Retrospectivă miscellaneousiană 2011 și mai încolo – partea a IV-a, final

Iar acum … anul 2011, at last. Anul pe care îl așteptam să fie cel mai grozav an de până acum. Hmmm … să zicem că a fost. 😀 Nici nu știu cu ce să încep … mi-e greu 😛 Dar o să fac și 2011 in Best Photographs, cum m-am învățat de anul trecut să fac, deci 2 în 1.

Să vedem, totuși. 2011 a fost împărțit în AIESEC și școală/prieteni/viață socială etc. O să vedeți de ce așa.
Am început anul cu sesiunea, prima mea sesiune. După cum știți eu nu am intrat la fără taxă și prin urmare n-aveam nici bursă. Mna .. situația s-a schimbat, am reușit să am bursă în semestrul 2, am fost tare fericită. 😀

Am participat, prin februarie, la prima conferință AIESEC, LMS, Local Motivational Seminar. Am înțeles mai bine despre ce este această organizație și am pornit cu o energie pozitivă de la Poieni Strâmbu, unde am fost. Apoi s-a întâmplat AIESEC 18, sărbătorirea a 18 ani de când există AIESEC Timișoara la noi în oraș. Eveniment festiv, cu Alumni and stuff.

 

Între timp eu lucram la cele două proiecte în care eram implicată pe poziția de Finance&Logistics. Mă rog, am ajuns să fac și altele ce nu țineau de aria mea, dar care mi-au prins bine. A fost un moment greu pentru mine, căci după o vacanță în care nu am făcut nimic și un început de an lejer, să am două lucruri simultan de făcut + facultate cu plină sesiune a fost un pic copleșitor, deși în timpul liceului eram obișnuită cu asemenea program. Am avut o zi în care am cedat nervos, dar mi-am revenit a doua zi și de-atunci nu am mai avut asemenea clipe. Și am reușit să duc la capăt ambele proiecte și să cunosc și să fiu cu oameni minunați, atât din echipele de organizare, cât și din alte țări. Așa că dacă acum mă hotărăsc că vreau să merg în Filipine, Singapore, Brazilia sau Ucraina, aș avea la cine să stau și să am încredere că totul va fi ok.

 

Am învățat multe cu aceste două activități oarecum similare, dar cu coordonatori diferiți. M-am uitat la stiluri de leadership și am încercat să văd cu ce sunt de-acord, cu ce nu, ce-aș face eu și așa mai departe. Asta pentru că m-am îndrăgostit iremediabil de programul național de educație non-formală GROW, unul din proiectele în care am fost în echipa de organizare, și vroiam să aplic pentru poziția de coordonator al următoarei ediții. ( cred că v-am mai explicat, dar repet: GROW se organizează pentru fiecare clasă de liceu, e un ciclu complex de parcurgere a mai multor training-uri în limba engleză, pe diverse teme de soft skills în general, ținute de oameni aduși prin rețeaua AIESEC, curicula pe care aceștia trebuind s-o livreze fiind realizată de Școala de Valori ). Cum s-a deschis poziția, după o oră și jumătate am trimis formularul de aplicare completat. Visasem proiectul acesta încă de când am aflat că acești copii de a 9-a pe care i-am întâlnit în primăvară, vor avea ediția de clasa a 10-a chiar toamna. Am avut prezentarea în fața întregului local și emoții cât Titanicul. Am reușit să le depășesc, cred, și în final, după interviul cu boardul executiv, am fost aleasă.

 

De asemenea, am participat la un proiect organizat de OSUT ( Organizația Studenților de la Universitatea de Vest din Timișoara ), numit Economia de la A la Noi, care mi-a plăcut și am realizat că e ok să ”fraternizezi” cu concurența, poți învăța multe de la ei. Am depus un plan de afaceri care urma să fie premiat de Maria Grapini și am luat locul 2, am primit 500 RON. Mulțumesc!

