Retrospectivă miscellaneousiană 2011 și mai încolo – partea a III-a

( continuare )

Liceul pentru mine a fost împărțit în 2 părți. Primii aproape 2 ani și următorii 2 ani. 🙂

În primii 2 ani de liceu încă încercam să-mi găsesc personalitatea. În sfârșit sprâncenele mele aveau o formă, dar părul încă nu-mi stătea cum vroiam eu ( la un moment dat m-am enervat și mi-am tăiat singură părul, gen bob – proastă mișcare ). Stilul vestimentar – nedefinit, plus că mă machiam cu negru la ochi în prostie și arătam urât! Deșteapta clasei, da. Dar și ”gică-contra-corectează pe toată lumea” da. Eram un fel de computer geek pe-atunci, foloseam des DC-ul ( pt cei care știu ) și cum învățam informatică, încercam eu luna de pe cer să o aduc prin C++. Aici am întâlnit-o pe cea mai bună prietenă a mea, Iris. Și mă bucur că am trecut prin perioada asta!
Vorbeam cu băieții la școală despre jocuri și calculatoare, uram mall-ul și zici că nu eram fată, deși eram mai feminină decât eram în gimnaziu. Plus că era o perioadă nasoală, în care noi colegii nu eram uniți decât așa, pe grupulețe și era destul de aiurea. Totuși, am fost în ceva excursii câțiva din noi și da… am amintiri beeeerechet, dar nu le înșir aici, căci sunt povești cu monștri și eroi. 😛 Glumesc, e prea mult, am zis că e ”scurtă istorie”, nu mă apuc acum să vă zic tot. 

 

  

 

Am hotărât să fac sport până la urmă și am învățat să joc volei, încet, încet, luând totul cu calm și cu grijă. Am prins și gustul de baschet, pe care, deși nu l-am jucat, l-am admirat mereu de la distanță. Și am ajuns să țin scorul la diverse meciuri ce se jucau la mine-n liceu. Am prins și gustul de baschetbaliști și în primii doi ani de liceu mi-au plăcut vreo câțiva, dar am fost dezamăgită de toți. Cum aveam să fiu și mai încolo, de altfel. Blestemul meu, sau așa ceva.

În clasa a 10-a am zburat pentru prima dată cu avionul. 🙂 Am câștigat cu clasa locul 2 la un concurs de fizică și am mers să fim premiați la București. Am stat cazați la Hotel Parc 4 stele nu știu ce și … eh, acolo m-am îmbătat prima oară. De fericire, nu de-altceva, ferească Sfântu! 😛 Am zis că n-o să mai fac asta niciodată. Mulțumesc colegului meu Vlad care m-a îngrijit toată noaptea. :))

 

Tot în clasa a 10-a am dat examenul Cambridge și prima dată l-am picat, dar apoi l-am luat. Făcusem ore de engleză timp de 4 ani aproape la International House, care mi-au prins foarte bine, făceam ceva extra, căci niciodată nu mi-a plăcut să pierd timpul. Iar vara am avut primul meu loc de muncă, am fost lucrător comercial la un pasta-food italian. Am lucrat o lună și un pic, că începuse școala, dar a fost interesant. Am gustat adevăratele paste italiene și am avut de-a face cu o grămadă de clienți, care mai de care. Dar am rămas cu ceva: invenția propriei mele rețete de a face penne ai formaggi cu un sos asemănător aceluia pe care îl serveam acolo, căci la 1 an, Amor di pasta s-a închis.

În clasa a 10-a, cred, de Crăciun, am făcut cel mai drăguț și frumos lucru pe care l-am făcut vreodată .. de Crăciun. Am mers cu colegii mei la un orfelinat, să le dăm dulciuri și jucării copiilor, și să-i colindăm un pic. Iar eu … desigur, am făcut pe Moșul, pentru că nici un băiat n-a vrut. Am încercat să mă deghizez cât mai bine, dar tot mi-a rămas un cercel în ureche și un copilaș a observat ,a zis că sunt fată! Dar a fost ubersimpatic, îi țineam așa pe genunchi un pic și ei îmi ziceau poezii și eu Ho, Ho, Ho și apoi ne-au lăsat să ne jucăm cu ei, a fost frumos de tot, n-o să uit niciodată …

Următorii doi ani au cuprins clasa a 11-a și a 12-a, precum și anii mei de voluntariat. În clasa a 11-a începuseră majoratele, iar primul a fost al prietenei mele cele mai bune din liceu, Andreea, care era născută în aceeași zi cu mine, dar era mai mare cu un an. Eu cu niște prieteni comuni i-am făcut o surpriză foarte frumoasă, astfel că a fost unul din cele mai reușite majorate din clasă. Așa am început să ne apropiem și așa am reușit eu să mai ajung târziu acasă, sau chiar dimineața. Am descoperit că-mi place să dansez, deși nu mă pricep prea bine.

