Prea multă generozitate

Trecem rapid peste rușinea absenței mele de mii de ani lumină depărtare și îi dăm cu subiectul.

Nu știu dacă asta e o chestie românească sau așa a fost educația mea, aștept să-mi spuneți, dar eu una mă simt prost când oamenii sunt prea generoși cu mine.

De când am plecat de-acasă (am zis plecat, nu fugit, da? e o chestie temporară, de 1 an de zile, mai am 6 luni), mă simt tratată ca o mică prințesă aici. Oamenii din Liban m-au cadorisit până acum în feluri în care nici nu mă așteptam. Nu vă gândiți la efectiv cadouri, dar spre exemplu gesturi mici, în a-mi plăti prânzul sau cina sau consumația de orice fel sau o invitație la film – odată am complimentat eșarfa unei fete și mi-a spus că ”vai, păi dacă vrei ți-o dau ție” (bine asta a fost cam exagerat, ce-i drept, că doar o admiram).

Și pentru toate astea mă simt de parcă datorez ceva acestor oameni și jur că ei nici nu se gândesc la asta sau să-mi scoată ochii. Eu, femeie independentă (cu câteva excepții notabile, desigur, ale unor oameni faini care m-au ajutat în momente cheie ale vieții), sunt obișnuită să-mi plătesc pentru tot ce am, nu prea accept ca alții ”să-mi facă cinste”, mă simt prost – nu știu de ce, probabil pentru că vreau să arăt că nu depind de alții?

Aici, dacă refuz, libanezii se simt jigniți. Deseori a trebuit să-mi astâmpăr ochii să nu mi se dea peste cap, dar de cele mai multe ori să știți că nu am avut de ales decât să accept, că altfel chiar se supărau. Și mie nu prea îmi place să iau de la alții dacă nu am plătit pentru acel lucru. Dar lor nici că le pasă, ei vor să-mi ofere mie X și Y și cu asta, basta, nici o discuție, Anca, ce tot vociferezi atât?!

Sarah's birthday

E oare societatea consumeristă, societatea banului de vină sau cultura românească, unde românii nu-s cei mai generoși oameni de pe planetă? Am întâlnit oameni generoși în România, nu zic, dar n-aș pune-o neapărat ca și calitate a mioriticilor noștri. Cu bagajul acesta am venit eu în Liban și în loc să mă simt bine, trec prin stări inconfortabile pentru că oamenii îmi oferă lucruri fără să aștepte ceva în schimb, și nu se opresc.

Culmea e că eu nu am nici o problemă să plătesc pentru alții sau să fac gesturi sincere, când am putut, mereu am ajutat. Și atunci, mă întreb, de unde discrepanța? Uneori mă simt la limita umilinței, deși știu că libanezii n-au tendința asta, și sunt buni la suflet, o fac din inimă. Totuși câteodată mă gândesc că parcă au milă față de mine pentru că sunt româncă și n-am bani, cumva așa că ”știm că nu are și nu se descurcă, hai să o ajutăm”. Și e un lucru rău? Nu.

Dar atunci de ce dracu sunt așa de mândră și mi-e greu să accept?

Anunțuri

4 comentarii

  1. Să știi că și eu am problema asta, în a accepta daruri de la alții, chiar și atunci când știu că nu se așteaptă la nimic în schimb. O fi faptul că nu îmi place să mă simt datoare, mai ales dacă nu știu când și cum aș putea să mă revanșez.

    În situația ta… te-ai gândit că poate ești și tratată ca oaspete de onoare pe-acolo? 🙂 Adică, uite, de exemplu, când venea frate-mio prin Cluj, o dată pe an, pe perioada în care stătea aici (2 săptămâni – 2 luni, nu conta), era marele nostru răsfățat. Și, la fel, cu toate protestele lui, el nu cheltuia nimic, chiar se amuza uneori că vine la Cluj și rămâne cu banii în buzunar.
    Cumva vrei ca omul care îți vine în vizită să se simtă bine, fără grijile financiare. Tu îl inviți undeva sau să faceți ceva și vrei să se bucure de experiență ca fiind una pe care tu i-ai oferit-o. E ceva frumos – atât timp cât nu te aștepți la nimic în schimb.

    Nu știu care sunt diferențele între nivelurile de trai de aici și acolo. Tind să cred că românii, din necesitate, se uită la fiecare bănuț. De-asta aici, oamenii cu bun-simț își plătesc propria consumație întotdeauna – tocmai pentru că știm că, vorba aia, la toți ni-i greu :))

    1. Hello, colorblissuco, mulțam de comment 😀 Da, și eu stau să mă gândesc exact la ce-ai scris în ultimul paragraf – că e posibil să fie background de nație, eu fiind obișnuită să apreciez bogăția, dacă o am, sau să trăiesc cu sărăcia, când e. Dar aici nivelul de trai (din clasa de mijloc în sus) e mult mai mare decât în RO. Adică în RO nu-ți permiți, poate, să mănânci în fiecare zi în oraș sau să mergi la salon etc. etc. Aici sunt pe ordinea de zi… Cumva așa. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s