Retrospectivă miscellaneousiană 2011 și mai încolo – partea a II-a

( continuare )
Am avut meningită urliană și am stat în spital aproape o lună. Din fericire n-a fost ”în fază terminală” și n-am fost ”pe moarte”, așa că am putut fi tratată, altfel, zău că nu știu cine v-ar fi scris rândurile astea! 😀 Cert e că am suferit mult și de-atunci, nimic n-a mai fost la fel.

Mi s-a accentuat anemia și aveam probleme cu activitățile fizice, eu care eram o fetiță atât de vioaie. Am luat multiple tratamente cu fier, care nu s-au dovedit foarte eficiente așa că și în ziua de azi sunt o anemică și jumătate și nu pot să donez sânge. 🙂 Nu am putut să fac sport multă vreme și drept urmare m-am îngrășat teribil. Între timp s-a remediat situația și azi vă pot bate la volei de nu vă vedeți! 😛

Dar să revenim. O să revin la școală, căci nu v-am spus nimic de ea. Clasele primare pentru mine au fost … un mister, la început. Știam să citesc când am venit la școală, ceea ce a fost un mare avantaj, căci mama mi-a citit de când eram mică și însetată fiind de carte, am cerut ajutor în descoperirea tainelor literelor. Dar am fost o aiurită și trei sferturi, nu jumătate. Nu-mi făceam temele cum trebuia, deseori uitam de lucruri și învățătoarea mă umilea în fața clasei zicându-mi ”Uituco”. Am stat în bancă în clasa I cu un băiat prost care tot copia de la mine și mă trăgea de păr, iar eu i-am zis că e un prost! Și cum vroiam să mă mut de lângă el, mă amenința că îi spune doamnei învățătoare că l-am făcut prost. Mi-a fost frică la început, că nu știam ce aș fi putut păți în cazul ăsta ( eram naivă rău ), dar mi-am făcut curaj și într-o zi am mers la învățătoare și i-am explicat situația, cu tot cu mențiunea că da, l-a făcut prost pe Raul. Doamna învățătoare m-a mutat lângă o fată și am fost fericită. Adelina a devenit în scurt timp prietena mea cea mai bună și tare drag mi-a fost de ea atunci.

Cât despre talentele mele … sincer, n-aveam nici unul. Nu am fost dată la dansuri, nu cântam la instrumente muzicale, eram total afonă, singurul lucru pe care-l făceam era că desenam mult. Visam să mă fac creatoare de modă, aveam foarte multe modele desenate, cu rochii fel și chip. Printre altele, vroiam și avocat și astronaut. 😛

După clasa I, mama m-a obligat să mă tund scurt ( mama, nu încerca să negi, așa a fost! ). Părul meu scump!!! Și arătam ca un băiat, dat fiind că nu aveam nici sâni, nici fund de fată, n-aveam nimic ce să-mi trădeze sexul, eram și urâțică, ca rățușca din poveste. Mă rog, aveam cercei, dar nu se vedeau. Iar mie nu-mi plăcea deloc, dar deloc! Am suferit iar, în anii aceia … din această pricină. Plus că fetele iar începuseră să-mi displacă, iar băieții nu erau mai presus, erau chiar foarte bădărani, am devenit destul de anti-socială atunci. În anii aceia am mers și în primele excursii.

Prima a fost la Semenic, am stat două săptămâni și dorul de mama m-a omorât! Tot acolo am avut prima confruntare pe plan emoțional cu un băiat. Pentru că am fost în excursie cu clasa de grădiniță a surorii mele, dar care avea aceeași educatoare pe care o avusem și eu ( doamna Ancuța ), eram una din cele mai mari persoane de pe-acolo. Dar doamna Lenuța își adusese și ea băiatul și un nepot, care erau cam de vârsta mea. Îmi plăcea unul din ei, dar mă încercau sentimente ciudate. La un moment dat m-am trezit că dansam cu el și nu știu ce mi-a zis de m-am speriat și am fugit. Din ziua aceea l-am ponegrit și l-am făcut de rușine în toată tabăra, nu știu să vă spun de ce. Mi-era frică să nu se apropie de mine, deși băiatul, credeți-mă pe cuvânt, nu mi-a făcut nimic, era chiar simpatic și gentil. Eram prostuță, ce să fac. Și rea, foarte rea, mi-am bătut joc de mulți copii mici în excursia aceea … în special de Mihai, sper să mă ierte săracul. Apoi am mai vizitat noi Geoagiu Băi, Castelul Huniazilor, Szarmisegetusa, mănăstiri, rezervația de zimbri de la Hațeg etc. etc.

