Turism ”de vis”

Victor, la minunatul său articol despre Verona, m-a inspirat, din comentarii, să scriu ceva legat de ”serviciile românești” și despre turiști în România, cu toate că știm cam cu toții care e situația.

Acum doi ani, am fost voluntară la un proiect al fundației Pentru Voi, din Timișoara, de reabilitare a câtorva case ale copiilor defavorizați sau cu dizabilități. Proiectul consta în venirea unui grup relativ numeros de olandezi ( tineri și adulți coordonatori ) din … Winterswijk sau așa ceva, care să aducă banii necesari reparării sau îmbunătățirii condițiilor de trai din aceste locuințe. Ei bine, deci, în 2009, am avut ocazia de a-i cunoaște pe acei olandezi și de a le fi translator.

Au fost foarte de treabă și m-am simțit foarte bine, deși după 3 zile trebuia să plec în Germania, mie tot mi-a venit să plâng că mă despart de ei. 😛 Dar ce vreau să vă povestesc se leagă de o seară de marți, dacă bine îmi amintesc, când dragii de ei m-au invitat să luăm cina împreună. Aveau o rezervare în Porto Arte și au zis că îmi plătesc și mie, dar am refuzat, oricum nu era mare lucru, au insistat, și, în fine, am acceptat. Vremea era frumoasă și era cald afară, iar Porto Arte e chiar pe malul Begăi. Comandasem șnițel cu cartofi prăjiți și salată, cred.

Eu stăteam lângă Bert, un olandez în jur de vreo 50 de ani, și vorbeam cu el despre polderele olandeze, comunism, bere … etc. :)) Foarte interesant. Și stăm noi … stăm vreo oră … mâncarea nu-i gata. Paul, alt adult din grup, m-a rugat să-l întreb pe chelner unde e mâncarea. Îl trag pe respectiv lângă mine și îi spun frumos că oamenii ăia așteptau de ceva vreme și că era cazul să fie gata mâncarea. Băiatul se scuză și zice că imediat … dar putea să vină și sfârșitul lumii, că tot nu s-ar fi grăbit un pic mai mult. Îmi cer scuze rușinată pentru întârzierea mesei și mai comandăm bere. Le plăcea Timișoreana tare. :)) Trec alte 20 de minute … îl văd pe chelner și iar îl întreb CE PISICI SE ÎNTÂMPLĂ CU MASAAAAAA ??? Ăla repetă ”imediat”, eu îl îngân și mă enervez, îi spun că nu așa se tratează străinii. În fine, n-a mai durat mult și au venit cu farfuriile, dar au venit încet … și pe rând, că unii începuseră deja să mănânce înaintea altora. Le era foame, firește.

Îmi venea să intru în pământ de ce jenată eram. Nu știam câte scuze să le mai cer că a durat atât de mult … ei au zis ”no problem”, dar mă îndoiesc că în gândul lor au gândit tot așa. Deh, amabili.

Stau și mă întreb … cât costă, frate, să fii mai eficient și mai grijuliu cu serviciile în țara asta ? Și nu doar pentru străini, dar chiar și pentru proprii noștri români ! Rar se întâmplă să întâlnesc vreo vânzătoare, barmaniță, chelneriță, whatever care să fie drăguță. Să nu mai zic de cei care nu știu cum să te fure mai bine… Oamenii ăștia chiar nu înțeleg că o atitudine poate influența relativ drastic repercusiunile ? Păi dacă se duceau ăia acasă și ziceau: băăă, ce nașpa a fost în România, ne-au tratat ăia cu fundul…
În plus, Paul m-a rugat să-i recomand stațiuni la Marea Neagră, pentru că vroia să meargă și la mare. Sincer ? M-am fâstâcit, pentru că alea ”de calitate” sunt scumpe și restul sunt vai și-amar. Am încercat și să mă scuz în avans pentru viitoarele incomodități pe care le-ar putea întâmpina..

Nu că pe mine m-ar deranja în mod deosebit, nu stau eu musai în politețea altora, dar se simte, domne, diferența cu care te tratează cel din spatele ”tejghelei” ( sau nu neapărat ). Parcă nici nu mai poți întreba pe cel care ar trebui să stea la dispoziția ta ( consultant ), că nu are chef să răspundă, vezi Doamne, îl deranjezi, mon cher, e ocupat. Mie-mi vine să dau bir cu fugiții din magazinele în care văd că vânzătoarele se uită la tine ca la felul 7, eventual ridică o sprânceană. Ce te uiți, fă ?! Numai dacă chiar țin să cumpăr ceva de-acolo, intru și trag și eu priviri fulgerătoare, ceva de genul: care pe care. Dar credeți-mă, sunt o grămadă care pun preț pe lucruri din acestea mici, iar acești ”grămadă” sunt, deseori, turiști străini, veniți să guste din ”ospitalitatea românească”. Tot deseori se întorc dezamăgiți acolo de unde vin..

