Se poate

Îmi pare rău că în ultimele zile am cam chiulit de la obiceiul meu de a scrie pe blog, dar credeţi`mă că am fost atât de ocupată cu şcoala şi cu diverse altele, încât efectiv nu am avut foarte mult timp la dispoziţie să scriu. Nu ştiu cum va sta situaţia în cele ce vor urma, deoarece, pentru cei care nu ştiu, dau şi eu un amărât de bacalaureat la vară. Sper, totuşi, să reuşesc să întreţin în continuare bloguleţul, chiar şi mai rar. 😛

Acum că m`am lamentat destul ( ceea ce nu prea îmi stă în obicei să o fac ), şi chiar cu intenţia de a părea insistentă, revin şi completez la ideea voluntariatului în RO, pentru că am asistat la un eveniment deosebit vineri, care aproape că m`a făcut să plâng, şi eu nu plâng foarte uşor. Nu am stat mult, ce`i drept, pentru că trebuia să ajung altundeva, dar mă bucur că am fost prezentă chiar şi două ore. Fundaţia StudentPlus a organizat “Voluntar pentru o zi” între 16 şi 17 aprilie, un fel de zile deschise ale ONG`urilor şi voluntarilor. Eu am venit împreună cu coordonatoarea de voluntari şi două voluntare de la Salvaţi Copiii, filiala Timiş. Despre noi am vorbit aici. Aflându`mă acolo, am învăţat şi cunoscut lucruri noi care nu credeam că se întâmplă. Dar ba da, au loc ! Merită să fie prezentate şi strigate în toate cele 4 colţuri ale lumii, să se ştie ce fac aceşti oameni !

În camera în care am fost noi s`au mai prezentat câteva organizaţii. Încep cu o Asociaţie care pe mine m`a impresionat foarte mult. O femeie din Noua Zeelandă, venită în Timişoara, se căsătoreşte cu un român şi decid amândoi să înfiinţeze Asociaţia Mana. Ei se ocupă de copiii străzii în special sau persoane foarte sărace. Le oferă masă şi casă pe timp de zi, iar copiii vin … destul de mulţi. La casa de fete Osana ( îmi cer scuze dacă greşesc ) se află loc pentru 14 fete, care locuiesc ca într`o familie. Se construieşte o casă şi pentru băieţi, undeva într`un sat aproape de Timişoara, pare`se. Cu timpul se vor extinde, însă pentru început ele sunt destinate celor care vor să se îndrepte şi o fac deja. Ne spunea această femeie, Nadine cred că o chema, că un tip de 21 de ani, parcă, copil al străzii încă de mic, a descoperit şcoala. E în clasa întâi şi îi place să stea la şcoală şi să înveţe. Mai povestea şi despre alţi copii, care, ajutaţi de voluntari şi angajaţi de la Salvaţi Copiii la ore de afterschool, îşi corijează încet încet comportamentul, prin prietenia legată între ei şi atenţia pe care o primesc. Aceste persoane, dragilor, nu cunosc iubirea sau prietenia. Ei au crescut într`un mediu violent, eventual alcoolic şi nu li s`a arătat nici măcar un dram de afecţiune în copilărie. E mult mai simplu să le oferi înţelegere şi blândeţe, decât violenţă. De asemenea, le oferă, la centrul de zi, haine şi posibilitatea de a face un duş, ceea ce, să ştiţi, e mare lucru. Ei speră că tot mai mulţi vor ajunge să îşi dorească să o ia pe drumul cel bun. E trist, dar uite că sunt şi oameni preocupaţi de aceste probleme sociale.