În fine, trecând peste. În anii aceia a murit buni de la Sibiu. Am fost distrusă și vreo 2 ani nu am mai fost la Sibiu. Dar am fost în Germania, am ieșit din țară pentru prima dată, în vizită la unchiul și mătușa mea care erau stabiliți acolo și care aveau un copil, verișoara noastră Bianca. Oh, Doamne … am stat o lună și jumătate acolo, departe de ai noștri, eu și sora mea și a fost drăguț, dar ciudat. Am vizitat o grămadă de locuri și am fost la o grămadă de cumpărături, am mâncat dulciuri ca o spartă, pentru că aveam din plin, mai ales Kinder, favorita mea, și din nou am întâlnit un băiat, Roland, cu care vorbeam în engleză. Tipul era blond și nemțoi, așa, frumos, dar mi-era rușineeee, văleu, ce rușine mi-era că nu știam ce și cum .. țin bine minte că atunci când ne-am văzut ultima oară, eu l-am întrebat Goodbye … forever ? Iar el mi-a zis, Of course not forever. Astăzi zic: Of course forever. Nu ne-am mai auzit ori văzut vreodată.

Apoi am intrat la gimnaziu, am dat examen de capacitate, am luat 9,70 la română și 9,50 la mate, fericire mare, am intrat în clasa a V-a A, cea mai bună, dar mereu în concurență cu cei din B. 😛 A fost interesant, căci în primară mereu am fost o elevă mediocră, de B și uneori S, rareori FB. Dar știam că sunt nedreptățită, și asta s-a văzut la examen și pe parcursul gimnaziului mai apoi ( am avut medii foarte mari și am luat premii multe ). Aici m-am despărțit de Adelina, prietena mea din primară, care era în B. Și ne-am văzut mai departe de viețile noastre.

Eu deveneam din ce în ce mai deșteaptă, însă și mai urâtă, căci îmi lăsasem părul lung, dar era nepieptănat și aproape mereu încâlcit ( mi-am tăiat și singură breton, Doamne ferește-mă ), iar sprâncenele mele atinseră o grosime oribilă, plus că eram mereu albă din cauza anemiei. Să nu mai pun la socoteală faptul că nu făceam sport, pentru că nu puteam, oboseam foarte repede și aveam probleme cu amețeala. A fost o perioadă neagră pentru mine, din mai multe puncte de vedere. În 2004 a murit și tata și din nou am crezut că viața mea se va sfârși. Mi-am promis că n-o să mai zâmbesc niciodată și am intrat într-o stare emoțională de rebeliune, care s-a revărsat și asupra mamei, din păcate. Au fost ani grei, în care m-am luptat cu mine însămi ca să mă disciplinez și să învăț din greșeli. Închipuiți-vă că vroiam să fiu o rockeriță gangsteră. :)) Purtam pantaloni largi și atârnați, alteori pantaloni militari și diverse bluze care mai de care. De fapt nu, nu vă puteți închipui, a fost prea oribil. :)) Am și încercat să fumez atunci, dar nu mi-a plăcut, mulțumesc cui o fi.

Totodată, am mers la primul meu concurs național, Sanitarii pricepuți, cu o echipă de colegi de la mine din clasă. Am fost la Poiana Pinului și am vizitat și Vulcanii Noroioși. A fost o excursie faină, am luat locul 5 pe țară și chiar m-am distrat. La engleză eram iar un mic As, am participat la olimpiade și am câștigat diverse premii. M-am înscris la un cerc de lectură și pictură la Palatul Copiilor. Pictura a picat, a rămas lectura. Aici am început să scriu primele poezii, primele texte, să mă afirm și la școală pe partea asta. Notele mele, după cum am zis, erau mereu mari și deși nu excelam la matematică, am fost echilibrată.

