Cer lămuriri

Nu-mi place, deopotrivă la bărbați sau la femei care sunt într-o relație, atitudinea de umilință față de partener. Zic că într-o relație e important să îți ții neînfrântă demnitatea. Nu orgoliul, ci demnitatea. Niciodată n-am înțeles cum vine asta cu femeile sau bărbații delăsători, în sensul că ar face orice pentru persoana iubită sau i-ar accepta orice mitocănie. Măi, chiar așa, iubirea adevărată te face să-ți pierzi până și bruma de onoare ce o ai în tine ? Mi se pare neverosimil cum că atunci când iubești, gata, nu mai raționezi, te dedai așa cu ușurință …

Eu nu știu ce iubire e asta, serios. Există, asta îmi dau seama, dar aș îndrăzni să spun că nu e reciprocă. Îmi pare rău, dar nu cred că un om care își iubește partenerul îl poate împinge, voit, spre acte de înjosire, directe sau indirecte. Iar ca să înțelegeți clar ceea ce vreau să debitez aici, iau un exemplu clasic: bărbatul care își ține femeia cu lesă. Dar această femeie este una docilă, posibil puternică în viața reală, însă absolut topită după bărbatul nostru, Bred Pit. Acest tip, însă, după o bună vreme de dulcegării, își dă arama pe față, cum s-ar spune. Își manipulează iubita după bunul plac, îi mai trage câte o scatoalcă din când în când, că altfel nu se poate simți bărbat, îi ia și banii etc. ( în acel etc. se mai pot întâmpla multe ) Să zicem că nu aceasta ar fi problema principală, însă indignarea mea vine în momentul în care femeia NU RIPOSTEAZĂ. Păi stai, mă, femeie, cum de îi permiți așa ceva ? Iar la această întrebare, cu ochii plini de lacrimi, încet, femeia răspunde: Îl iubesc … În acel moment eu mă prăbușesc, neajutorată și scriu un articol pe blog. Bine, bine, dar te simți tu în regulă când se poartă cu tine așa, ca un animal ? Te face fericită ? Nu vezi că ai o vânătaie aici, că te înșeală cu iepurița de la etajul 4 etc. ? Femeia răspunde, ca o placă enervantă, ”Îl iubesc”. Mii de scuze, femeie, dar nu pot accepta așa ceva. Aici nu mai e vorba că ce nu înțeleg, nu îmi intră în cap, că deh, am asimilat eu multe fără să caut un motiv. DAR ASTA ? E peste puterea inteligenței mele superioare, inferioare ș.a.m.d. Asta e ceva ce nu pot înghiți.

Este universal valabil pentru orice situație de genul acesta, ori că e un bărbat ( ce, n-ați văzut bărbați sub papuc ? ) ori femeie. ( ele sunt mai numeroase ) Îmi este imposibil să văd / aud cazuri din acestea și să mă comport normal, dimpotrivă, știți bancul ăla, mă învârt ca o broască țestoasă într-un mixer, agitându-mă fără sens, că oricum nu rezolv nimic. Dar îmi fac curaj să vă întreb pe voi pentru că nu am întâlnit până azi un om care să mă facă să tresar ( în afară de Gerard Butler, Keanu Reeves, Hugh Jackman, dar ăștia sunt platonici, nu se pun ) într-atât încât să pot spune din tot sufletul: iubesc. Din fericire sau din păcate, mi-au ieșit în cale mândria, eșecul, dezamăgirea etc. Asta e o altă poveste. Deci, este iubirea atât de oarbă și de izbitoare încât are capacitatea de a-i da un bobârnac logicii și bunului simț, de fapt, tuturor crezurilor și manierelor unui om ? Dacă da, ce fel de iubire este ?

P.S. Poate că unii dintre voi ați auzit de acea întâlnire, la Timișoara, a mai multor bloggeri din țară. Poate că le-ați citit și poveștile, ați văzut ce fain a fost. 🙂 Iar în caz că vă mirați, ( pentru orice eventualitate ) de faptul că am absentat și căutați motivul, vă spun eu: mi-a fost rușine să mă duc.

