aprovizioneze pe Ursu cu schiuri pentru a propti ușa de nuiele și a o face de neclintit. Eliberarea lui Ursu depindea de iuțeala cu care îl va ajuta ciufuliciul.”

Am aceeași dorință și pentru Rodica Ojog-Brașoveanu, dar asta e o altă poveste care poate merită spusă altă dată. Azi însă doresc să-i reamintesc pe Cireșari, care și ei sunt copiii literaturii românești, nu doar Nică, nu doar Medelenii, nu doar Lizuca. Copiii care devin tineri, cu care crești, alături de care râzi în hohote și plângi tot așa, când Cireșarii nu mai sunt în carte … ci intră în sufletul nostru. Nu știu cât de Cireșari sunteți voi, dar eu sunt o Cireșară până la cer și înapoi, o expresie pe care tot când eram mică o ziceam …cam cât să exprim ce mult ador ceva.

Și așa mă tot întrebam, deci, de ce să nu pornească Cireșarii într-o nouă aventură, peste hotare?

”-Oare ne vom mai întâlni vreodată? Întrebă prichindelul. Și cum ne vom uita unii la alții?

-Nu știu dacă ne vom mai întâlni. Dar ne vom uita unii la alții prin ceea ce vom fi atunci.

-Nu se poate! Ne vom uita prin ceea ce am fost. (…)

-Dar amintirile, Ionel? Amintirile oare vor rămâne ca o imagine fără gust, fără forme, fără culori?

-Nu știu…Uneori mi se pare că toți creștem, fără să ne dăm seama, din amintiri.”

Anunțuri

4 comentarii

  1. Mereu m-am întrebat de ce nu sunt mai populari pe listele de lectură recomandate copiilor la noi în țară, în primul rând. Nici nu cred că sunt puși în programa școlară (?). De ce, de ceeee?! I-am iubit și eu din tot sufletul (cu Ionel a fost mai greu 😛 ) și i-am recitit de câteva ori.
    Pe lângă toate valorile frumoase pe care le ilustrează, e factorul amintit de tine: personaje inteligente. Și nu doar personajele, ci și scenariul în sine te provoacă, cauți rezolvarea problemelor și explorezi alături de Cireșari.

    Poate titlul nu e cel mai inspirat, deși odată ce ai citit cărțile ți se pare perfect. Îmi amintesc că aveam impresia, când ni s-a recomandat ca lectură pe timpul vacanței de vară, că IAR vom citi despre țărani (cireșari –> livezi –> mediul rural etc).

    Anca, sper să ți (ni) se îndeplinească dorința, perfect de acord că merită să fie traduși și, cu o strategie bună de marketing, ar prinde bine la copii-adolescenți 🙂

    1. Nu draga mea, nu sunt puși în programa școlară.. de aceea eu i-am citit în afara programei, la recomandarea mamei:) Haha, și mie cu Ionel a fost mai greu 😀 😀
      Mie titlul mi s-a părut mereu adecvat, dar poate pentru că pe mine m-a dus imediat cu gândul la cireși, la florile de cireș, la ceva fin, primăvăratic, și nu neapărat rural – cred că și mama a avut o influență, ce-i drept. 😀
      Eu o să-mi păstrez ideea în gând și dacă nici în următorii 15 ani n-o să fie traduși, dacă voi avea resurse, o să finanțez un astfel de proiect.

  2. Am stat și m-am uitat în reader și încercam să-mi amintesc când am dat follow blogului tău. La un moment dat, după ce am tot zis în minte ”Anca, Anca, Anca?”, mi-am amintit că pe vremea când am început să-l citesc nu se numea așa. Așa e când lipseeeești mult timp dintr-un loc, pierzi etape, dar a fost o regăsire plăcută 🙂

    Inutil să spun că mi s-a făcut pielea de găină citind articolul ăsta. Mi-a plăcut cartea asta până la cer și înapoi și nici nu-mi explic acum de ce am citit-o o singură dată. Îți mulțumesc pentru că știu ce urmează să citesc în viitorul foaaarte apropiat și o să mă implic cu drag în proiectul ăsta de care vorbești, dacă peste ani nu-s încă traduși.

    P.S. Toate bune, sper, o să citesc și mă pun la curent. Bine te-am regăsit!

    1. Draga Ioana! Cat ma bucur si eu sa te regasesc 🙂 Multumesc pentru vizita si da, ar trebui poate sa pun un disclaimer undeva. 😛 Multumesc pentru dorinta initiativei..ce sa zic, vom vedea.
      Eu te-am mai urmarit asa din umbra, success cu SuperBlog 😛 Ai niste articole foarte creative fata de care chiar depui efort. Sper sa fie apreciat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s