O toaletă mai ciudată

Nu vă lăsați fraieriți de titlu, îmi place să vă trezesc interesul, ( oare ? ) fără ca titlul să aibă o legătură directă directă cu conținutul articolului. 😛

Ați văzut-o în geanta mea și am promis că o să scriu despre ea în curând. Acum este curând. 😀 Cartea pe care doresc să v-o prezint astăzi, recomandată de cea mai bună prietenă a mea, căreia îi sunt profund recunoscătoare, este …

Titlu: O toaletă à la Liz Taylor
Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu

Despre ce e vorba: Marian Dragu urmează a fi asasinat. Nu este vorba, însă, de o asasinare obișnuită. Mai multe personaje, inclusiv soția lui, Anca Dragu, plănuiesc să-l ucidă, culmea, în aceeași zi. Cine ? Olga Gabrelotti, pasională și temperamentală, amantă frustrată că Marian nu-i mai acordă atenție. Bătrânul Anton Cernat, nașul lui Dragu, care i-a făcut toate poftele când acesta era student și tânăr angajat, ajungând să locuiască într-o cameră mică a întregului apartament cedat finului, mocnește în sinea lui o dorință de răzbunare, mai ales că e conștient de planul lui Marian de a-l da afară din casă, știind oricum că nu mai are nimic de pierdut în viață. Alfred Mircescu, tânăr doctor cu carieră ratată, fost deținător al unor opere de artă de valoare, vândute ca pe niște chilipiruri inginerului Dragu. Cu dorința de a le recupera, este de asemenea motivat de neprețuirea mamei sale, care îl compară mereu cu arătosul, șmecherul și bărbatul adevărat Marian Dragu, total opusul lui Alfred. Octavian Nanu, înșelat și părăsit de iubita sa, din cauza aceluiași personaj fără scrupule, pe moarte, nutrește o singură dorință: să se răzbune pe Dragu și pe Cecilia.

Marian este avertizat de mama lui și de prietenul acesteia, generalul Odobescu, să aibă grijă căci, prin natura firii sale, a acumulat destui dușmani gata să își ia revanșa pentru comportamentul lui slinos din trecut și chiar prezent ( pe soția lui Anca o ține mereu la curent cu amantele sale, aceasta răspunde la telefon și îi programează întâlnirile cu ele, lăsându-se umilită mai mereu de Marian ). Bărbatul nu se neliniștește la auzul vorbelor de duh ale celor doi, în schimb se panichează când primește diverse mesaje, prin scrisori ori telefonic, anunțându-i moartea. Astfel, se duce la maiorul Cristescu, prezentându-i cazul și cerând să fie păzit. Cristescu îi spune că nu se poate face nimic, din moment ce Dragu refuză să dea numele suspecților, o escortă fiind superfluă, deoarece nu-l poate păzi nimeni pe un timp nelimitat.

Pentru unii, moartea lui Dragu revine ca ceva previzibil, pentru alții, însă, mai sceptici, aceasta apare ca o surprinză. Cine este vinovat ? Cât de încurcat poate fi un caz când 3 dintre suspecți mărturisesc că ei sunt autorii crimei ? Cine pe cine acoperă ?
Iar când adorabila și veșnic inegalabila Melania Lupu își bagă, împreună cu Mirciulică, o codiță ȘI în acest caz, mai mai să-l înnebunească pe maiorul Cristescu, cine poate spune ce legătură are ea ? Un caz inedit, cum numai Rodica Ojog-Brașoveanu poate concepe.

Opinie personală: Ca orice scriere a acestei autoare ce se poate compara cu Agatha Christie, m-a încântat să o citesc. Rodica Ojog-Brașoveanu nu doar că pune la lucru imaginația, dar antrenează și umorul în descrieri, aprecieri, mai ales în dialog, fără a atinge vulgarul … o lectură savuroasă din toate punctele de vedere. Înnebunesc de plăcere când o întâlnesc pe Melania Lupu și pe al ei Mirciulică motan, este un personaj inedit, creat cu multă iscusință. Mereu mă amuz când bătrânica aceasta atât de senină și inteligentă în același timp reușește să-l înfrângă pe maiorul Cristescu, punându-l în încurcătură, fentându-l de cele mai multe ori prin năstrușnicie. Veți vedea și în cele câteva citate de mai jos, special extrase din carte, pentru a reliefa atmosfera, care e relația dintre cei doi. Vă recomand să le citiți, sunt delicioase.