Anunțuri

21 de comentarii

  1. De fapt nu doar iubirea ar trebui sa fie ilogica, ci intreaga viata. Cu adevarat viata nu e traita decat atunci cand ea este facuta cu inima si nu cu ratiunea. Ratiunea inseamna limitare, cenzura, in timp ce viata este exuberanta, traire de moment si poate in unele cazuri prostie. Prea multa ratiune strica. Ea este necesara, dar trebuie folosita doar atunci cand este cazul.
    Iubirea e ilogica fiindca este poate singurul lucru care triumfa asupra vietii. Indiferent ca este paterna sau virila sau prieteneasca ea nu poate fi constransa si de aici si atitudinea „umila” de care tu vorbesti. Din contra ea nu e o umilire, nu poti vorbi de demnitate sau orgoliu. Este comportamentul normal atunci cand nimic nu mai conteaza. Si daca ai singurul lucru de care iti pasa, ce sa mai caute ratiunea in acest tablou ?

    1. Eu nu sunt de aceeași părere, cu tot respectul, cred că trebuie să existe un echilibru între cele două, rațiune-logică și inimă-suflet-instinct. Nu mi se pare că atunci când iubește, un om ar trebui să decadă … dimpotrivă, să se înalțe, sau, să fie înălțat, în iubire, împreună ori de cel pe care îl îndrăgește ! 🙂

      1. Asteptam sa imi raspunzi…Din start eu zic sa excludem cazurile extreme de penibili …Vorbim pur si simplu de oameni normali . Este logic, rational ca iti place atat de mult ca totul sa fie RATIONAL ca cel cel care iubeste sa fie subjugat de sentiment. Se vede sincer si fara suparare ca nu ai simtit asa ceva. Un exemplu simplu: sa nu poti sa stai departe de iubit / iubita e o dovada de subjugare.Sper ca nu vorbesti de inaltare sociala sau financiara fiindca in acest cazi o sa ma dezamagesti profund.
        Un echilibru este greu de obtinut , adica sa poti fi perfect si oricum ar fi plictisitor sa sti de fiecare data si sa si poti sa actionezi cand trebuie cu mintea si cand trebuie cu inima. Si de cat sa cad in extrema de a fi tot timpul calculat si sa ajung la batranete si sa ma gandesc ca uite cati bani am , dar amintiri de loc, mai bine traiesc la maximum fiecare moment si la senectutie o sa pot sa le povestesc nepotilor mei o gramada de povesti.

        1. Fără supărare, căci eu însămi am recunoscut asta. 🙂 Nu vorbesc de înălțare financiară, ci spirituală. Eu în acest articol nu mă refeream neapărat la oamenii normali, presupun că ai citit exemplul meu, nu știu dacă cei doi ar fi fericiți într-un stadiu de acel gen.
          Nu mă refer la acea subjugare tipică celor care se iubesc, cum ar fi dorul, ci la cele prin care ți se încalcă eul tău, până la urmă. Bărbați care nu sunt în stare să își exprime părerile, de frica soțiilor. ”Hai, Dorele, taci acolo, nu știi nimic”. Iar când sunt singuri, nici n-ai zice că pot fi supuși. Aici mă întreb eu dacă asta e iubire, și dacă e sănătoasă, deși, hehe, poți spune așa ceva despre dragoste ? 🙂
          Când mă refer la echilibru, nu exclud greșeala. Echilibru nu înseamnă neapărat să știi când să lucrezi cu inima, când cu capul. Pot spune că nu e greu de obținut, deși nu vreau să par arogantă sau ceva, tind să cred că eu sunt destul de echilibrată: mă felicit pe mine pentru că nu m-am aruncat înainte pentru unele ocazii, care s-au dovedit apoi înșelătoare, dar am, în același timp, și ceva de povestit nepoților. Și voi avea. 🙂

    1. Io-s mai timidă de fel, cu oameni necunoscuți, mai ales pentru prima oară. 🙂 Și-am simțit că ”mă bag în seamă” ca musca, așa că nu mă dusei.

