Retrospectivă miscellaneousiană 2011 și mai încolo – partea I

Bineînțeles că asemeni sfârșitului oricărui an, nu lipsesc de pe lista celor care stau și analizează ”que paso” în intervalul ce-a trecut. Această retrospectivă o voi face în mai multe părți, pentru că unele vor fi personale și complexe, iar celelalte legate de blog. 🙂

Acestea fiind zise, n-o să mă uit în spate la anul ce a trecut, ci la cei 20 de ani care au trecut, dar o să pun accent pe 2011. 🙂 Pentru că deși nu am consemnat pe blog, am împlinit în 11.11.2011 vârsta de 20 de ani. Și cumva e o vârstă simbolică pentru aceste numere, așa că să vedem, Viață miscellaneousiană – Scurtă istorie. 😀 ( aveți ocazia să aflați, poate, lucruri despre mine pe care nu le știați :), deși vă avertizez că este un articol lung, dar pun și ceva poze, ca să nu vă supărați )

M-am născut în 11.11.1991, în Timișoara, frumos oraș. Copilăria mea a fost plină de minunății, cu povești, zâne, castele, eroi și desene animate. Copilărie ce o port cu drag în suflet și sper să n-o pierd niciodată.
Până la 2 ani nu am vorbit decât limba maghiară, pentru că am fost crescută de străbunica mea.
Părinții mei au fost destul de săraci ( și o spun asta fără absolut nici o rușine ) când eram eu mică și țin minte că deseori mâncam pâine cu margarină și cu sare, că nu aveam altceva.

Tata, deși era de profesie inginer, nu își găsise de lucru în oraș și făcea naveta cu motocicleta până la Drobeta Turnu-Severin, unde era profesor de matematică.
În această perioadă mi-am dat seama că sunt un copil precoce și că am o memorie incredibilă, fără să vreau. Am fost uitată la grădiniță ( neînțelegeri ) și femeii de serviciu i s-a făcut milă de mine și s-a oferit să mă ducă acasă, deși mă întrebase unde stau și eu n-am știut să-i spun. Totuși, eu am ghidat-o pe străzi și într-un final am reușit. Nu mi-am amintit acest incident atunci, pentru că eram prea mică, dar a revenit în capul meu câțiva ani mai târziu și m-am mirat că îmi pot aminti asemenea detalii. Pe-atunci mama era însărcinată cu sora mea, așa că în 1994 am avut un alt copil în casă cu care să împart jucăriile.

 

Lucru care mi-a displăcut total. Eu îmi conservasem jucăriile și agrafele și tot ce-aveam mai bun și știam să mă joc cu ele. Apoi venea soră-mea și mi le distrugea. 🙂 Acum înțeleg că nu știa ce făcea, dar la 5 ani nu eram atât de tolerantă. Ascundeam jucăriile și mințeam, apoi eram pedepsită de ai mei că sunt rea. Da, da, de mică am fost malefică. 😛 Am avut mobilă de Barbie și un vapor pe care-l consideram Titanic ( era foarte mare ) și tot felul de jucării. Eh, s-au dus. E greu să fii fratele mai mare și am suferit destul de mult în acei ani, pentru că sora mea, fiind mai mică, necesita mai multă grijă sau atenție, dar eu nu pricepeam asta și deseori mă supăram și simțeam că sunt nedreptățită.

Ah, daaa … dreptatea. Încă de mică am fost așa o justițiară drăguță cu cârlionți, aveam un spirit de a-i apăra pe alții de necrezut sau de a mă răzbuna, mă rog. :)) La grădiniță uram fetele pentru că erau proaste și prost-crescute :D, dar eram prietenă nevoie mare cu băieții, doar cu ei mă jucam. Și cu alte două fete ciudate, e drept. Sunt și acum prietenă cu ei, tot nevoie mare, am prieteni buni băieți!