Și apropo de asta cu ospitalitatea, să vă zic: noi în AIESEC avem în următoarea perioadă câteva proiecte destul de importante pentru liceeni și studenți, în care aducem internaționali ( = oameni din alte țări ) care să țină training-urile în limba engleză. Ieri seară, cu o întârziere a trenului de 30 de minute, a ajuns Magdalena din Polonia. Foarte drăguță și simpatică, ea a mai fost acum un an în Timișoara și ( culmea ) i-a plăcut aici, așa că s-a întors. I-am oferit și un welcome package,i-a plăcut foarte mult .. vedeți, lucruri mici, dar semnificative. Vinerea asta va ajunge și Christiana din Brazilia, iar eu voi fi buddy-ul ei. Vor mai veni și alții, dar în principiu … Ei bine, personal îmi doresc să le fac șederea cât mai plăcută aici în România. Chiar dacă nu sunt extraordinare condițiile de cazare, încerc să am grijă, pe cât pot, să aibă măcar parte de experiențe frumoase aici la noi. M-am gândit ca într-un week-end, să o invit pe Cristiana la mine acasă, să ia prânzul cu familia mea. O pun pe mama să gătească ceva românesc și mna, să vedem. ( apropo, accept sugestii ) Așa m-am gândit eu că ar fi nu doar frumos, dar ar avea ocazia să vadă cum sunt niște români normali și decenți. Apoi vrem tare mult să îi ducem la Castelul Bran ( mulți își doresc să-l găsească pe Dracula ) și la Peleș și în Sighișoara. Oricât de căcat ar fi țara noastră, avem ( încă ) obiective faine pe care ar merita să le vadă. Normal că nu ne putem permite mai mult și mai departe, dar cât se poate, e în regulă. S-au arătat și alte fete doritoare să îi ducă pe internaționali la ele acasă, nu în Timișoara unde stau la cămin. Așa că, pe de altă parte, există și dorința aceasta de a le oferi străinilor ce e mai bun din țară. Păcat, însă, că apar fix la persoanele care nu se ocupă direct de lucrurile acestea.

Îmi amintesc când am lucrat la un local cu specific italienesc, eram atât de entuziasmată că și când greșeam și zâmbeam prostește lumea mă ”ierta” automat, pentru că își dădeau seama că nu o făceam intenționat, și mai ales că avea expresia aceea de binevoitoare-fată-cu-capul-puțin-în-nori. Eram mereu cu zâmbetul pe buze și gata să răspund la orice nelămurire ar fi avut potențialul client. Era acolo un boss de italian căruia îi plăceam, știu eu,
că îmi lăsa bacșiș de fiecare dată. :)) Bine, nu că m-aș fi omorât după bacșiș, dar zic. Nu știu cum să vă explic … parcă e altceva când persoanei cu care interacționezi pare că îi pasă și se implică. Și noi parcă prea suntem posaci și mitocani, zău așa.

Sunt convinsă că și voi ați trecut sau treceți prin asemenea faze neplăcute, de grosolănie sau neanderthal avansat. Așa că dacă ar fi ceva ce ne strică nouă turismul, în primul rând, după părerea mea, este atitudinea oamenilor care lucrează în servicii. Una e când
patroana cabanei aranjează camera, se pune la dispoziția ta, caută să vadă cum ești, ce mai faci, de ce ai nevoie etc. și alta când stă cu guma de-o molfăie plictisită, doar doar să cadă banii în gură dacă se poate. Ah, și să nu mai zic de decența folosirii limbii engleze … care, de multe ori, e deficitară. De parcă ar costa să zâmbești puțin și să fii mai energic.
Păcat că la școală nu te învață nimeni cum să fii amabil.

Anunțuri

19 comentarii

  1. În mare parte țin să-ți dau dreptate.În ceea ce privește calitatea serviciilor oferite de români într-adevăr sunt jalnice.În urmă cu ceva ani am lucrat și eu ca ospătar și ca vânzător în diferite magazine sau restaurante.Tot ce știu este că, indiferent de starea pe care o aveam, de salariul primit sau de programul infernal pe care trebuia să-l respect,nu-mi lipsea zâmbetul de pe buze.Dar evident că oamenii diferă și fiecare vede lucrurile în alt fel.