  2. Iubira nu e oarba…dar nu e vorba de iubire aici. Mai degraba e vorba de dependenta sau interdependenta. In plus, odata cu trecerea anilor conceptiile despre viata si relatii se schimba. Chiar si oameni tineri, incercati de viata, ajung sa aleaga comoditatea-adica sa ramana alaturi de partener judecand ca lucrurile bune sunt mai multe decat cele rele. Desigur jocurile psihologice isi au si ele rolul lor. E greu pentru unii sa inteleaga cum un om poate ajunge sa inghita multe pentru ca s-a obisnuit cu ideea ca este inferior partenerului.
    Am auzit tineri spunand „la noi nu mai e dragostea aia cu nabadai ca la pusti, dar e bine”. In cazul de fata e vorba de oameni sub 30 de ani. E greu sa tragi linie si sa spui ca unele lucruri ar trebui acceptate iar altele nu pentru ca unii oameni sunt mai slabi si mai influentabili decat altii. Mai mult decat atat, intervine si acea frica de singuratate. Ajungi sa crezi ca daca te paraseste pertenerul sau partenera nu mai gasesti pe altcineva.

  3. Nici eu sincer n-am inteles vreodata atitudinea asta. Majoritatea, dupa ce „isi gasesc jumatatea” au impresia ca altceva n-or sa mai gaseasca in viata lor si refuza pur si simplu sa inteleaga ca treaba nu merge.
    Faza e ca foarte multi confunda anumite chestii. De exemplu, uite, cum am patit eu, sa mi se reproseze ca n-am demnitate intr-o relatie fiindca sunt dispus sa fac sacrificii (si atentie aici, sacrificiu). Una e sa faci ceva de buna voie, alta e sa induri ceva la care esti silit (e.g. batai).
    Eu daca as fi femeie si ar trebui sa suport batai de la un animal as incerca cel putin sa trec peste toata „iubirea” si sa-l dau dracu’. Adica de ce ai iubi pe cineva ale carui sentimente clar nu sunt reciproce?
    Bine, e adevarat ca unii oameni pur si simplu nu se pot controla pe moment. Exista si cazuri de genul asta de oameni extrem de impulsivi care actioneaza pe moment, fara sa-si dea seama, dar cred ca astfel de cazuri sunt foarte rare.
    Cu toate astea, cred ca aproape oricine in situatia asta ar face acelasi lucru din simplul motiv ca este greu sa renunti la anumite sentimente, indiferent de ce face persoana respectiva.

    1. Cred ca e mai complicata treaba cu bataia. Din cate am inteles eu acele femei cauta genul de barbati care au astfel de iesiri din cauza unor experiente traumatizante in trecut. Dupa ce ii gasesc, anumite probleme psihologice le impiedica sa manifeste o reactie normala. Nu cred ca ma exprim eu prea clar aici, dar exista diverse teorii care tin de psihologie. Prin urmare nu e o situatie uzuala in care o femeie alege pur si siplu sa fie tinta agresiunilor. In orice caz nu e vorba de iubire si compromis aici, ci de afectini psihice care trebuie corectate cu ajutorul unui personal specializat.

    2. Da, deci nu m-am referit la sacrificii sau lucruri minore pe care poate le faci fara sa-ti dai seama. Trimiteam catre o umilinta mai mult personala, o degradare, daca vrei sa zici asa, a propriei persoane, sub motivul iubirii ( ? ) pentru a-ti dedica viata cuiva care nici nu stii daca te iubeste.
      E posibil sa fie vorba si de afectiuni psihice, da, ori traume din copilarie, cine stie..

