Despre ceva și apoi ceva diferit, dar același

Unul din lucrurile pe care vreau să le schimb la mine și am început-o de ceva vreme, este să fiu mai puțin materialistă.

Da, știu la ce vă gândiți, you selfish bitch, dar nu e genul ăla de materialism, ci pur și simplu ”iubirea pentru obiecte/lucruri” etc. O iubire platonică și fizică, după caz (haine, cărți, bijuterii, laptop etc.) Dacă înainte îmi pierdeam ceva sau stricam sau, mai rău, mi-l strica cineva, disperam, urlam, mă supăram, mă enervam și toate celelalte stări umane care nu duc la nimic bun.

Și ce mă gândeam eu, analizându-mi reacțiile penibiluțe, că nu mai merge așa. În fond, e un lucru pierdut, stricat, risipit ș.a.m.d și dacă poate fi reparat – bine, dacă nu, de ce să pierd timpul plângându-mi de milă? Sau plângându-mi de nervi, mai bine zis, că nervișorii mei sunt așa ca niște manticori, gata să-mi străpungă tâmplele când depășesc limita.

Astfel că am făcut ceva extraordinar ca să nu mai fiu așa: AM DECIS! Wow, supertare, nemaipomenit, ex-tra-or-di-nar! Da, frății, am luat pur și simplu o decizie, this is what it takes: să nu mai pun la suflet lucrurile materiale. Dacă se rupe ceva, se rupe, dacă îl pierd, pierdut este și dacă pot să repar, desigur, voi repara, altfel, noi să fim sănătoși, că ce-i în inimă-i mai important. Nu a fost nici ușor, nici greu. Pur și simplu când m-am aflat în respectivul moment, fie am căutat o soluție, fie am acceptat cu seninătate situația.

Și ce schimbare! Chiar și cei din jur care, dacă îmi stricau ceva sau spărgeau sau orice, și îmi ziceau ”știi, sper să nu te superi, dar…” au fost plăcut surprinși că nu mă mai supăram și eu mă simțeam bine, recunosc, văzându-le reacția. Incredibil, un om nu se supără dacă îi strici ceva! Normal că nimeni nu intenționează, ce naiba, să fie neîndemânatic sau să aibă ghinion. Se întâmplă, nu-i bai, asta e, trecem peste, de ce să aruncăm o ancoră dacă nu e nevoie?

ÎNSĂ … și aici vine partea confuză din titlu, cu ceva diferit, dar același, cum mă aflu zilele acestea la Sibiu, am experimentat partea asta de ”ne-materialism” altfel. Timp de 22 de ani (da, am 22 de ani) am venit la Sibiu, la apartamentul bunicilor mei, în același loc, aceleași împrejurări etc etc. Și acum am găsit totul schimbat – au tăiat copacii, au făcut drum asfaltat, au eliminat gardul viu, băncile, tot.. și recunosc că am avut un șoc.

Adevărul e că arată frumos, desigur, dar parcă nu mai îmi ”poartă” pașii sau amprentele de când eram copil mai ales. Am fost surprinsă de gândurile care mi-au trecut prin cap când am văzut lucrurile fiind diferite acum… și mi-e mai greu să accept această schimbare. Mi-am tot pus întrebarea de ce e așa dificil să ”let go” și cred că e deoarece am foarte multe amintiri dragi de când eram copilă mai ales, și îmi petreceam verile la Sibiu. Fiecare an parcarea și copacii și băncile și gardul viu ascundeau o părticică din mine și bunicii mei. Și astăzi toate lucrurile acelea au dispărut – pentru unele mai frumoase, dar care nu mai înseamnă nimic pentru mine.
Apartamentul, în schimb, păstrează (deși s-a mai modernizat între timp) confortul și blândețea ”casei bunicilor”. Mi-e așa drag acest apartament mare, nu aveți idee … pereții, canapelele, fotografiile, tot.

Mi se pare tare interesant (și un pic prostesc, ce-i drept) că oamenii se atașează mult de lucruri și locuri… iar eu fiind o fire tare independentă, de aceea încerc să mă detașez, ca să nu sufăr dacă le pierd, însă ce faci cu amintirile, care sunt acolo încă și nu pot dispărea doar așa, că pocnești din degete? Astăzi am învățat că nu ai ce face decât să le cauți înăuntrul tău, pentru că afară nimic nu rămâne, până la urmă, oricât ai spera, la fel.

1521551_689155411107519_994369542_n

Anunțuri

2 comentarii

  1. Ne atasam de lucruri, devin o parte din noi, si, de cele mai multe ori, dureros, ramanem doar cu amintirea lor. Cunosc sentimentele incercate de tine !
    Ca un exemplu, mi-a fost foarte greu sa ma obisnuiesc cu ideea (si imaginea) casei bunicilor daramata… Atatea amintiri ale copilariei s-au dus, nu mai erau lucruri palpabile, tangibile, doar amintirea a ceea ce a fost candva… si poze (putine, din pacate) !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s