What if … ?

Înainte să părăsesc acest blog pentru o vreme, aş mai avea câte ceva de scris. 🙂 Vreau neapărat să vă povestesc ceva ce are legătură cu o anumită doză de curaj din om, sau, dacă vreţi, numiţi-l tupeu.

Anul trecut am fost în Germania, în vacanţa de vară (am rude acolo ). Era cald afară, scoteam limba de-un cot, aşa că am mers la ştrand împreună cu mătuşa mea, verişoara, sora mea, cumnata mătuşii mele şi copiii ei, cu cățel, purcel. Mno, m-am răcorit eu ce m-am răcorit în piscină, am avut tentative de înot ( da, nu ştiu să înot şi mor de ruşine din cauza asta ), doar alea pe spate mi-au reuşit, în fine, m-am bălăcit bine. Ştrandul era super mare, avea vreo 3 bazine, dacă nu mă înşel, iarbă verde şi … undeva, mai în capătul pajiştii, un teren de volei. Cum stăteam eu aşa pe pătură şi mă bronzam … m-am uitat deodat’ în zare şi văd oameni jucând volei. Spiritul meu voleibalistic şi-a ridicat antenele imediat, să prindă vreo frecvenţă, ceva … îmi mijeam ochii să văd câţi jucau. Erau 5, deci mai trebuia o persoanăăăăăă. Mă tot fâstâceam, voiam să mă duc, dar îmi era ruşine. Mătuşa mea îmi zicea că sunt fraieră, că ar trebui să mă duc dacă ştiu să joc volei. Păi ştiam, da, e sportul meu preferat, dar îmi era târşă, nu ştiu, nu aveam CURAJ să mă duc.

Mai bine m-aş fi aruncat în gura leului decât să mă duc la acei tipi, că erau băieți. Apoi am stat preţ de 5 minute şi m-am gândit că … o să îmi rămână regretele în gât, că ar trebui să profit de momentul respectiv şi că eu nu eram o laşă. Argumentul definitiv care m-a convins a fost ”oricum nu mă cunoaşte nimeni.” :)) Îmi era teamă să nu fiu penibilă, că apar eu aşa, nitam nisam, şi îi rog să mă lase să joc volei cu ei.

Previzibil finalul ? Nu ştiu. Cert e că nu regret că mi-am făcut curaj să fac ceea ce doream în clipa aceea. M-am dus, am vorbit în engleză cu băieţii aceia şi m-au primit. Erau simpatici. Am jucat volei pe nisip, ceea ce e mult mai greu decât voleiul simplu, dar m-am descurcat. Ei s-au dus apoi să sară la trambulină şi eu m-am îndreptat spre covorul meu colorat, fericită.

Da, dragilor, nu faceţi ca mine. Nu ezitaţi atunci când se iveşte prilejul de a vă produce vouă o mică bucurie, pentru că nu aveţi ce pierde, nu știți niciodată ce vă așteaptă dincolo de ea. Totul e să încerci, regretele sunt mult prea înţepătoare ca să vă irosiţi fericirea. Luaţi-vă inima şi tot ce aveţi în dinţi şi daţi-i bătaie, că viaţa-i prea scurtă şi urâtă uneori că să ne preocupăm cu lucruri inutile, cum ar fi aceste temeri fără sens. Să faceţi aşa încât să nu vă vină în cap ”Cum ar fi fost dacă … ?”. Apropo, am găsit citatul pe care îl căutam din Letters to Juliet, se potriveşte de minune în acest context – îl redau şi închei totodată:

„‘What’ and ‘if’ two words as nonthreatening
as words come. But put
them together side-by-side and they
have the power to haunt you for the
rest of your life: ‘What if?’…”

25 de comentarii

  1. Nu tot timpul e asa simplu. Nu e simplu pentru ca facem noi sa fie complicat. Atunci cand exista mai multe variante si nu doar o consecinta lucruile nu mai stau asa. Incepi sa-ti pui tot mai multe intrebari si faci mai multe compromisuri decat erai dispus.

  2. Daca risti si nu castigi, pierzi. Ceva. Si atunci te gandesti daca a meriat sa pierzi acel ceva. Daca nu riscai si nu pierdeai acel ceva, pierdeai acel lucru pe care il doreai in prima faza. Sau poate risti si castigi cu un pret. Merita pretul? Dar pe termen lung? Si odata ce ai astfel de intrebari sau rationamente ai pierdut deja. Pentru ca nimeni nu are curajul sa pastreze lucrurile simple.