Citate:
”- Ei vezi ? Ascultă-mă pe mine, deși sfaturile sunt totdeauna inutile. Vorba aia, fiecare știe să greșească și singur. Când întâlnești un bărbat ca Don Juanul tău, imposibil, scandalos de seducător din ce înțeleg eu, amuză-te cât poți, dar ai grijă să-ți încui inima într-un safe suprablindat. Dacă ești însă slabă de înger, cotește-o urgent pe altă uliță.”

”…există o vorbă: În dragoste nu trebuie să fugi, ci să pleci la timp. Eu consider că aforismul nu are aplicație exclusivă în amor, ci e universal valabil.”

”Anton Cernat, vânăt de mânie, își dădu un pumn zdravăn în cap.
– Țeastă de bou ! De câte ori mă bărbieresc, scuip oglinda, adică mă scuip pe mine.”

”Melania Lupu se trezi extrem de bine dispusă. Se întinse în așternut cu pumnii strânși deasupra capului, așa cum se obișnuise încă din copilărie și, înainte de a deschide ochii, ciripi:
– Bună dimineața, Mirciulică ! Cum e afară ? Mă auzi, Somnorilă ?”

”Nu, își zise maiorul privind ușa care se închidea în urma Melaniei. E o simplă întâmplare … S-a liniștit, are totuși o vârstă … suntem prieteni. Sunt convins că nu e implicată în porcăria asta.
Îngrijorarea, însă, îl stăpânea. Niciodată nu puteai ști ce e în capul Melaniei, ce idei fistichii o bântuie, viața ei necunoscând rețete fixe, cu excepția celor de politețe. Încercă să se calmeze, spunându-și că prezența Melaniei în anumite dosare are o explicație științifică.”

”-Îhî. Se răsuci spre motan: Mirciulică, sunt convinsă că nu trebuie să asculți chiar tot ce spun eu. Nu vrei să faci o plimbare ?
Motanul nu voia și refuză să se apropie de ușa deschisă.
– Uneori, observă Melania, are mici încăpățânări. Nu-i nimic, voi vorbi mai încet, căci am constatat că, după indigestia de anul trecut, i-a slăbit auzul.
Cristescu, obișnuit cu stilul bătrânei, încetase de mult, ca în fața unor afirmații deconcertante, frizând cel puțin ”originalitatea”, să se mai întrebe dacă nu cumva își bate joc de el.”

”-De exemplu, exista acolo un bărbat cu multă fantezie care se credea Iulius Cezar …
-Îhî, făcu Cristescu. Și-acum se crede Garibaldi.
-A, nu ! A progresat, într-adevăr, și-acum se ia drept o panseluță.
Se uită la maior care o cerceta căpiat, cu aerul ”ei! ce părere aveți ?”. Completă cu ingenuitate:
– Un progres remarcabil. Gândiți-vă că a renunțat la instinctele războinice și-acum nu cere decât o baie la picioare, în fiecare dimineață. Preferabil cu stropitoarea. Tovarășul Mardare, care e deputatul nostru de stradă, întâmplător suntem și vecini, îl consideră un cetățean de nădejde și l-a pus să ude spațiile verzi din jurul blocului, o sarcină de care domnul Cucu, așa îl cheamă, s-a achitat cu conștiinciozitate. Săptămâna trecută, s-a propus ca fotografia lui să fie afișată pe gazeta de perete a străzii. Avem o gazetă foarte interesantă.
– Dumneavoastră, ricană Cristescu, sunteți, presupun, redactorul șef.
– Țț ! făcu Melania. Eu sunt doar ”capul limpede”.
– Și, în … această activitate, vă consultați, desigur, cu Mirciulică.
– Extraordinar ! Ați ghicit !
Maiorul, excedat, se ridică în picioare:
– Am sentimentul, nu prea subtil, că vă bateți joc de mine. Nu e prima oară și vă cunosc stilul, diapazonul, repertoriul. Ce sens are acest joc absurd de-a v-ați ascunselea ?
Melania Lupu își țuguie buzele ofensată.
– Este o atitudine pe care nu mi-aș îngădui-o față de nimeni și mă surprinde că dumneavoastră, chiar dumneavoastră … Izbucni în plâns. Nu ! Asta n-am să i-o spun lui Mirciulică. S-ar simți îngrozitor de dezamăgit.
Cristescu oftă neputincios.”

”-Bine, stimată doamnă. Deci ne ascuțim din nou paloșele.
– Nu mi-amintesc să fi avut așa ceva la mine în casă vreodată, căci colonelul nu era cavalerist. Trebuie să vă spun, însă că mă simt extrem de tristă. Presimt că voi avea o noapte oribilă. Nu știți cât de mult țin la prietenia dumneavoastră.
…Și ta-ta-ta și lu-lu-lu …, gândi maiorul coborând furios treptele blocului. Bubulina mă cheamă, cu nimeni n-am treabă ! Asta e, Cristescule ! Iubita noastră Melania a redeschis balul în pași grațioși de menuet ! Trăiască Rudotelul și de bine s-auzim !”