Paralel, eu aveam sesiunea de vară. M-am descurcat de minune, numai că la Contabilitate am dat foaia goală, căci nu știam ultimul subiect deloc ( Documente contabile – pe bune ? ) și n-avea rost să mă chinui. Nu am mai dat foaia goală niciodată, așa că a fost palpitant. Am luat restanța din a doua încercare, dar știam că nu voi mai fi pe listele de bursă din anul 2, semestrul 1. Mi-am ales și specializarea, Economie și Afaceri Internaționale … nu vreți să știți cum. Adică ba da vreți, dar e prea mult de povestit. Cert este că am primit un semn, eu vroiam și nu vroiam aici. Adică vroiam, dar completasem altceva. În fine, ați înțeles ideea, ceva m-a împins. 😀

Apoi după sesiune am plecat la Predeal, pentru că aveam conferința Train the Coordinators pentru ediția de toamnă și Train the Trainers pentru ediția curentă de vară. Nu am mai fost niciodată la Predeal și pentru că Peleșul e aproape, în ultima zi a Conferinței mi-am plănuit o mică escapadă prin zonă – a fost superb, a fost ce îmi doream … v-am povestit și despre asta chiar aici. 🙂 Conferința a fost grozavă, am întâlnit oameni din 25 de țări, mi-am deschis ochii în legătură cu ce trebuia să fac și am petrecut un timp de calitate, într-un loc foarte frumos.

 

 

Vara asta, dragilor, mi-am mai îndeplinit și o altă dorință, și anume să zbor cu balonul. Am zburat, a fost superb, am scris despre cum mi s-a părut, puteți citi, dacă ați ratat articolul.

 

Apoi am fost la o altă conferință AIESEC, de data aceasta la Băile Herculane, la Local Planning Meeting, unde planificam proiecte pentru perioadele următoare sau aduceam îmbunătățiri la cele existente. Din nou, a fost de neuitat, mi-am mai îndeplinit o dorință ( să mă dau cu tiroliana ) și m-am distrat copios – și despre asta v-am scris. 😛

Încă o dorință îndeplinită s-a materializat prin angajarea mea la Deichmann, ca agent comercial, locul unde vroiam să lucrez. Păcat însă că planurile lor și planurile mele nu coincideau, așa că după 3 săptămâni mi-am dat demisia. A fost o lecție de învățat pentru mine, sincer. 🙂

Trebuia, în același timp, să-mi formez echipa pentru GROW, căci un asemenea proiect se realizează complet în 6 luni. A fost un pic dificil, pentru că era perioadă de vară și lumea nu prea era în oraș, dar am reușit, până la urmă. M-am înarmat psihologic de la început că unele lucruri ar putea să nu meargă bine, însă degeaba. Multe aspecte ale cum vroiam eu să fie și cum era de fapt au fost alterate, am avut situații criză, dar pe care le-am depășit. În tot acest timp am învățat ”homeostasis-ul”, adică un lucru bun nu rezistă mult timp până nu apare ceva rău, ca să echilibreze situația. Chestia e să fii orientat spre soluții la provocările ce le aduce ”răul”. Așa că nu prea mi-am îndeplinit obiectivele de pe foaie, ( internaționalii au picat și nu i-am mai putut aduce, așa că a trebuit să împrumutăm de la altă organizație care ne-a dat doar 2 … și care 2, of, am avut 131 aplicanți din cei 150 propuși și numărul de participanți a trebuit redus de la 120 la 80, mă rog, ăsta l-am avut în proporție de 98%, n-am avut un Global Village cu cele două proiecte și nici un membru din echipa mea nu a aplicat pentru următorul proiect GROW ș.a.m.d. ) însă cele 6 săptămâni cu copiii și cu trainer-ii, văzându-i acolo, implicați, mulți erau noi față de anul trecut .. nu știu, mi-au umplut inima și am realizat că nu contează numerele, cât calitatea a ceea ce a ieșit, care nu poate fi măsurată. Iar faptul că am inspirat, totuși, ( din câte am înțeles ) doi oameni din echipa mea să facă anumiți pași și să ia de la mine tot ce e bun și model, e ”priceless”.

 

 

Și atât de mult îmi plac acești copii încât am făcut promisiunea că îi voi ”veghea” până când termină clasa a 12-a, și o să vin la fiecare ediție GROW pe care o vor mai avea. Pentru că îmi sunt dragi și mă emoționează cumplit!