  2. Asta poate e o caracteristică de-a noastră,cine ştie?Poate aşa trebuie să fim trataţi.. cu sictir:)) Lăsând miştourile la o parte,pot să zic şi eu că am învăţat din greşelile altora.Lucram la un magazin acum vreo două veri şi mă gândeam la felul cum eram tratat eu când intram într-un magazin .Tocmai de aceea ştiam ce să nu fac sau mai bine zis ce e bine să fac.Despre servicii aşa în general nu ştiu ce să zic pentru că nu am cu ce să compar(înca nu am ieşit din ţară).

  3. Problema la noi cred că e următoarea: foarte mulţi dintre cei care lucrează în domeniile astea nu au deloc în cap ideea asta: „Băi, dacă pot să fac să fie mai bine, să ajut la crearea unei imagini pozitive, hai să o fac pentru că aşa o să atrag clienţi şi ies şi eu în câştig pentru că o să am în continuare un loc de muncă. Şi poate mai bine plătit.” Nu, majoritatea se duc la serviciu în sictir, aşteaptă să se facă ora să plece acasă, fără să-şi dea seama că, la un moment dat, vor fi şi ei mai mult sau mai puţin afectaţi.
    Cât despre respectul pe care nu ţi-l acordă când intri în magazine…pe mine mă apucă nervii la tipul ăla de vânzătoare stresa(n)tă: eu îi cer blugii ăia verde-n dungi cu pătrăţele, dar nu mai are mărimea mea; ea îmi spune că are albastru-n dungi; eu îi spun că voiam verde, că ăia îmi plac; ea îmi spune că sunt frumoşi şi ăia albaştri; eu îi zic că or fi, dar eu voiam verzi. Şi discuţia se prelungeşte aşa până când mă enervez pe interior, spun ceva politicos şi ies din magazin. 😀
    Oricum, să sperăm că noi, ca şi generaţie, vom putea schimba ceva 🙂

    1. Ai dreptate, Missie, mulți se duc în sictir la serviciu … mai ales bugetarii. Într-un fel îi înțeleg, dar când ai o slujbă de genul RELAȚII CU PUBLICUL … păi dă-o în mă-sa ..

  4. Punctul tău de vedere e cât se poate de corect şi de obictiv. E cred că atât motivele comportamentului nostru cât şi soluţia stau în motivarea celor care lucrează în aceste domenii. Iar noi, ca naţie nu cunoaştem alte tipuri de motivare decât câştigul imediat sau constrângerea (şantajul, ameninţarea cu lipsa acelui câştig). Trist.
    Voiam să te întreb, la AIESEC eşti angajată sau voluntară?

        1. De ce crezi, Lusio, că aș avea nevoie să fiu înveselită ? 😛
          Mulțumesc pentru videoclip, eu prefer faza în engleză 😛 Nu-mi plac dublurile.

  5. Am vizitat asta primavara Catalynia, dar nu mi s-a intamplat sa fiu intampinata cu bratele deschise sau macar cu zambetul pe buze in niciun magazin in care am intrat. Si in Belgia am avut parte de acelasi tratament. Nici in hotel gazdele nu au excelat la capitolul amabilitate… Nu pot sa spun ca am fost ignorata, dar nu m-am simtit un oaspte de seama. Dar in restaurante situatia era diferinta, servicii prompte si de calitate.
    Si in Romania e la fel, in unele locuri se poate, in alte nu. Omul sfiinteste locul.

    1. Eu cred că ai avut tu ghinion, Nice 😀 😛 Sincer ! Nu prea aș compara serviciile din RO cu ele din exterior, mă refer la țări mai dezvoltate acum…

  6. Apropo… Cat de fain e in Porto Arte :X Si sub Porto Arte, de asemenea :)) Mai exista localul?
    Vai, dar ce bine ai surprins „grosolania si neanderthalul avansat” :))) Si eu ma izbesc foarte des de asemenea personaje complet scarbite de clienti si de viata lor (sau asa par).
    Pai, ba, frate, de asta te-au anagajat, ca sa ma tratezi ca pe ultimul om?! Nu eu te-am pus sa te torturezi lucrand aici, asa ca nu te descarca pe mine! – Cam asta le-as transmite eu… in forma eufemistica :-”
    Mda, ori e foarte scump, ori e foarte prost :)) Alteori amandoua :))

    1. Sigur că mai există localul 😀
      Exact, când lucrezi în industria serviciilor … păi dă-o încolo de treabă, ori sunt servicii, ori nu mai sunt !!! :)) 😛 Altfel s-ar chema industria nepoliteții sau morocăniei. ”Cel mai nepoliticos angajat”. Bine, dar nici să nu cadă în extrema cealaltă, forțându-se să zâmbească din orice, că aia e deja penibil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s