La bunici era raiul meu. Casa bunicilor mei era tot ce puteam visa, o casă mare, cu camere înalte, cu paturi odihnitoare, o casă în care bunica gătea ca Dumnezeu. Casă în care am crescut cu ”hinta palinta” pe verandă, cu pisici și căței, ergo dragostea pentru animale, locul în care mergeam în pădure ( aveam o pădure lângă noi ) și cântam de nu mă țineau plămânii și plimbam câinele nostru lup și adunam flori pentru bunica. Bunica.. ce ne făcea clătite și mie-mi zicea Anca clătita, căci așa mult îmi plăceau. Și ne făcea hamburger-i cum numai ea știa. 🙂 Era mai mult decât în povești. Nu doar că ne învăța zicale, horoscop și tot felul de lucruri de-acestea ”din bătrâni”. De-aici, ”ochii negri drăgălași, niciodată să nu-i lași”. Adică ai mei.
Totodată, bunica mea era o femeie elegantă și când am crescut mai mari, ne tot zicea diverse trucuri de înfrumusețare, mie și surorii mele. Până atunci, când aveam ocazia, îi luam cerceii, broșele, pantofii cu toc și le încercam pe toate. Și nu se supăra, căci era bunica.

Bunicii aveau grădină și tot ce mâncam la ei era natural, ca să nu mai vorbesc de laptele adus special pentru noi de la vaca din vecini. De-atunci îmi place laptele nevoie mare și străbunica mea m-a învățat cafea cu lapte și gris cu lapte și să înmoi pâine cu unt tăiată ”cotonac” și să mănânc așa. Multe obiceiuri mi-au rămas de când eram mică … Însă de-atunci am probleme cu carnea, căci țin minte că am vomitat odată de la jumări și sunt foarte pretențioasă la ce mănânc, mai ales la ce conține grăsimi. Și da, șuncă și astfel de grozăvii n-au mai trecut prin stomacul meu de-atunci.

Dar mai aveam niște bunici care erau raiul meu. 🙂 Bunicii de la Sibiu! În fiecare vară de când m-am născut am mers acolo în vacanță. Nu exista vară fără Sibiu, punct. Buni făcea niște prăjituri de mă lingeam pe degete și bineînțeles, aidoma celeilalte bunici, gătea ca nu știu ce! Aici aveam copii cu care mă jucam toată ziua, toți mă știau ca Ancuța din Timișoara, eram faimoasă printre vecini, lumea îmi admira cumințenia, drăgălășenia, tot ce puteai să vezi la un copil bine crescut. Îmi plăcea să petrec timpul și cu verii mei, ne jucam Monopoly și Remi, pentru că nu părinții m-au învățat jocuri, ci bunicii ( din ambele părți ) și îl ironizam pe bunu, săracu. Împreună eram cam răi. Și în fiecare an mergeam în Dumbravă ( grădina zoologică ) și prin parcul Sub Arini. Ca să nu mai zic de entuziasmul care mă cuprindea de fiecare dată când călătoream cu trenul, era o nebunie totală.

Și apoi, la 6 ani, am avut meningită și am crezut că lumea mea se va sfârși.

P.S. Continuarea în partea a II-a. 🙂

Anunțuri

5 comentarii

  1. Ce frumos, Misce. Ma bucur ca ai bunici pe care ii indragesti, cred ca ei, bunicii, au potentialul de a fi asimilati unei lumi de basm, in sufletul unui copil. Iar Sibiul e probabil un loc prielnic pentru o copilarie frumoasa 😛

  2. „Tata […] făcea naveta cu motocicleta până la Drobeta Turnu-Severin…”
    Distanta fiind de vreo 200 km, presupun ca nu era „naveta” propriu-zisa, zilnica, ci…? (saptamanala? lunara?)

    „Casa bunicilor mei […] aveam o pădure lângă noi…”
    Casa „celorlalti” bunici era la Sibiu; casa „acestor” bunici UNDE era? In Timisoara?

  3. Daa, bine gandit finalul articolului, asa dramatic ca sa nu ne putem abtine sa citim si continuarea 🙂
    Foarte draguta copilarie! Cred ca si eu as fi avut probleme cu sora-mea, dar e mult prea mare diferenta de varsta, asa ca am fost eu cat de cat intelegatoare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s