De unde îi voi veghea ? Păi din poziția de Vicepreședinte … dar despre asta un pic mai încolo. 😛

În 22 septembrie am plecat la mare, la o conferință AIESEC națională, numită Rock Me. Ne-am cazat la Mamaia și astfel am văzut marea pentru a doua oară în viața mea. Scopul conferinței era să ne învețe mai multe despre noua structură și schimbare ce a avut loc la nivel internațional. Am avut un chair din Costa Rica … awesome guy 😀 Am dormit foarte puțin zilele acelea și uneori la training-uri eram în transă, dormeam un pic și mă trezeam, îmi cădea capul înapoi … a fost prima oară când am văzut toate localele AIESEC din țară, fiecare având ”cultura lor de local” și am plâns când AIESEC Timișoara a primit două premii, Best Project și Best Team Leader. Deși nu am contribuit deloc la ele, m-am simțit totuși mândră și nu mi-am putut abține lacrimile, căci nu mă așteptam și sincer nu credeam că vom lua aceste premii.

 

Am intrat în anul 2 de facultate, la fără taxă, de data aceasta. Am fost foarte bucuroasă, zău, că na, 2500 RON sunt bani.

N-am ratat nici festivalul Plai de anul acesta.

Pentru prima dată în viața mea mi s-a propus să țin un discurs la un eveniment de deschidere, și anume trebuia să prezint experiența mea de Team Member Program ( unul din programele oferite de AIESEC ) în Aula Magna la Universitate, în fața a 100+ de oameni, pentru că deschideam oficial recrutarea. Acum să vă spun sincer, eu nu știu să vorbesc mult în public și să fiu spontană ( sau cel puțin încă nu știu ), dar am acceptat ”provocarea”. Și pentru că aveam undeva la 3 sau 4 minute … mi-am scris discursul și l-am memorat. Am avut foarte mari emoții, sincer vă spun și mi-a secat gâtul, dar am spus tot ce trebuia să spun, clar să audă toată lumea – am vorbit fără microfon. Unii mi-au spus că s-a văzut că l-am ”recitat” ( discursul ), alții m-au felicitat pentru ce frumos am vorbit. Nu am știut ce să cred, dar părerea mea este că având în vedere că nu sunt un speaker înnăscut, decât să urc pe scenă și să-mi cer scuze pentru emoții, și să ăăăăăăă-uiesc sau îîîîîîî-uiesc pe-acolo, e mai bine așa.

Apoi am plecat iar la Predeal, la Train the Trainers pentru GROW-ul meu. Am plâns, am revăzut oameni dragi, am împărtășit foarte multe, am râs ca naiba, am o monedă de 2 rupii de la un indian și multe amintiri frumoase.

O să râdeți un pic, dar peste o săptămână după ce m-am întors de la Predeal, iar mi-am făcut bagajele!!! De data aceasta spre Șuncuiuș, la Regional Training Seminar, o altă conferință AIESEC, de data asta ținută împreună cu Arad și Oradea, pe două track-uri: membri vechi și membri noi abia recrutați. Pentru mine această conferință a însemnat mai mult întărirea deciziei de a candida ca vicepreședinte financiar pentru următorul mandat. Iar am avut un chair internațional, din India, de data asta … foarte tare tipul! Și m-am apropiat foarte mult de oameni, aș zice, am socializat din plin. Aaaa da, și a fost ziua mea … am împlinit, după cum știți, 20 de ani în 11.11.2011. Am încercat sentimente ciudate fiind acolo, dar nu vă povestesc și despre ele.

 

Mi-am sărbătorit ziua când m-am întors acasă, cu Andreea, prietena mea și prietenul ei Alex. Ea mi-a dăruit un puzzle de 1500 piese, nu știu cum de mi-a ghicit gândurile, dar dacă îl termin până la 12 noaptea, mi se va îndeplini ultima mea dorință pe acest an. 😀

Singura conferință la care nu am mers anul acesta a fost RYLF-ul – Romanian Youth Leadership Forum, pentru că nu mi-am permis. E cea mai mare conferință AIESEC, peste 500 delegați, hotelul Rin din București … trainer-i și speaker-i care mai de care. Am urmărit însă live transmisiunile când am putut, pentru că a fost o gală de premiere. AIESEC Timișoara a luat cele mai importante premii și anume premiul de Excelență și premiul pentru Sustenabilitate și am izbucnit iar în plâns, pentru că am fost mândră mândră de organizația din care fac parte.

Ca o mențiune menționabilă, trebuie neapărat să o amintesc pe soră-mea, cu care mi-am îmbunătățit relația. Nu suntem două căpșuni una cu cealaltă, dar deși nu ne-o spunem des, ne lipsim una celeilalte și ne înțelegem foarte bine. Mă aștept ca atunci când se maturizează complet, să fie și mai bine. 😛 Iar cu mama e la fel, am făcut un real progres de când a murit tata și eu am fost complet debusolată.