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

17 comentarii

  1. Fiecare stie sa greseasca si singur. E chiar nimerita expresia. e bine ca mai ai timp de citit carti. tto ce citesc e de pe online. Orice tema ar fi.

  2. Cartile Rodicai Ojog-Brașoveanu mi-au inveselit adolescenta, cred ca peste primele doua citate am sarit, fiind mult prea ocupata cu identificarea asasinului. Daca nu as fi comis imprudenta respectiva, tineretea si maturitatea mea ar fi fost mult mai fericite si linistite. O sa iti cer permisiunea sa le postez si pe pagina mea de citate. 🙂 Multumesc anticipat. >:D<

  3. Am fost vara asta la mare cu ai mei si taica-miu si-a luat o carte…Ma plictiseam atat de rau pe tren, incat am zis hai sa vad cum e cartea.Adevarul e ca m-a atras titlul (Necunoscuta din congelator). Mi-a placut foarte mult…ti-o recomand 😀

  4. Presupun ca ai aflat deja ca Rodica Ojog-Brasoveanu a scris in DOUA domenii: literatura politista si romane „de capa si spada”. Ultimul domeniu se prezinta ca episoade separate (pot fi citite independent) dintr-un serial legat prin existenta aceluiasai erou principal, romanele politiste fiind structurate in DOUA asemenea „seriale” distincte, unul mai savuros decat altul. (Unul este acesta cu Melania, care are mai multe episoade; „Cianura pt un suras” ai citit? CU EL – PARCA – incepe „serialul”.)
    Regretul meu este ca bibliografia dansei nu este cel putin la fel de bogata ca a Agathei Christie.

    Iti recomand sa „incerci” si romanele politiste ale lui Cosma Brasoveanu… EXCELENT scrise si acelea, si in CU TOTUL ALT stil decat ale Rodicai.

    1. Am citit ”Cianura pentru un surâs”, da, și continuarea ”Bună seara, Melania” – mi-au plăcut foarte mult.
      Mulțumesc pentru recomandare, când o să am timp și dau peste o carte de acest autor, o să profit de ocazie. 🙂

      1. Urmarea celor două şi una dintre cele mai amuzante este „320 de pisici negre”, de aceeaşi autoare, bineînţeles!

    2. Tot de Rodica Ojog-Brasoveanu este si celalalt „serial” politist (ca doar l-am pomenit – si-atat), cel avand drept personaje principale pe maiorul de militie Minerva Tutovan si pe fermecatorul locotenent Dobrescu (fost elev al profesoarei Tutovan inainte ca aceasta sa „lase” invatamantul pt detectivistica) cu al lor elefant alb.

      Romanele de capa si spada ale Rodicai Ojog-Brasoveanu ii au ca eroi principali pe logofatul Andronic si pe credinciosul sau insotitor, razesul Machidon (care – pe langa ispravi vitejesti – se intrec in prietenesti „impunsaturi” ironice si in vorbe de duh) si pe boierul (fara dregatorie) Ionita Farcasanu, un pierde-vara bogat, mâncău poznas cu inima mare.

      Si a propos de romane romanesti de capa si spada, recomand cu tarie amatorilor genului cartile lui Ioan Dan (trilogia „Cavalerii”, „Curierul secret” si „Taina cavalerilor” – unita prin personaje comune, nu si prin actiune – si separat „Cavalerii Ordinului Basarab”; eu nu stiu sa mai fi scris altceva).

      Iar ca excelente romane politiste romanesti recomand „Trilogia in alb” („Ingerul alb”, „Trandafirul alb” si „Pescarusul alb”) a lui Constantin Chirita (da-da, acelasi care a scris seria „Ciresarilor” si care vadeste multiple valente literare, mai scriind si EXCELENTE romane psihologice pe teme din istoria moderna a Romaniei (din perioada colectivizarii si industrializarii) – si caracterizarea de „excelente” nu este facuta la modul ironic: temele sunt… „nepopulare”, dar actiunea romanului propriu-zis este condusa cu maiestrie si scriitura este „jos palaria”, rezultand romane faine-faine care justifica acea caracterizare).
      Romanele trilogiei sunt interesante si palpitante, si printre putinele romane politiste carora eu nu le-am deslusit solutionarea pana nu a fost dezvaluita in carte, desi pe parcurs fusesera prezentate toate datele necesare si desi solutia are explicatie logica (si asta la trei din trei!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s