Despre munți

Voiam să mai ”heituiesc” un pic azi, dar asta v-ar da semne alarmante de negativism și jur că zilele mele sunt fericite! :)) De aceea mă gândeam să vă zic despre munți, și formele geografice, și cele spirituale (sună șamanist, dar nu-i, JUR).

Scriam pe Facebook că ”în viață nu te oprești niciodată din a urca munți”. Mă refeream la provocări, la greutăți, la ambiții, la a nu sta locului și mărturisesc că îmi place foarte mult asemănarea cu munții. Orice metaforă are o rădăcină în natură, așa că iată rădăcina mea.

Eu nu am fost niciodată un om de munte. Asta e, muntele n-a venit la mine, eu nu m-am dus la el. Fată de oraș, de câmpie, munții pentru mine erau doar poze și mister. Până când am început, în liceu, să mergem în excursii iarna la munte, și apoi în facultate, vara, cu prietenii mei și tot așa. N-am devenit încă ”o munteancă” (munte + Anca eeee? :)))) ) între timp, dar am învățat să apreciez altfel un munte. IMG_0049 Ca în viață, când ai în față o greutate sau un scop, descâlcirea nodului și parcurgerea drumului ”inițiatic”, prâslean (nu există, am inventat) seamănă cu urcatul unui munte. La început nu simți nimic, dar apoi începe să devină mai teribil. Respiri mai greu, te întrebi cât mai ai, îți vine să renunți, îți mai tragi sufletul, nu te lași, îți mai aduni ultimele puteri din străfundurile izvorului vieții, care doar la nevoie apare și în final, miracolul se întâmplă: ajungi în vârf sau în fine, unde voiai, rezolvi nodul gorgan, atingi țelul visat și admiri priveliștea de sus. Și îți schimbi naibii tricoul că ai cam transpirat. Te bați pe umăr că ai reușit și apoi zburzi de fericire la coborâre, căci coborârea e mereu ușoară.

Mă gândeam, însă, că toată viața noastră e un urcat de munți, și ca să-l urci pe următorul trebuie să-l cobori întâi pe cel pe care ești. Unii munți sunt mai greu de parcurs, au văi mai adânci, din care simți că nu mai poți ieși și care nu se mai termină. Senzațiile de renunțare și respirație grea intervin pe alocuri, dar dacă ai condiție fizică și ești obișnuit să urci munții, nu ți se mai pare o povară, ci ajunge să-ți placă. Și atunci, indiferent de munte, ușor de trecut sau nu, obiceiul de a adopta o gândire limpede și un efort susținut devine parte din tine. Unii oameni se plâng că trebuie să urce munții, că e grea viața, că au necazul X și Y. Alții își setează ținte, ambiții, și tot ca niște munți arată și alea. Dar dacă oamenii ar realiza că oricum, de munți nu scapi, poate și-ar schimba un pic abordarea.

Revenind la formele geografice (deși we never really left them…), îmi plac munții foarte mult. Sunt frumoși, puternici, neîmblânziți, maiestuoși, bătrâni, dar cu spirit viu, ce pare tânăr, dacă ar putea vorbi, ne-ar zice vreo două din înțelepciunea lor. Ascund mistere și cred că sunt puși acolo să ne ajute, nu să ne încurce. Să ne ajute să ne depășim limitele, să vedem lumea altfel sau să ne dea liniște. 

Totodată, nu urci un munte nepregătit. Ca și când ai urca un munte pe tocuri. Pregătirea aia, deseori, o reprezintă motivația … că dacă n-ai cort, sac de dormit, lanternă, apă, mâncare, bocanci, un cuțit, chibrituri și chiar companie… e ușor să vrei să te întorci, să-ți bagi .. tocurile! :)) Uneori viața îți pune în față un munte și nu ești pregătit să-l urci. Ce faci? Poți să te catadicsești cu ce prinzi/poți sau poți să încerci să-l urci așa. ”Așa” înseamnă fără un mindset bun, care să te ajute să-l urci. Poți să mai amâni, să încerci să-l ocolești. Dar n-o să te poți sustrage. Așa că hai să privim munții și ca pe niște lucruri frumoase, ca pe daruri ale naturii și ale vieții, și să găsim ce e minunat în ei, nu să ne gândim doar la ce e întunecat, greu, alunecos sau periculos. Să zici zâmbind ”Iată, alt munte!”, nu posac ”Vai de zilele mele, alt munte..!”. La un moment dat obosești, căci nu poți mereu să ai spiritul ăsta de flower power … mountain flower. Și e ok. Doar să avem în minte că, deși am obosit, nu înseamnă că nu mai avem de străbătut alți munți mai încolo.

Și cam așa cu munții …

Cam ambiguu articol, aș zice… de la munții vieții la munții relief. Ideea este că nu poți să nu urci munții. Întrebarea e: cum îi urci?

Anunțuri

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s