Am chiulit mult în acești ultimi doi ani, dar am avut parte de momente foarte frumoase alături de colegii mei, sincer. Și e adevărat că prietenii îți rămân și din liceu. 🙂 Tot deșteaptă am rămas și cu note bune, deși mama era șocată când mai luam câte-un 4 sau ceva. Eeeehhh! Am avut mare noroc că niciodată nu m-a certat pentru notele mele, cum făceau alți părinți cu colegii mei. ( am luat 2 la muzică într-a 10-a, cea mai mică notă a mea și singura de acest gen; pentru că am copiat … )

 

Să nu uit totuși, de voluntariat. Cum v-am spus că aveam spirit de justițiară, aveam în același timp și sentimentul că vreau să fac ceva, nu să stau cu mâinile în sân. Mereu participasem la concursuri, luasem cursurile acelea de engleză și eram ocupată cu ceva, dar eu vroiam ALTceva. Și cum de mult timp îmi doream să văd care-i treaba la Salvați Copiii, am tras de mânecă o prietenă să mă ducă acolo să mă înscriu voluntară, că și ea era. Oho … și atunci a început. 🙂

 

 

 

Dar pentru că 1 nu e niciodată de ajuns, aceeași prietenă a devenit ”primărița” Consilului Local al Tinerilor. Și m-am înscris voluntară și aici, păi ce, să fac treabă! No să te ții! Activitățile mele au curs grămadă și mă simțeam bine că fac ceva și nu stau. Aici am cunoscut o altă prietenă foarte bună a mea de acum, Miru. :* Am învățat multe în anii de voluntariat din liceu, am fost în excursii, am organizat lucruri, am ajutat, am fost parteneri, am întâlnit o grămadă de oameni. Dacă nu făceam asta, sincer, liceul ar fi fost destul de trist. O să vă pun doar câteva poze, nu scriu tot ce-am făcut, că mi-ar lua chiar mult.

 

 

Trebuie consemnat că mi-am dus mai departe abilitățile literare și am luat ceva premii și la concursul Tinere Condeie … nu m-am lansat eu foarte mult așa, pentru că am o ”chestie” cu scriiturile mele, dar v-am zis că nu am uitat la ce sunt bună. Apoi mi-am dat seama că eu n-am nicio treabă cu informatica. Am avut și o profesoară … ce să zic, eh. La fel și cu matematica, așa că am zis clar: o să urmez Relații Internaționale și Studii Europene!

Și să vă mai spun ceva: muzica și cărțile au fost prieteni de seamă pentru mine în această perioadă. Mi-am format anumite gusturi, stiluri, mi-am dezvoltat teorii și principii, ehe .. Mda. Și am dat-o în bară cu băieții, din nou, desigur. În clasa a 12-a a fost rău de tot, am regretat enorm pentru o greșeală ce-am făcut-o și nici până azi n-am putut să o repar. Și nicicând n-am simțit că am fost îndrăgostită, ceea ce mi s-a părut o pierdere mare, pentru că deși am trăit ”experiențe adolescentine”, nu le-am trăit bine, cu fluturi în stomac și răvașe siropoase. Sau cel puțin nu le-am trăit așa cum vroiam. Dar speram la facultate. Mhm.

Mi-am făcut blog! 😛 Foarte important de menționat! 😀 21 mai 2009, dedicat exclusiv poeziilor mele, transformat apoi în ce vedeți azi.

În clasa a 12-a am făcut banchetul mic la Straja. A fost un banchet mic memorabil, mirific și nu am cuvinte să-l descriu. Până la sfârșitul liceului ne-am apropiat frumos unii de alții și cred că am rămas cu amintiri copioase de atunci. V-am povestit și asta, dacă sunteți curioși să citiți. Am împlinit 18 ani într-a 12-a și m-am vopsit roșcată. Îmi stătea grozav de bine, țin să vă spun. Am vrut doar să încerc cum îmi stă, nu de-alta.

 

A venit apoi banchetul mare care nu mi-a plăcut deloc, apoi bacul .. oh, bacul. Aceeași problemă cu comentariile, același noroc cu basmul. Dezastru la matematică, emoții cât casa, și am intrat la Științe Economice, la cu taxă.

A murit și bunica mea din Timișoara, în aceeași vară. Nu am ce să comentez, am plâns mult atunci, pentru că țineam la ea. Simțeam cum oamenii dispar încet încet de lângă mine și m-am speriat.

În toamnă, boboacă în primul an de facultate. Mă simțeam nici chiar ca o studentă, nici chiar ca o liceeană. Nu știam ce sunt. :)) Și pentru că vroiam să continui voluntariatul, doream simultan să-l duc ”la nivelul următor” ( pentru că în Salvați Copiii mai făceam doar ore de after-school, iar în Consiliu se terminase mandatul prietenei mele ), deci am aplicat și am fost, din fericire, acceptată în AIESEC. Nu știam eu pe-atunci ce mă așteaptă. :)) Am împlinit 19 ani și ce fain am petrecut atunci, uhuuuuu! 😀 ( concert Les Elephants Bizarres )

Am terminat anul 2010 înscrisă în 2 proiecte ce urmau să se desfășoare, și cu mintea în colțuri, căci eram încă rătăcită, dar cu speranțe că 2011 va fi anul meu. 🙂

Și a venit 2011.

P.S. Continuarea în articolul următor, care e ultimul din această retrospectivă, promiiiit. 😛

Anunțuri

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s