  4. Îi arati partenerului ca îl iubesti implicandu-te fizic si emotional,dar toate pana la un punct.Acel punct situat undeva între imoralitate si supunere.Conceptul de relatie trebuie sa îmbine satisfactiile tale cu fericirea celui de langa tine.Cand cele doua se distanteaza intervine ruptura, pe care în general femeile evita sa o recunoasca la început, iar unele se obisnuiesc asa si se resemneaza în timp.
    Desi sunt barbat nu încurajez o femeie sa ierte nici macar o palma,cu toate ca poate voi fi considerat dur,neiertator sau cine stie cum, nu cred ca mai exista dragoste acolo unde se ajunge la asa ceva.

    1. Imi place ca te consideri deja barbat, Andrei. 😀 Tocmai mi-a ajuns gura pana la urechi cand ti-am citit randurile din urma, hihi. Eu nu consider ca esti dur, asa e, nu mai este dragoste … e imposibil, altfel nu ajungi sa te maltratezi, psihic sau fizic, din iubire.

  5. Îţi cam pierzi simţul raţiunii când (ai impresia că) te îndrăgosteşti. Partea bună e că-ţi revine deîndată ce totul s-a terminat. Partea proastă e că, de multe ori, e prea târziu.

  6. Ce este ilogica este mintea femeii. Nici eu nu inteleg ce rotita ii lipseste unei astfel de femei, insaq cunosc destule de genul asta.. La cate lucruri tampite fac unele, nu stiu de ce ma mai mir… De asta nu le inteleg eu..

  7. Poti iubi un om chiar si dupa/in timp ce acesta iti face rau. E foarte probabil insa ca el sa nu te iubeasca, deoarece, atunci cand iubesti, nu ranesti (in orice fel). Problema nu e asta, ca il iubesti. Sentimentele profunde nu trec in momentul in care respectivul iti da o palma sau mai multe. Problema apare atunci cand ramai in relatie, mai ales dupa ce te-ai convins ca nu iti face bine. Iubirea nu doare, stii..? Nu te face sa plangi si nu iti rupe sufletul in bucati.
    Doar persoanele care nu au habar de ce inseamna autostima si cat de importanta e, raman in astfel de situatii ( din nefericire, prea multe).
    Iar eu am o vorba.. ” ai numai ceea ce meriti”.
    Valoarea pe care ti-o acorda altii porneste de la valoarea pe care ti-o acorzi tu. Si daca tu consideri ca asta meriti.. inseamna ca asa e.
    Condamn in mod deschis barbatii care lovesc femeile, insa in egala masura condamn si femeile care accepta asa ceva si nu iau atitudine.

  8. Iubirea n-are legatura cu ratiunea. Eu am lucrat o perioada in Cluj, mai de demult, si acolo am prins o scena teribila: un barbat lovea o femeie. M-am indreptat spre ei sa-i despart, si ce crezi ca s-a intâmplat? Amândoi s-au repezit asupra mea, iar femeia urla: e barbatul meu, lasa-l in pace!

    Personal, mi s-a intâmplat sa ma indragostesc din te miri ce: un gând, o idee care mi s-a parut extraordinara, un rationament mai deosebit, un gest….imi tot spuneam „mai baiatule, ai inebunit?, ce stii la urma urmei despre fata asta?”…dar…nu asa te vindeci.

    N-am auzit de intâlnire, dar de ce ti-a fost rusine sa te duci?

    1. Mi-a fost târșă să mă duc, eu, o necunoscută, printre toți acei oameni mari, specialiști aproape toți în IT, cu rost în viață … nu îmi place să mă ”bag în seamă”: heeiii, da, am și eu un blog micuț … nu vreau să aibă nici o impresie cum că cer trafic sau așa ceva … prefer să fiu descoperită și, pe baza a ceea ce scriu aici, să mă observe lumea. 🙂 N-am vrut să fiu neica-n drum, că deși îi ”cunoșteam” ( le citesc blogurile ) pe câțiva dintre ei … mi-a fost rușine să captez eu așa atenția. Sunt mai timidă uneori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s