În 10 decembrie am avut prezentarea pentru VP Finance. Am fost prima dintre candidații pentru celelalte poziții de VP. Până și chiloții au tremurat pe mine, omulețul din gât, unghiile de la picioare, tot corpul meu era în frisoane de emoții. Am început să delirez zicând că eu vreau să plec, că nu mai candidez … mă rog. Prietenul meu Dani mi-a făcut prezentarea personală ( ne-am vorbit noi doi să facem ceva mai deosebit, că și el candida ca VP Talent Development ) și apoi am intrat în sală să țin prezentarea profesională. Am avut cu mine o karmă pozitivă, să-i zicem, și anume mascota Finance-ului, porcușorul cu aripi, pe care l-am ținut o vreme în brațe, făcând o introducere în această arie misterioasă de finance. ( de la motto-ul ariei noastre în AIESEC: Want money ? When pigs fly! ) Nu vă mai țin mult, vă spun doar că am răsuflat ușurată când au trecut cele 30 de minute de întrebări, vă spun și că aș fi putut să mă descurc mai bine, că nu am fost pe deplin mulțumită, dar că am fost validată cu 51 de voturi de Da și unul de Nu. Asta însemna că am primit votul de încredere al localului și urma să trec la următorul interviu. Procedura de validare în AIESEC Timișoara este scârboasă. Ți se aruncă o mâzgă-mâncare de porci în cap. Vedeți poza, eu m-am ferit cât am putut, că mirosul era pestilențial! Dar a meritat.

 

Fără vorbe în plus, am trecut și de interviu și la petrecerea pe care am avut-o acum 2 săptămâni, am fost validată final ca VP Finance pentru mandatul 2012-2013. Și iar mi s-a turnat ceva în cap, de data asta apă. Deși eu mă aranjasem și eram frumoasă, am implorat să nu, dar .. na. 😛 Așa că mă așteaptă un an grozav de interesant!

Concluziile celor 20 de ani:

– mă bucur că viața mea nu este monotonă și că se putea mai rău de atât, sunt recunoscătoare pentru ce am și nu condamn pe nimeni pentru ce am pierdut
– poate că alții au o viață și mai interesantă și în 20 de ani au făcut lucruri fabuloase, care merită toată stima. Eu sunt o fată simplă și ce v-am povestit în aceste 4 articole este evoluția mea pe scurt în 20 de ani, relatat cât de sincer posibil. Consider că am trecut prin multe schimbări și de asemenea m-am dezvoltat personal enorm. Îmi place cum sunt acum și mă simt bine cu mine. Am înfruntat multe piedici emoționale și fizice, dar, ca pasărea Phoenix, mereu m-am ”regenerat”
– am descoperit în 20 de ani că spiritul meu este unul călător, ce nu va avea pace până nu va ajunge unde va pofti
– mi-am dat seama că pot să jonglez cu stările mele psihice, că pot să-mi educ creierul uneori, să facă ce vreau eu, mi-am dat seama că sunt puternică, dar uneori foarte vulnerabilă
– îmi place că păstrez lucruri din copilărie, că mi-e drag să fiu copil câteodată și că am o doză de nebunie fără de care n-aș supraviețui – e o nebunie de-aia simpatică, nu vă faceți griji 😛 ( familia mea știe :)) )
– nu sunt suficient de sociabilă la 20 de ani și încă mă deschid greu în fața unor oameni. Nu știu dacă asta se va schimba, la ce fire de scorpion am eu, dar vom vedea. 😀
– am ghinion în dragoste, punct.
– am fost frumușică atunci când am fost mică, dar în 20 de ani m-am schimbat foarte mult. Dacă în gimnaziu + o parte din liceu am fost destul de respingătoare ( recunosc, nu mi rușine de-asta ), în ultimii 2 ani m-am cizelat destul de frumos, aș spune, așa că am ajuns tipa mișto ce tocmai vă scrie, cu ochelari 3D pe ochi – pentru că nu pot fi normală și să pun o poză frumoasă cu mine. 😛