Asociaţia Parudimos încearcă să ajute comunitatea rromă, prin diferite proiecte şi sesiuni de informare, să se integreze în societate şi să primească o educaţie, precum şi să se organizeze ( de exemplu, îi consiliază cum să îşi păstreze locul de muncă, în caz că au aşa ceva, pentru că, vă daţi seama … ei nu sunt obişnuiţi cu responsabilitatea …. ). Au un centru de zi şi desfăşoară un program ce mi s`a părut interesant: “Spălătoria” – un lucru inedit, le permite tuturor celor care nu au posibilităţi să vină şi să îşi spele hainele acolo. Există 4 fete care şi locuiesc la centru, din câte am înţeles, iar două, cred, sunt studente şi speră într`un viitor mai bun. Nu vreau să scriu prea multe, informaţii găsiţi şi pe site`ul lor, precum şi aici, fiind în parteneriat cu alte organizaţii pentru proiectul “Egalitate prin diferenţă. Accesul femeilor rrome pe piaţa muncii”. Ştiţi că eu nu am prejudecăţi în ceea ce priveşte rasa oamenilor, pentru că eu apreciez un om după cât de bun este, după câtă voinţă şi determinare are, după nobleţea sufletului. Asta contează, de fapt. Ar fi timpul ca oamenii să îşi îndepărteze voalul de pe ochi şi să vadă realitatea. Au şi rromii nevoie de ajutor, nu trebuie excluşi. Aici, sper că e evident, nu mă refer la barosanii cu ghiulurile pe degete mii, care trăiesc în palatele de aur ale zmeilor din basmul cu Prâslea … 🙂

Am scris destul momentan, o să revin mai târziu şi cu alte informaţii, pentru că am mai văzut trei organizaţii prezentate, pe care nu le pot sări. Vedeţi voi … dacă nu statul, atunci cine ? Aceşti oameni simpli merită toată admiraţia şi sprijinul nostru, chiar şi spiritual, pentru efortul pe care îl fac în crearea unei societăţi mai bune … pentru că luptă pentru respectarea anumitor drepturi şi pentru că îi ajută pe cei care au cu adevărat nevoie de o mână întinsă oferită cu gând bun, mai ales copii, tineri în formare şi bătrâni. Persoanele cu iniţiativă despre care scriu sunt cele care îşi pun întrebarea “De ce nu ?” şi acţionează. E timpul să vă pup pe frunte şi să vă doresc o noapte bună.

Anunțuri

4 comentarii

  1. Din pacate asociatiile astea se bazeaza pe donatii si ne lovim de aceeasi indiferenta a oamenilor.
    Am facut si eu munca de voluntariat si intr-adevar aceste asociatii sunt extraordinare. Din pacate nu pot rezolva toata problemele, insa e un pas destul de mare. Asteptam si urmatorii pasi

    1. Se lovesc SI de indiferenta anumitor oameni, dar hei, sa facem un mic exercitiu de optimism: se bazeaza pe donatii, si cum ele inca exista si se preocupa, inseamna ca sunt oameni nu atat de indiferenti care inca doneaza. Eu am promis ca nu mai dau hainele pe care nu le vreau fetei unei colege de`a mamei mele, ci le oferi pe toate celor care au reala nevoie de ele. Cu pasi mici, dar siguri, si in timp, eu sper ca aceste lucruri se vor schimba. Nu toate lucrurile se fac in graba, acestea sunt procese destul de lente … dar speranta si progresul este, chiar daca la scara mica. 🙂

  2. E o misiune grea sa lucrezi intr-o asociatie umanitara. E greu de colectat fonduri, dar nu imposibil. Si exista persoane sau firme care doneaza daca poti demonstra ca banii au o detinatie precisa, serioasa, si se adreseaza chiar unui proiect social. Toata admiratia mea pentru cei care reusesc sa faca aceasta munca si pentru cei care fac servicii de voluntariat.
    Exista cuvinte care i-ar caracteriza pe acesti oameni rabdatori in lupta cu sistemul si cu mentalitaile; umanism, tenacitate, daruire.
    Ce nu inteleg eu, adica refuz sa inteleg:, de ce biserica nu se preocupa si nu se implica in acest gen de activitati?
    Pe tine pot doar sa te felicit pentru ce faci! 🙂

  3. Este foarte greu ceea ce faci tu si pentru asta meriti tot respectul meu. Eşti alături de cei care au nevoie si asta nu e deloc un lucru uşor. Din cauza felului meu de a fi nu pot participa la astfel de acţiuni. Sunt prea emotiv si încerc sa dau totul pentru ei. Am participat o singura data la o acţiune de genul asta si la primul refuz am căzut psihic. Le-au luat mai mult sa mă convingă pe mine de faptul ca in Romania exista mai mult de un singur om cu bani cu suflet mare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s