Am ieșit din țară pentru a doua oară într-o excursie de 4 zile în Budapesta. Sincer, a fost frumos, mi-a plăcut mult, era ceva nou pentru mine și deși am avut ghinion cu aparatul foto ( nu avea film și noi cică ”făceam poze” ), ne-am simțit bine. Și o altă excursie memorabilă este din nou la Semenic, dar v-am povestit de ea. Atunci când aproape că mi-a explodat vezica.

Mi-am încercat talentul și în ”actorie”, am făcut câteva scenete la școală ce mi-au ieșit chiar bine, apreciate de public. Apoi a venit banchetul … cu care nu știam cum se mănâncă. Am fost la un coafor adevărat pentru prima dată în viață și am primit o palmă peste față, pentru că mi s-a spus că părul creț nu trebuie pieptănat, că se desfac cârlionții. Iar eu mi-l pieptănasem tot timpul, ca să arate mai îngrijit. Pe naiba, arăta ca o mătură! Anyway, mi-a făcut o freză de tot rahatul și cu sclipici pe deasupra și am zis că gata, nu mai merg niciodată la un coafor, că nimeni, pare-se, nu știe să trateze cu părul meu. Am purtat tocuri prima dată în viața mea și am avut o rochie oribilă. Dar a fost interesant și mi-a plăcut.

A urmat capacitatea, unde am avut noroc chior, căci eu în gimnaziu n-am citit aproape nimic din ce trebuia la școală. Așa că am avut mari probleme cu comentariile, nu reușeam să le rețin, însă norocoasă din fire, mi-a picat basmul. Și ghiciți ce-am citit eu cu o noapte înainte, ”just like that”. Am luat 9,80 la română, m-am mirat și eu. 😀

Alegerea specializării la liceu a fost o dilemă. Urlasem tot gimnaziul că nu mai vreau matematică și că o să mă duc la filologie, încât cu 2 zile înainte să ne depunem opțiunile, am ales mate-info la Loga. Intensiv.

Și așa a urmat liceul … 😀

P.S. Continuarea în partea a III-a. ( mulțumesc celor care au răbdare )

Anunțuri

1 comentariu

  1. Eu am rabdare, eu, eu! 😀
    Imi place sa citesc povestile de-o viata, sa le zic asa. Mi se pare interesant cum suntem capabili sa ne selectam din multitudinea de intamplari, decizii, momente, acele cateva care sunt importante, relevante pentru noi. Lucruri care fie ne-au schimbat, fie ne-au stabilizat, fie ne-au marcat intr-un fel aparte.

    Am mai descoperit uimita cateva lucruri pe care le-am avut in comun, se pare ca. In clasele primare, am fost si eu tunsa scurt si, desi acum amintirea emotiilor e mai vaga, stiu ca nu imi placea de mine asa, ma simteam cam ,,baiat”, da. Desi am avut o fire mai baietoasa, nu imi doream sa si arat ca unul, erau doua chestii diferite.

    Aici m-am despărțit de Adelina, prietena mea din primară, care era în B. Și ne-am văzut mai departe de viețile noastre.
    Imi place cum ai punctat acest lucru… Prieteniile pot ramane in sufletul nostru, importante, chiar daca ,,ruperea” se face in mod natural, viata isi ia cursul propriu..

    Cu anemia aceleasi probleme, a, si educatoarea mea a fost tot ,,doamna Ancuta” 😀 , si tot cam prin gimnaziu ma apucase si pe mine rockareala, eram mai mereu imbracata in negru. Aveam niste pantaloni negri, largi, cu multe buzunare :)) Din cauza lor, o matusa m-a ,,parat” tatalui meu (care era plecat din tara…) si i-a bagat idei in cap ca oi fi satanista si d-astea :)) 😀

    Imi plac buclele tale in ultima poza 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s