    1. Nu cred ca daca risti si nu castigi pierzi. Din moment ce lupti sa castigi pentru acel ceva, inseamna ca n-a fost niciodata al tau, deci ce sa pierzi ? Nu poti sa pierzi decat ocazia, zic eu. 🙂 Chiar daca pui totul in joc atunci cand risti, e important, dupa parerea mea, sa ne consolam singuri, in caz de esc, ca macar am incercat. Altfel se va intampla ce zice citatul ala …

      1. „Nu cred ca daca risti si nu castigi pierzi.”
        Daca nu pierzi nimic daca (atunci cand) nu castigi, CARE-i riscul?
        Nu poti vorbi de risc decat daca „pui in joc” SI ALTCEVA decat ceea ce speri sa obtii (chiar daca nu neaparat „totul”).

        „Chiar daca pui totul in joc atunci cand risti, e important, dupa parerea mea, sa ne consolam singuri, in caz de esc, ca macar am incercat.”
        Daca ai riscat TOTUL si AI PIERDUT, in principiu n-ar prea mai avea CINE sa se consoleze (sau in acel „totul” dumneata nu incluzi si viata, pe care sa ti-o pierzi daca nu reusesti? Si sanatatea (fizica si/sau mintala?) Si bunul-simt, si bunul renume, si respectul pt propria persoana? Etc…)

        1. Nu, Victor, acel tot reprezintă mai degrabă tot ce ești dispus să pui în joc, și se aplică lucrurilor normale, pentru că dacă îți pierzi viața … mă întreb cum ai putea să te mai consolezi singur după aceea 😛

          1. Da, cam asa intelesesem si eu ca ar trebui sa „sune” ideea pe care intentionassesi s-o comunici, dar partea a doua a comentariului meu intentionase tocmai sa-ti atraga atentia ca NU ASTA comunicasesi de fapt, ca cine iti interpreteaza textul „ad litteram”, in absenta contextului, NU ASTA intelege. Simpla neclaritate in exprimare asupra careia te atentionasem, nu de alta (ca aici pe blog e mai putin important, poti oricand sa corectezi opiniile gresite – cum ai facut acum cu mine – si NICI prea mare importanta nu are (pt dumneata) daca cineva ramane cu o impresie gresita in urma lecturarii textului), da’ poate candva in viitor CHIAR VA AVEA mare importanta modul corect de exprimare (spre ex in vreun CV pt obtinerea unui job mult-ravnit, sau in vreun raport de activitate pe baza caruia urmeaza sa iti fie acordat un calificativ important pt dumneata, sau intr-o dispozitie pe baza careia urmeaza sa fie facut planul de activitate pt o echipa intreaga, sau intr-o cerere pt o finantare sau pt obtinerea unui credit bancar, etc) si unde e putin probabil sa ai ocazia sa corectezi o gresita intelegere a textului din cauza neclaritatii de exprimare.

  3. Multa vreme am tot facut si eu la fel. „As vrea sa fac asta, dar mi-e rusine, daca zice ala ceva, daca rade cellalt de mine, daca mi se spune NU, daca…” Pana cand intr-o zi am luat hotararea ca mai bine sa incerc. Ma rog, incercasem si un mic experiment inainte, care a dat rezultate surprinzatoare, mi-a aratat ca lumea nu are atata timp sa ma judece si analizeze (am mers la cumparaturi in Kaufland cu hainele pe dos, ferm convins ca toti or sa se holbe la mine, si nici macar unul nu s-a uitat ciudat la mine 😛 )…. asa ca acuma, desi mai vin mereu in minte intrebarile scrise la inceput de comentariu, imi zic un „So what?” si fac ceea ce vreau sa fac. Mai bine decat sa ma chinui apoi cu regrete and so on 😀

  4. In ultimul timp, asta e si principiul meu calauzitor. Fa-o ! Nu vreau sa ajung sa regret ca am fost fraier cu unele faze. Poti pierde ocazii, joburi sau fete cu chestia asta. Niciunele nu sunt de aruncat 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s