Oameni cu luminiță

Îmi plac oamenii cu luminițe. 🙂 Nu ăia care au cununi de licurici, dar cei care au o scânteie în ochi, o energie debordantă, un zvâc! 

Nu știu cum se face că unii o au și alții nu, deși vreau să cred că toți dețin o flacără acolo în ei, ori stinsă ori neaprinsă, dar îmi plac oamenii care cred în ceva, care luptă pentru ceva, care au un scop nobil, care mișcă, cei care sunt VII. Nu că ceilalți nu mi-ar plăcea sau ar fi inerți, însă una e să trăiești viața, viața asta să o guști din plin, și alta doar să supraviețuiești, după cum zicea cineva.

Unul din lucrurile care îmi plac pe această lume e să încurajez oamenii, mai ales dacă au focul ăla de care zic. Îmi place să-i ascult cum vorbesc, să mă uit la fața lor când se exprimă, să-i văd cum vibrează de pasiune, cum li se măresc ochii de drag. Să văd că au o idee sau un țel, o ambiție. Și că muncesc pentru ea.

Poate că nu sunt în stare să-i ajut mai mult (momentan), și poate le dau doar speranțe-n zadar, însă îi prefer pe ei, față de cei care sunt deja storși de societatea în care trăim, cei care nu mai au sclipiri de nici un fel, nici o energie, speranță… Așa îmi alimentez și eu combustia interioară 🙂 Și ce senzație faină!

Flamenco Woman fine art dance oil painting

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s