Puterea miscellaneousăriei

Bineînțeles că fiind 1 iunie, nu mă puteam abține să nu scriu și eu despre asta. Mi-am dorit foarte mult ca ziua de astăzi să fie una specială și să o petrec cu copiii, simțindu-mă și eu în măsura în care se poate, un copil. Să-mi amintesc așa … cum eram. 🙂

Am fost cu copiii de la Salvați Copiii la Gen. 11, acolo unde s-a ținut micul eveniment și am stat vreo 4 ore cu ei, mulți, mulți copii, care mai de care mai drăguț și simpatic și sfios. Ne-am pictat pe față și oh, boy, ce distractiv a fost. 😀 Eu însămi m-am lăsat pictată cu măiestrie pe față și pe mâini – mereu îmi place să-i las pe copii să-și exerseze imaginația pe chipul meu, dat fiind că nu sunt pretențioasă și nu sufăr pentru culori și desene nereușite. Apoi a venit o profesoară de sport și s-a jucat cu ei tot felul de joculețe … mna, amuzant și drăguț. Dup-aia am plecat acasă. Deci, pe ziua de azi, mission accomplished !!!!

Oricum, articolul acesta nu e ca să mă ”laud” eu cu ce-am făcut astăzi și cu ce bună dispoziție m-am întors acasă. Vroiam să insist pe partea cu copilul … nu doar de 1 iunie, ci așa, în general. Cred că dacă încetăm, cândva, să mai fim uneori copii, viața noastră devine foarte tristă. Pur copii nu prea putem să mai fim, căci suntem deja ”întinați”, dar mă refer îndeosebi la acea stare de vis și joc, de nepăsare și lipsire de griji … nu știu, de dulciuri și bunătăți !!! De răsfăț !!! 

 

 Îmi plac oamenii care se ”prostesc”, care nu sunt mereu serioși, care se știu ”juca”. Iar asta nu înseamnă că sunt imaturi sau superficiali … e doza de copilărie pe care o au înglobată atât de armonios în personalitatea lor. V-am spus că încă mă mai uit la desene animate și filmele animate îmi plac la nebunie, și ador să mă joc cu copiii, să fac baloane de săpun, să mă deghizez, să citesc povești … îmi amintește atât de mult de cum eram eu când eram fetiță, că-mi vine să explodez de atâta ”drăguțenie” câtă e în mine. Și repet, asta nu semnifică faptul că încă nu m-am dezvoltat intelectual și personal complet, că mai am nevoie de timp să cresc și alte idioțenii de acest gen – de-aia sunt miscellaneous, combin maturitatea cu copilăria, rețeta succesului, dacă mă întrebați pe mine. Duc, așadar, cu mine copilăria și o las uneori să iasă la suprafață. Și mă simt bine așa !!!

O amintire prețioasă de când eram mică ? :)) Să vă delectez puțin ? 😀 Hmm … să vedem. Think, think, think … Gata, mi-am adus aminte. :)) Aveam un Pinocchio păpușă, pe care îl foloseam ca bărbat pentru Barbie … departe de a fi Ken, dar mă rog, era hombre-le. Și într-o zi … hai să-l facem fată. Ce ne-a trecut nouă ( mie și soră-mii ) prin cap ? Să-i lipim o cârpă de capul de plastic ca să pară că are păr și să-l îmbrăcăm în haine de fată. Zis și făcut. Soră-mea croia hainele, eu lipeam părul-cârpă de cap. Și dau cu lipiciul de cap, îl rotesc, îl învârt … și privindu-mă, mi s-a părut atât de haios ceea ce făceam, că m-a apucat un râs necontrolat … de am făcut pe mine. Da, dragilor, m-am pișat, literalmente, pe mine, de râs. Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea-așa. :))

Voi ce-ați făcut azi, vă mai simțiți, din când în când copii ? Vă regretați copilăria ? 🙂

P.S. Poate mai vreți să aruncați un ochi și peste cărțile copilăriei mele, peste amintirile din miscellaneousărie sau eroii fictivi ai copilăriei. 😀

Anunțuri

5 comentarii

  1. La multi ani si-n fiecare an, tot asa si chiar mai bine! Eu nu ma joc, fac revolutie si-mi place de mor! Sa traiasca toti copiii frumosi si sanatosi!

  2. Regret ? Regretul e ca n-o mai pot trai. A fost de-a dreptul minunata!

    In poza aia esti tu.. se vede clar.. nu ti s-au schimbat trasaturile mai deloc :))

    Si m-a lovit iar faza: Doamne.. Cat de mici am fost!

  3. Daaa, ma simt aproape in fiecare zi copil. Chiar si pentru cateva minute, si e minunat!! Ai zis atat de bine ca atunci cand incetam a mai fi copii, viata devine trista… Poate noi, oamenii, ne luam prea mult in serios, uitam de unde am plecat, hihi, si cat de micuti am fost 🙂
    Sunt lucruri marunte care iti pastreaza sufletul de copil, precum activitatile pe care le-ai avut cu micutii si faptul ca te-ai lasat pictata de ei. Pare banal, dar nu e, caci cei mai multi isi refuza o astfel de libertate (in principiu, din cauza limitelor imaginare ale societatii). Te felicit Misce, asa sa ramai, copilut matur 🙂

  4. Ce draguuut!!! Foarte amuzanta păţania ta din copilarie :)))))
    Nici eu nu aveam Ken, si atat de mult imi doream!!! Sa vezi, i-am cerut la Mos Craciun asa: doi baieti-papusa (asa le ziceam), o casa pt papuşi, „o biserică pentru păpuşi cu TOT CU POPĂ” (citat)… In loc de Ken, eu aveam un iepure inalt, very macho.. si el era bun pt toate papusile :))
    Si mie mi se pare trist sa fii mare si sa nu te mai uiti din cand in cand la cate-un desen animat, sa mai citesti o poveste, sa mai traiesti cu sufletul de copil…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s