în 2011, pare-se am plâns mult. Am câștigat și doi prieteni foarte buni pe care sper să nu-i pierd vreodată. ( dacă citiți, da, voi sunteți, Dani și Bogdan ), am intrat la fără taxă, am întâlnit o mulțime de oameni noi, am găsit oameni care mă inspiră ( până să intru în AIESEC, nu aveam asemenea exemple ) și e posibil să-mi fi găsit așa o ușiță spre un plan pe care să-l urmez după ce termin în paralel facultatea și mandatul de VP.
AIESEC Timișoara în 2011 a fost o parte foarte importantă din viața mea. Și simt că i-am îndeplinit misiunea, accea de a aduce un impact pozitiv în societate. Cred că am schimbat măcar un pic viețile unor tineri de liceu, că le-am fost model, că poate i-am inspirat, că i-am învățat ceva, sau poate n-am fost eu, dar că am contribuit la. Asta înseamnă că pot să fac ceva și că eu Anca nu exist degeaba. Oricum nu aveam acest sentiment de ”van” înainte, dar e frumos să ți se și confirme cumva.
2011 a fost anul, cred, cu cea mai mare rată de îndeplinire a dorințelor mele din The Miscellaneous List. Am vreo 5 care s-au îndeplinit, parcă, 5 mari și asta e ceva.
– am vizitat multe locuri în 2011, din nou, rata cea mai mare de excursii în țară, într-un an
– am reușit să intru la fără taxă, ceea ce doream încă din primul an și nu am reușit
– am învățat să mă aștept la această schimbare dintre lucruri pozitive și negative, acest homeostasis despre care vă ziceam. Am învățat și să am răbdare cu el și să mă concentrez pe soluții, nu să mă disper când ceva nu merge bine.
– am realizat că oarecum mi-am format o gândire pe termen lung, lucru care-mi place 🙂 ( deseori gândesc în perspectivă )

Concluzia concluziilor ar fi că Ancăi de acum îi place unde e acum, dar mai are mult de învățat și o groază de provocări o așteaptă cu brațele deschise, gata să-i înșface sufletul pur. Bine, bine, exagerez. :))

Nu știu de ce v-am povestit atâtea, cred că retrospectiva asta e mai mult pentru mine făcută, să fie mereu aici, să mă uit peste ce am realizat, să-mi amintesc unele lucruri … Niciodată n-am fost așa deschisă, dar iată că mai există și excepții. Nu știu nici dacă lumea a citit măcar ce-am scris, îmi pare rău, sper că nu v-am deranjat prea mult cu lungimea și detaliile articolelor, celor care au citit le mulțumesc frumos și să vedem …

Ce îmi doresc pentru mine în 2012 ? Sincer, nu vreau să-mi doresc ceva anume. Ca plan general să mă dezvolt personal și profesional mai mult decât sunt acum și concret să am bursă din semestrul 2. Dar îmi cam doresc undeva ascuns să fie un an mai bun ca 2011 pe plan emoțional. Am plâns prea mult și am pierdut din raționalitate uneori, când nu trebuia. 😛 Îmi doresc să evoluez, nu să mă schimb .. și cam așa, cred.

Gata, închei aici pledoaria, o să revin mai încolo cu un articol despre starea blog-ului meu. 😛 Vă pup și încă o dată sorry dacă v-a supărat că am scris atât de mult! :*

Anunțuri

8 comentarii

  1. La cat mai multe conferinte, Misce! :)) Glumesc, iti doresc un an pe masura asteptarilor tale, cu provocari trecute cu brio, succes la facultate, multa dragoste si pace in suflet, excursii si calatorii mii, visuri implinite, un 2012 spectaculos in care sa nu te plictisesti o clipa. La Multi Ani cu sanatate si fericire! :*

  2. Ai avut un an cu adevarat plin, iar concluziile sunt de nota zece 😀 Ma bucur ca ai reusit sa iti indeplinesti cateva dorinte, mari sau mici, iar toata energia si timpul investit in activitatile aiesec se pare ca ti-au fost rasplatite. Felicitari, draga Misce, pentru un an trait la maxima intensitate (sau pe-aproape) si pentru toate realizarile tale! :* Chiar ai motive sa fii mandra de tine 😀

  3. Am citit toata retrospectiva si mi-a facut o placere deosebita, unele lucruri reamintindu-mi-le …caci le-am dezbatuttttttttt atat…atunci, in timp real! Un singur si prim lucru imi doresc anul asta , stii care. O parea egoist dar asta este! Sa te imbratzisez cu drag si sa te pup si sa radem! Tot ce e bun, tot ce e bun…sa fie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s