La imperfect și poate prezent

Ședeam eu zilele trecute în tihnă (vedeți ce început de thriller am băgat? ay ay) și mă gândeam la blogul meu minunat, care, recunosc, nu mai e atât de minunat de la o vreme. Două lucruri s-au pierdut între timp: activitatea mea aproape constantă și cea mai masculină umoare umană evăr: umorul.

Obișnuiam să fiu amuzantă, să râd de să-mi crape fața la propriile mele articole. Acuma e așa … hihi … . Culmea e că râd enorm de mult în viața reală, dacă nu mă sparg în fața ecranului, sigur mi se lăbărțează maxilarul în grupurile din care fac parte și mai și plâng uneori, tot de râs. Și pe măsură ce tocmai am scris asta, mi-am dat seama de fapt că ar trebui să vă avertizez să nu interpretați pornografic rândurile anterioare. Deși poate-i prea târziu.

În orice caz, ați înțeles ideea: nu știu ce se-ntâmplă că nu mai râd nici pereții la ce scriu. Și când scriam, apăi fraților, li se cutremurau burdihanele. Oricum, m-am mai gândit la ceva: acum că am găsit diagnosticul, nu e cazul să mă mai plâng, nu ? Mai ales că urăsc să mă plâng și să nu fac nimic în privințele care mă deranjează (la nivel personal, cel puțin, căci hey, schimbarea cică începe cu noi).

Acestea fiind zise și cenușa turnată-n cap … vă anunț că nu mă las! Derulez o campanie de recuperare a umorului și am speranțe mari că îl voi găsi în curând și în lumea rece a virtualului, căci doar umorul e reșoul meu aici. Nu faceți publicitate campaniei, vă rog, căci umorul meu nu e atât de exhibiționist. O să mă descurc singură și o să lupt precum Xena ca să mă-ncălzesc pe blog. WWWUaahahhahaha!

Anunțuri

1 comentariu

  1. Esti o mare figura :)) Eu una am ras, nu stiu altii, na.
    Oricum, faptul ca razi in viata de zi cu zi e ceea ce conteaza cu adevarat. (chiar nu m-am gandit la pornosaguri – oare imi pierd gandirea perversa? :)) ) Abilitatile de a transpune asta si in scris ti le recuperezi tu (ai inceput bine 😛 ). Cred ca e ca mersul pe bicicleta 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s